Nu stiu câţi atomi de oxigen are molecula de apă de la Cluj-Napoca, cert e ca a ei compoziţie trebuie să fie motivul pentru care acest oraş ne tot trimite formaţii noi, cu muzica foarte bună, care îşi construiesc rapid drum prin muzica româneasca şi care au potenţial real să cucerească publicul marilor festivaluri europene.

În cei trei ani de la înfiinţare, trupa Lights Out! (Teodora Retegan – voce şi clape, Andrei Sîncrăian – chitare, Oana Pop – tobe şi Andrei Bobiş – chitară) a cântat în deschiderile concertelor The MOOoD, The Mono Jacks, The Amsterdams, Snails, a lansat EP-ul “Patience”, a difuzat pe internet o sesiune complet live de 15 minute (“Wayfaring Live Session”) , a cântat în Ungaria, Cehia şi Slovacia, iar vara aceasta a dat sonor scenelor de la Electric Castle, Peninsula, ArtMania şi Poiana Urbană.

După aproape trei saptămâni de la concertul Lights Out! din Control Club (vezi aici), în cele din urma, a trebuit sa îi ofer curiozităţii mele native ce îi datoram: un interviu cu trupa.

Cum a început povestea Lights Out!?

Andrei Sîncrăian: Destul de stereotipic, aș spune. Povestea a început acum vreo trei-patru ani, într-un peisaj de suburbie. Într-un garaj. Deși nu ne cunoșteam, ne-am întâlnit pe rând cu scopul de a cânta într-o trupă. Eram 5 și făceam coveruri după The Offspring, Kings of Leon, Florence + The Machine, Noisettes, Morcheeba și MGMT. Cam atât îmi amintesc. Prima piesă proprie (33 Reasons) și primul concert (în Club Retro) marchează începutul Lights Out!.

A cui a fost ideea acelui minunat “Wayfaring Live Session”, care a făcut senzaţie pe Facebook în primăvară?

Teo Retegan: Dan Vamanu, Andrei Bobiș, Oana Pop sau Andrei Sîncrăian. Cu siguranță nu a fost ideea mea, doar numele (ha!).

Andrei Sîncrăian: Plănuiam de ceva vreme să facem un live session, dar nu știu cine a fost cu ideea.

Oana Pop: Eu mi-l amintesc destul de clar pe Andrei povestindu-ne, undeva în Alba-Iulia, despre ceea ce în final a devenit Wayfaring.

Cine compune piesele?

Andrei Bobiș: Scriem împreună, pornind de la ideea unuia dintre noi, construind și deconstruind, aranjând bucată cu bucată piesa.

Are vreunul dintre voi studii muzicale?

Teo Retegan: Eu am făcut cam șase ani de pian și doi de chitară. Am lăsat totul baltă pe la 14 ani, m-am desprins cam de tot ce știam și apoi m-am apucat iar. Cred că aveam nevoie de o perspectivă total diferită pentru a aplica lucrurile pe care (se pare că) le știam.

Andrei Sîncrăian: Toți am studiat, dar mai mult în spații neconvenționale.

Oana Pop: Da, toți am luat ore când eram mai micuți, mai puțin Sîncrăian. For me, he’s living proof că se poate și fără. Eu am intrat anul ăsta la percuție la Academia G. Dima, dar am abandonat pe la mijlocul lui noiembrie. Cred că mai important decât studiile propriu-zise e contactul cu instrumentele muzicale. Oricare dintre ele. Și cu oameni care cântă.

Oana, am fost încantată sa vad o fată la baterie. Cum a început pasiunea ta pentru acest instrument? Am vazut ca în concert cânţi şi la clape. De ce ai ales tobele?

Oana Pop: Eu și Teo am făcut ore de pian în generală (awesome typo: în loc de “pian” am scris inițial “pain”. Cert e că orele de pian, ca stare de disconfort, se apropiau tulburător de mult cu chinul orelor de mate. And that says a lot!). Profa de tobe era în schimb simpăticimea întruchipată – e și cea cu ajutorul căreia am intrat la Conservator fără să fi făcut Liceul de Muzică. That again says a lot. Sincer mi se părea tare curajos să cânți la tobe. Dacă la început ne limitam la ce credeam noi că instrumentele noastre pot și trebuie să facă (o identificare destul de strictă chitarist-chitară, vocalistă-voce etc.), piesele noi arată o ordine puțin diferită a lucrurilor. (*Și totuși pe piesa respectivă fug la clape doar pentru că nu am altceva mai bun de făcut)

Teodora, eu sunt convinsă că timbrul tau vocal este asemanator cu cel al lui Florence Welch. Te supără acest lucru?

Teo Retegan: Obișnuia să mă enerveze când oamenii îmi spuneau asta, dar mi-am dat seama pe parcurs că mă enerva pentru că la momentul respeciv cântam doar coveruri. Îmi era greu să explic cuiva că eu sunt eu, în condițiile în care noi cântam piesele altor oameni. Da, timbrul ne este asemănător, dar acum nu mă mai deranjează pentru că am învățat să mă exprim prin sunetele mele proprii (de balenă).

Teo, iţi imaginezi cum ar suna piesele Lights Out! interpretate de tine in limba română?

Teo Retegan: Probabil că oribil.

V-aţi simţit bine primiţi de publicul din Bucureşti? Avem şansa să vă număraţi printre noi în curând? Nu de alta, dar e tare departe Clujul de Bucureşti şi presimt că vă vom tot invita în capitală.

Andrei Sîncrăian: Bucureștiul e un public curios și ne-am simțit onorați de prezența fiecărui suflet din sală. <3 Nu ne-am gândit niciodată să ne mutăm din Cluj.

Teo Retegan: Venim mereu cu cea mai mare plăcere. We love road trips, mai ales când găsim oameni interesați să ne asculte. O să ne vedem din nou puțin înainte de Crăciun.

Dintre piesele cântate la Control, doar “Mirror” si “Downcast” fac parte dintr-un material discografic. Înseamna că aţi strâns ceva piese pentru un album nou.

Oana Pop: Exact.

Andrei Sîncrăian: …dar nu cred că e timpul potrivit să vorbim despre asta.

Teo Retegan: Încă lucrăm la asta.

Andrei Bobiș: Ne apropiem de terminarea unui album nou. Despre asta a fost vorba de fapt în turneul Solace 39:39: o continuă joacă cu materialul nou, în încercarea de a-i da forma ideală.

 La ultima piesă, “Chamois”, am simţit o schimbare puternică faţă de ce auzisem pe EP-ul “Patience”; vorbesc despre niste influenţe orientale şi post-rock. Intenţionati să vă îndepartati de zona indie?

Andrei Sîncrăian: Nu cred că am făcut muzică vreodată cu ideea de a ne limita la zona indie.

Andrei Bobiș: Dap, nu am plutit niciodată în “zona indie”. Nici nu sunt sigur cum arată ori sună zona asta. Toate piesele noi au o sonoritate diferită, o altă direcție, dar nu sunt nici indie, nici post-rock. Sunt Lights Out!

Teo Retegan: Chiar nu cred că intenționăm să ne îndreptăm spre ceva anume. Wherever the soundwaves decide to take us.

Oana Pop: Pe mașină, în turneu, am recitit Alice în Țara Minunilor. Lights Out! e fata asta care fuge după iepuri cu monoclu. Încearcă tot felul de chestii știind că ele vor produce o schimbare, dar habar nu are exact ce urmează să se întâmple. Dan is our Cheshire Cat! (adică ne spune din când în când pe unde-a luat-o iepurele alb).

Mulţumesc pentru interviu. Aveţi vreun mesaj pentru fanii voştri?

Andrei Sîncrăian: Să fiți iubiți și iubăreți.

Teo Retegan: And re-read Harry Potter!

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=4zw0elS0-Jo[/tube]

Foto: Sebastian Florea