„MAMMA MIA!” – cel mai amplu musical din România, în turneu național

Din distribuție fac parte cei mai iubiți și îndrăgiți artiști: Loredana, Horia Brenciu, Aurelian Temișan, Cornel Ilie, Anca Sigartău, Anca Țurcașiu, Adrian Nour, Ernest Fazekas, Ecaterina Ladin, Ana Munteanu, Ioana Sihota, Bianca Purcărea, Sebastian Seredinschi și Silviu Mircescu

 

După succesul răsunător de anul trecut, „MAMMA MIA!” – desemnat „Spectacolul Anului 2018” în România, revine într-un turneu național, în 9 orașe importante din țară. Același line-up, aceeași montare grandioasă, aceleași emoții și trăiri intense fac să răsune melodiile nemuritoare ale trupei ABBA într-o poveste romantică, presărată cu intrigă, umor și sensibilitate. Dacă ați văzut filmul, trebuie să trăiți și versiunea live a poveștilor de iubire peste generații. Dacă nu ați văzut filmul, atunci aveți un motiv în plus să vizionați una dintre cele mai ample producții de musical din România!

Turneul național va debuta pe 26 octombrie la Constanța, va continua cu alte două reprezentații speciale pe 30 și 31 octombrie la Sala Palatului din București, urmate de Pitești – pe 1 noiembrie, Târgu Mureș – 4 noiembrie, pe 6 noiembrie  – Cluj Napoca, pe 7 noiembrie – Brașov, pe 13 decembrie – Bacău, pe 14 decembrie – Piatra Neamț, iar pe 15 decembrie la Sala Polivalentă din Iași.

Biletele pentru reprezentațiile din cadrul turneului național „MAMMA MIA!”, pot fi achiziționate on-line, prin iabilet.ro și mammamiathemusical.ro, sau din magazinele Flanco, Diverta și Cărturești, din fiecare oraș gazdă, la prețuri ce variază în funcție de categorie și extra-beneficii pre- sau post-reprezentație.

Loredana, Horia Brenciu, Aurelian Temișan, Cornel Ilie, Anca Sigartău, Anca Țurcașiu, Adrian Nour, Ernest Fazekas, Ecaterina Ladin, Ana Munteanu, Ioana Sihota, Sebastian Seredinschi, Bianca Purcărea și Silviu Mircescu vor avea roluri complexe de musical: vor cânta, dansa și mai ales interpreta rolurile ce compun această complexă poveste despre dragoste, prietenie și regăsire. Îi veți putea vedea pe artiștii preferați în ipostaze inedite, într-un decor scenic senzațional.

Pusă în scenă de regizorul Răzvan Ioan Dincă, producția aduce în fața publicului o coregrafie spectaculoasă, nu mai puțin de 200 de costume pentru cele 17 numere scenografice și peste 20 de piese ale trupei ABBA, traduse și adaptate în limba română de Ernest Fazekas.

„MAMMA MIA!” este musicalul care bucură întreaga familie, e o poveste minunată de dragoste în care se regăsesc și mamele, și fiicele. Nu sunt doar amintirile și emoțiile mele în show, ci ale câtorva generații. E o provocare acest rol minunat și complex, dar asta îmi place foarte mult. Sunt trei ore intense de cântat, dansat și actorie, iar dincolo de ochii spectatorilor e o pregătire ca pentru un campion. În plus, sunt extrem de puține ocaziile în care ne adunăm atât de mulți artiști din generații diferite pe aceeași scenă, cu un scop unic: să bucurăm împreună spectatorii!” – mărturisește Loredana.

Urmărit de peste 60 de milioane de oameni din 50 de țări și desemnat Spectacolul anului 2018, în România, „MAMMA MIA!” va fi pus în scenă, în fiecare oraș din turneu, într-o distribuție de excepție, din care fac parte cei mai consacrați și îndrăgiți artiști din România.

CALENDARUL TURNEULUI NAȚIONAL

 

  • 26 octombrie, CONSTANȚA, Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 20:00
  • 30 și 31 octombrie, BUCUREȘTI, Sala Palatului, ora 19:00
  • 1 noiembrie, PITEȘTI, Casa de Cultură a Sindicatelor, ora 19:30
  • 4 noiembrie, TÂRGU MUREȘ, Sala Sporturilor, ora 19:00
  • 6 noiembrie, CLUJ – NAPOCA, BT Arena, ora 19:00
  • 7 noiembrie, BRAȘOV, Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, ora 19:00
  • 13 decembrie, BACĂU, Teatrul de Vară „Radu Beligan”, ora 19:00
  • 14 decembrie, PIATRA NEAMȚ, Sala Polivalentă ora 19:00
  • 15 decembrie, IAȘI, Sala Polivalentă, ora 19:00

MAMMA MIA!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante, aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptată, care vor crea multe momente amuzante dar și emoționante care vor încânta publicul prezent!

În fiecare zi, în întreaga lume au loc cel puțin 7 show-uri „MAMMA MIA!“ și mii de reprezentații jucate în sute de țări, pe șase continente. Musicalul „MAMMA MIA!“ a fost lansat în 1999 la Londra, pe West End, și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer, au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat filmul „Mamma Mia! Here We Go Again”.

DISTRIBUȚIE ORAȘE:


26 octombrie, CONTANȚA, Casa de Cultură a Sindicatelor

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Anca Sigartău – Rosie

Anca Țurcașiu – Tanya

Ana Munteanu – Sophie

Sebastian Seredinschi – Sky

 

30 octombrie, BUCUREȘTI, Sala Palatului

Loredana – Donna

 Horia Brenciu – Harry
Aurelian Temişan – Sam
Adrian Nour – Bill
Anca Sigartău – Rosie
Anca Ţurcaşiu – Tanya
Ana Munteanu – Sophie
Sebastian Seredinschi – Sky

 

31 octombrie, BUCUREȘTI, Sala Palatului

Loredana – Donna

  Cornel Ilie – Sam

Ernest Fazekas – Harry

Adrian Nour – Bill

Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihota – Tanya
Bianca Purcărea – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

 

1 noiembrie, PITEȘTI, Casa de Cultură a Sindicatelor

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihota – Tanya

Bianca Purcărea – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

 

4 noiembrie, TÂRGU MUREȘ, Sala Sporturilor

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Anca Sigartău – Rosie

Anca Țurcașiu – Tanya

Bianca Purcărea – Sophie

Sebastian Seredinschi – Sky

 

 

6 noiembrie, CLUJ – NAPOCA, BT Arena

Loredana – Donna

Horia Brenciu – Harry

Cornel Ilie – Sam

Ernest Fazekas – Bill
Anca Sigartău – Rosie

Anca Țurcașiu – Tanya

Bianca Purcărea – Sophie

Sebastian Seredinschi – Sky

 

7 noiembrie, BRAȘOV, Sala Sporturilor

Loredana – Donna

Horia Brenciu – Harry

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill
Anca Sigartău – Rosie

Anca Țurcașiu – Tanya

Bianca Purcărea – Sophie

Sebastian Seredinschi – Sky

 

 

13 decembrie, BACĂU, Teatrul de Vară „Radu Beligan”

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihota – Tanya

Ana Munteanu – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

 

14 decembrie, PIATRA NEAMȚ, Sala Polivalentă

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihota – Tanya

Ana Munteanu – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

 

15 decembrie, IAȘI, Sala Polivalentă

Loredana – Donna

Cornel Ilie – Sam

Adrian Nour – Bill

Ernest Fazekas – Harry
Ecaterina Ladin – Rosie

Ioana Sihota – Tanya

Ana Munteanu – Sophie

Silviu Mircescu – Sky

Actualitate

HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST

Sambata dupa pranz, undeva pe la orele 16.30, am avut sansa sa particip la unul dintre cele 4 concerte...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH cântă din nou CARMINA BURANA în România, la Palatul Culturii din Bistriţa-Năsăud pe 17 noiembrie

Melomanii din Bistriţa au ocazia să îl asculte pe tenorul Ştefan von Korch, recunoscut pentru interpretarea din Carmina Burana în...

“Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă,” care va fi gazduita pe 18 noiembrie la Teatrul national – Sala Pictura.

Spectacolul “Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă” – o savuroasă comedie cu mare succes la public, va avea pe 18 noiembrie...

JAZZ SYNDICATE FESTIVAL îl aduce pe AVISHAI COHEN la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot pe 15 noiembrie

Pentru pasionati de jazz, showul sfârşitului de an va avea loc la Palatul Bragadiru: AVISHAI COHEN, una dintre cele...

Concert MEŞTERII ROCK pe 14 noiembrie la The Pub Universităţii

Pe 14 noiembrie 2024 în ambianţa elegantului club de la Universitate vor avea loc două eveniment ce au în...

REGULI DE ACCEST ŞI CONDUITĂ “HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST”. OASPETE SPECIAL ESTE VIOLONISTA RUSANDA PANFILI

Artista scenograf şi regizor de film, Mariana Pachis, va modela in nisip cadre impresinante din celebrele pelicule! Producțiile Sand...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro