Mette Edvardsen, câștigătoare a Premiului Ibsen pentru contribuția sa în artele spectacolului, la eXplore festival #12

Artista norvegiană Mette Edvardsen, cea care a câștigat în 2016 cu spectacolul “WE TO BE” Premiul IBSEN pentru contribuția sa în artele spectacolului, este invitata eXplore festival #12. Artista va susține joi, 4 octombrie 2017, de la ora 19:30 performance-ul “We To Be”, a treia parte a unei trologii, urmată de o discuție cu publicul. Evenimentul va avea loc la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București, Sala Media.

Mette Edvardsen este unul dintre artiștii pe care mi-aș dori să-i avem an de an în Explore Festival, și pe care vă invit să-l descoperiți (daca nu ați făcut-o deja). Nici un alt artist nu reușește atât de bine să ne surprindă de fiecare dată, să ne provoace să privim spre viitorul artei dansului și performance-ului, cu multă eleganță și delicatețe, cu o simplitate atât de plină de conținut.

WE TO BE înseamnă o călătorie în imaginarul fiecăruia, un exercițiu pe care avem ocazia tot mai rar să îl facem, într-o lume în care imaginea și vizualul contează mai mult decât ideile, conținutul. E o recomandare personală, nu ratați întalnirea cu partea a 3-a a trilogiei din care fac parte BLACK și NO TITLE (lucrări prezentate în eXplore festival 2014).”

 

Andreea Căpitănescu, director artistic eXplore festival

Prin WE TO BE, Mette Edvardsen extinde scena clasică. Ea prezintă performace-ul în trei locații simultan: în cartea din care citește cu voce tare, pe scena ca un ecran de proiecție a imaginației tale, și în eter ca o emisiune radio în direct.

În WE TO BE (ultima parte a trilogiei)  predomină limbajul și vocea, iar aspectele vizuale sunt transferate imaginației publicului. În prima parte, BLACK, ea a făcut obiectele invizibile să apară pur și simplu numindu-le. În NO TITLE a facut invers, indicând ceea ce nu era acolo. Ambele spectacole au fost prezentate în ediția din 2014 a eXplore festival.

Mette Edvardsen este situată în domeniul artelor spectacolului ca performer și coregraf. Deși unele dintre lucrările ei explorează alte medii sau alte formate, precum arta video, cărțile și scrierea dramatică, interesul ei este întotdeauna în relația dintre acestea cu artele spectacolului, ca practică și stare.

Stabilită în Bruxelles din 1996, ea a lucrat timp de mai mulți ani ca interpret pentru o serie de companii și proiecte, iar începând cu anul 2002 își dezvoltă propria activitate. Mette își prezintă lucrările la nivel internațional și continuă să dezvolte proiecte cu alți artiști, ca interpret și colaborator. O retrospectivă a lucrărilor sale a fost prezentată la Black Box Theatre din Oslo în 2015. În prezent este cercetător la Oslo Arts Academy.

 

■ We To Be ■ Mette Edvardsen (Norvegia) + artist talk 
miercuri / 4.10.2017 / 19:30
Teatrul Național “I.L. Caragiale” București, Sala Media

concept și interpretare: Mette Edvardsen
light design: Bruno Pocheron
sound design: Peter Lenaerts
graphic design: Michaël Bussaer
co-producție: BUDA (Kortrijk), Black Box Teater (Oslo),
Teaterhuset Avant Garden (Trondheim), BIT – Teatergarasjen (Bergen)

 

Bilete:

■ Mystage.ro: https://www.mystage.ro/spectacole/we-to-be-775

■ Eventbook.ro: https://eventbook.ro/other/bilete-explore-festival-12-we-to-be

■ casa de bilete a Teatrului Național “I.L. Caragiale” București

 

Între artă și prezența corpului, acțiuni și imaginație, referințele istorice și practicile actuale, activismul social și ecologia performanței, eXplore festival iși investighează locul pe harta orașului cu perseverență și voce critică, și transmite virusul curiozității mai departe în țară, la Iași și Arad.

Conceput ca o platformă de reflecţie şi dezbatere artistică a celor mai recente problematici şi direcţii contemporane, eXplore festival este recunoscut ca un festival inovator, care prezintă publicului din România unii dintre cei mai importanţi creatori internaţionali ai momentului – repere coregrafice pentru dansul contemporan, dar şi artişti care propun formate transdisciplinare, ce depăşesc graniţele dintre mai multe domenii de creaţie artistică, aducând în atenţia publicului subiecte importante ale societăţii contemporane.

Cu fiecare ediţie organizată, festivalul îşi propune să contribuie la promovarea dansului şi performance-ului contemporan în rândul publicului larg, având un rol major în ultimii 12 ani în dezvoltarea unui dialog între creatori şi publicul acestora. Totodată, eXplore festival stimulează şi susţine creaţia tinerilor artişti din domeniu, prin activităţi de producţie, prezentare, workshop-uri, dezbateri, conferinţe, şi filme de dans.

■ Producători: Asociația 4Culture și WASP-Working Art Space and Production.
■ Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național –AFCN.
■ Parteneri: ARCUB Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București și Primăria Capitalei, Institutul Francez, Goethe Institut
■ Mulțumim: Teatrul Național “I.L.Caragiale” București, Muzeul Literaturii Române, Nuzeul Național de Artă al României.

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro