Mellina lanseaza “Ochii tai”, alaturi de Nosfe

Mellina lanseaza piesa si videoclipul “Ochii tai”, alaturi de Nosfe. Versurile sunt scrise de Nosfe si Mellina, iar piesa este o productie DOMG.

“Am inceput sa scriu piesa la volan. I-am trimis-o lui Nosfe, iar el a intrat imediat in filmul meu si chiar l-a dus mai departe.

Apoi, prietenii de la DOMG au completat cu productia lor ‘nebuna’ si asa a iesit “Ochii mei“. Clipul a fost filmat in Tarnaveni si este semnat de Daniel Libeg, un tanar regizor in varsta de doar 20 ani, cu o viziune fresh. Toti au fost implicati trup si suflet si va ramane o excursie memorabila. TARNAVENI ROCKS!”, a declarat Mellina.

“M-am regasit imediat in piesa “Ochii tai“. Atunci cand am primit-o, m-am apucat de scris si am ‘sapat’ adanc in experientele mele si in sufletul meu, pentru a transmite un sentiment cat mai real, despre lucrurile pe care le-am trait si simtit.

Colaborarile mele nu sunt intamplatoare, iar pe piesa ‘Ochii Tai‘ am scris asa cum nu scriu de obicei. Am schimbat anumite versuri, pentru a reda mai bine m-am inspirat din lucrurile pe care le-am trait eu sau cei din jurul meu. ‘Ochii tai‘ este cu adevarat speciala. Ii multumesc Mellinei si baietilor de la DOMG pentru aceasta oportunitate! Bless!”, a adaugat Nosfe.

“Ne bucuram ca am avut din nou ocazia sa colaboram cu Nosfe, dupa productia piesei “Natural”. Nosfe e un artist foarte talentat si plin de energie care ne inspira, ne place foarte mult! Ideea piesei a pornit de la Mellina; am auzit-o si am decis ca vom lucra impreuna”, declara DOMG.

DOMG a compus si produs nenumarate hit-uri pentru artisti de top precum Delia, Andreea Banica, Vescan, Adrian Sina, Akcent, Kaya Jones (ex Pussycat Dolls). In prezent, cei doi baieti se pregatesc de lansarea noului lor single, un featuring surpriza, cu un sound fresh, pe care nu ai voie sa il ratezi.

Mellina a cunoscut succesul in 2014 odata cu hit-ul „Poza de album” feat. Vescan. Piesa i-a adus primul premiu important din cariera: „Strongest Message”, la RMA 2014. Au urmat piese precum „Cutremur in inima mea”, “Minciuna ma omoara”, “Ce o fi, o fi” si colaborari cu artisti precum: Bere Gratis („Pana sus la cer”), Two („Vinovat”), DOMG („You Broke My Heart”), JerryCo („Daca ma iubesti”), Karym (“Anonim”), Cortes (“Sa nu spui ca nu ti-am zis”), Cosy (“Trist dar adevarat”). Recent, artista a deschis impreuna cu Maria Simion scoala de muzica “Tralala School”.

Nosfe este un reprezentant al hip hop-ului romanesc. Anul trecut, artistul a lansat alaturi de Ruby piesa si videoclipul “Condimente”, care a generat aproape 52 de milioane de vizualizari pe YouTube.

In prezent, Nosfe lucreaza la albumul lui solo, care se va numi “Uncle Benz”, si care va fi lansat in dublu CD, pe 2 octombrie. In acelasi timp, artistul si-a lansat un cooking show, “Condimentele lui NOSFE” si este in turneu cu Satra B.E.N.Z.

 

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro