MIRA lanseaza piesa “Uit de tine”

Iubirea ii inspira pe toti, iar MIRA nu face exceptie. Tanara artista lanseaza piesa “Uit de tine”, in povestea careia ne putem regasi cu totii.

“«Uit de tine» este o melodie la care am contribuit cu sufletul. Impreuna cu Theea si Madalin Rosioru, carora le multumesc, am construit aceasta piesa care pentru mine are o mare incarcatura. M-am inspirat din experiente de viata prin care trecem cu totii, la un moment dat”, marturiseste MIRA.

Videoclipul regizat de SAN este unul foarte fresh si, asa cum spune MIRA, surprinde cele doua planuri ale povestii piesei: „Ii multumesc lui SAN pentru ca m-a ajutat sa conturez si mai bine intreaga poveste a piesei, care se desfasoara pe doua planuri, atunci cand suntem impreuna si atunci cand suntem despartiti, dar tot cu el in minte si in inima.”

La randul lui, regizorul clipului adauga: „Am filmat in mai multe locuri, inclusiv intr-o statie de autobuz sau pe o plaja, astfel incat sa putem surprinde si la nivel vizual cele doua planuri ale povestii. Ideea pe care am mers e oarecum universala: personajul se imbata cu amintiri dintr-o relatie trecuta si refuza sau nu se poate concentra pe prezent.”

MIRA si-a facut aparitia in lumea muzicii in 2012, alaturi de DJ Marc Ryan si tot in acelasi an a participat la show-ul „Vocea Romaniei”, in echipa lui Marius Moga. In 2013, a inceput o colaborare cu Allexino, cu care a lansat piesele ”Loving You” si ”In Love”.

Melodii precum „Dragostea nu se stinge”, „Bella” sau „Fete din Balcani”, o colaborare cu Corina si Skizzo Skillz, care a adunat 65 de milioane de vizualizari pe YouTube – sunt doar cateva dintre proiectele care au consacrat-o ca artista.

Piesa este o co-productie Global Records si CAT Music

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro