Myrath va concerta pe 1 decembrie la București

unnamed

După ce a impresionat fanii prezenți miercuri seara la Arenele Romane, Myrath propune publicului încă o întâlnire memorabilă.

Pe 1 decembrie, în clubul Quantic, formația de origine franco-tunisiană vă așteaptă la primul lor concert în calitate de cap de afiș din România, cu o ampla producție și prezentată în premieră la Bucuresti.

Anunțul a fost făcut chiar pe scenă de către vocalul Zaher Zorgati, în aplauzele entuziaste ale celor 4000 de spectatori.

După prestația oferită în deschiderea show-ului Megadeth, dar și în deschiderea celor de la HIM de anul trecut, Myrath au câștigat din ce în ce mai multă simpatie în rândul amatorilor de muzică metal și nu numai.

Grație stilului unic, o combinație interesantă între progressive metal și elemente orientale, Myrath a devenit în scurt timp, una dintre cele mai respectate trupe din arealul prog-power metal.

Au început prin a interpreta cover-uri după trupe death metal, iar mai apoi s-au axat pe cover-uri după Symphony X. În 2005, au lansat primul material discografic propriu și după numai un an au avut șansa de a cânta în fața a 7000 de oameni în deschiderea show-ului lui Robert Plant.

De atunci și până în prezent, Myrath au cântat pe aceeași scenă cu artiști precum Dream Theater, Tarja, WASP sau Orphaned Land, și și-au răspândit muzica în întreaga lume: din Emiratele Arabe până în Statele Unite, din Franța, în India și până în Maroc.
Myrath își promovează, în prezent, cel de-al cincilea album de studio, “Legacy“, lansat anul acesta și despre care criticii muzicali au avut numai vorbe de laudă.

“În ansamblu, Legacy este un album care setează un standard foarte înalt pentru viitoarele lansări ale trupei. Este fin, bine scris, plăcut de ascultat și ornamentat cu prestații uimitoare. Rating: Foarte bun” – Angry Metal Guy

Myrath s-au maturizat în procesul de compoziție și au devenit o trupă mult mai versatilă. Ca multe alte formații de prog dinaintea lor, băieții au dezvoltat o abordare care se potrivește muzicii lor ca o mânușă. Nemaifiind limitați de rigorile prog-ului pur, trupa a reușit să își dezvaluie potențialul maximum grație acestui album, Legacy” – Metal storm

Legacy al celor de la Myrath este cel mai diversificat, emoțional și epic album al formației și nu devine niciodată plictisitor” – Metal Archives

Biletele pentru concertul Myrath din decembrie se pot cumpăra la prețul promoțional de 40 de lei până la data de 19 august. După această dată, biletele vor costa 60 de lei, iar în ziua evenimentului – 75 de lei.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Carturesti și online pe www.eventim.ro (http://goo.gl/AvuYD2).

Un eveniment organizat de Phoenix Entertainment.

Actualitate

ROCKSTADT 2024- ZIUA 5- public

Foto: Valentin Diaconescu

Alpin Film Festival 2024

o ediție simbolică a ascensiunii și excelenței cinematografiei montane Alpin Film Festival, cel mai mare eveniment culturaldedicat iubitorilor de munte,...

SPECTACOLELE LUNII SEPTEMBRIE LA GODOT

Luna septembrie aduce la Godot începutul unei noi stagiuni teatrale, marcând revenirea pe scenă a celor mai apreciate spectacole....

LAUREAŢII GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2024, ediția a 27-a, 28 – 31 august 2024, la Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Ediţia a 27-a a Galei Tânărului Actor HOP, program de tradiție al UNITER, s-a încheiat în seara zilei de...

Jack Savoretti: “eșecul te face să lupți pentru ceea ce pierzi.”

Un interviu deschis și profund, cu Jack Savoretti; confesiuni despre muzică, eșecuri și alte fericiri din viața unui artist, de...

INVITAŢIE LA VALS – Concert Extraordinar pe 13 Decembrie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

O frumoasă INVITAŢIE LA VALS pentru seara de 13 Decembrie este lansată de ORCHESTRA TEATRULUI NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

După ce a impresionat fanii prezenți miercuri seara la Arenele Romane, Myrath propune publicului încă o întâlnire memorabilă.Myrath va concerta pe 1 decembrie la București