Leopardul de Aur pentru Scurtmetraj de la Locarno în competiția BIEFF 2012!

Aşa cum şi-a obişnuit publicul, Competiţia Internaţională BIEFF reuneşte unele dintre cele mai inovative scurtmetraje din zona cinema-ului experimental şi a artei vizuale, 38 de filme multipremiate şi prezentate în festivaluri si muzee prestigioase precum Locarno, Veneția, Berlinale, Cannes, Rotterdam, Centre Pompidou, MOMA etc.

“Filme cu totul speciale, care deschid noi si tulburătoare perspective asupra condiţiei umane şi au un curaj remarcabil de a experimenta, atât la nivel conceptual, cât şi ca limbaj cinematografic”, spune curatorul Programului Internaţional BIEFF 2012, Adina Pintilie.

Câştigătorul Leopardului de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj la Locarno 2011, ADDICTED, este un emoţionant road movie, extrem de îndrăzneţ stilistic: este filmat în întregime din unghiul subiectiv al personajului principal, care rămâne, astfel, nevăzut pentru spectator. Un bărbat pornește în căutarea iubitei care l-a abandonat fără un cuvânt. O călătorie periculoasă începând pe autostrăzile din Germania și ajungând pe drumuri riscante din Maroc și în același timp o poveste captivantă despre obsesie. Opțiunea radicală de filmare – faptul că percepem experiența cinematografică numai prin ochii protagonistului – creează o profundă legătură emoțională între spectator și protagonist. Cei doi devin tovarăși de drum și de suflet într-o călătorie geografică și afectivă deopotrivă.

Premiat cu Menţiunea Specială a Juriului la festivalul de la LocarnoMENS SANA IN CORPORE SANOeste o mostră de joacă inteligentă cu mecanismele naraţiunii clasice. Minute în şir urmărim un culturist antrenându-se, cu totul absorbit în practicarea unui adevărat cult dedicat propriului corp. „După felul în care arată, cu corpul musculos şi mâinile ca nişte ciocane, putem fi siguri că va curge sânge. Însă așteptările spectatorului sunt continuu puse la încercare. Antagonistul întarzie să apară, în vreme ce rutina fizică a culturistului devine obsesivă. În cele din urmă, ca în orice poveste «care se respectă», ni se oferă un «antierou» și un «conflict», însă nu aşa cum suntem obişnuiţi. Antagonistul, cel puţin neaşteptat, e însuşi corpul perfect al protagonistului, care încearcă să scape de partea lui imperfectă, mintea. Putem spune astfel că avem de-a face cu un conflict interior!(Andrei Dobrescu, BIEFF 2012)

Tot din competiția Locarno, AT THE FORMAL compară în mod poetic ritualul modern al unei petreceri de absolvire a liceului cu ritualurile civilizațiilor antice, oferind o perspectivă neliniștitoare asupra naturii umane. Regizorul Andrew Kavanagh se întreabă: „dincolo de vălul idealurilor civile, ne-am schimbat cu adevărat atât de mult?”. Într-un singur cadru-secvenţă, în slow motion, însoţit de bizara cadenţă a coloanei sonore, intrăm în atmosfera din ce în ce mai stranie a unei petreceri de absolvire. La început tinerii arată splendid si se bucura din plin de moment; treptat însă, lucruri tot mai “inacceptabile” social încep să se întâmple si instinctele reprimate ale participanţilor ies la suprafaţă. Autorul, care a pornit în realizarea filmului de la o experienţă autobiografică, declară:  ”Pentru mine, toţi acesti adolescenţi, îmbrăcaţi atât de elegant şi purtându-se atât de bestial simbolizeaza un conflict prezent în noi toţi.”

BIEFF aduce în premieră în România cateva dintre cele mai interesante titluri de la Veneţia, din competiţia ORIZZONTI, ce are ca focus cele mai inovative tendinţe ale cinema-ului contemporan. Două dintre acestea, MOVING STORIES ţi METEOR, pun în valoare valenţele poetice ale re-utilizării materialului de arhivă.

Cel mai recent film al mereu surprinzătorului artist vizual NICOLAS PROVOST – autor al PLOTPOINT (premiant BIEFF 2010) și STARDUST (BIEFF 2011) – MOVING STORIES este o inteligentă explorare a gramaticii limbajului cinematografic. Pe imagini seducătoare cu un avion zburând în lumina caldă a apusului, este suprapusă o conversaţie între un bărbat şi o femeie, preluată de pe coloana sonoră a iconicului BLUE VELVET (r. David Lynch, 1986). PROVOST demonstrează cu măiestrie că stock footage-ul (utilizat de regulă pentru a completa goluri de montaj, fiind mai ieftin decat filmarea unui material nou) poate avea în sine valoare estetică și ca, provocând imaginația spectatorului, cu mijloace minime, se poate spune o poveste de mare încărcătură emoţională.

Câştigător al Premiului ARTE la Hamburg şi prezentat la prestigioase festivaluri de film precum OberhausenRotterdam sau EdinburghMETEOR este un coming-of-age simbolic cu elemente de basm à la fraţii Grimm, realizat din fragmente din filme clasice. Eroul generic al băiatului este decupat la propriu din pelicule alb-negru precum LES QUATRE CENTS COUPS, LE BALLON ROUGE sau ZÉRO DE CONDUITE, în vreme ce imaginile spațiului cosmic provin din SF-uri vintage. O demonstrație de creativitate în reîntrebuinţareafound footage-ului, „filmul explorează teritoriul imaginar al copilăriei, acompaniind un baieţel în trecerea lui prin stadiile de dezvoltare către individualizare şi autonomie”, spun cei doi autori, Matthias Muller şi Christoph Girardet.

Tot de la Venetia, la granița dintre real și imaginar, într-o atmosferă onirico-suprarealistă, FROM TOKYO al lui Alexei Gherman Jr. urmărește povestea a doi bărbați care se intorc din Japonia, dupa o catastrofa. Cei doi călătoresc împreună într-un avion spre Europa. Alături de ei mai zboară și alte persone din trecutul lor, care nu mai sunt în viaţă. „Amintind de FRAGII SALBATICI al lui Bergman, trecutul şi prezentul se întâlnesc în acelaşi cadru, în vreme ce amintirile au puterea «supra-naturală» de a deveni realitate concretă. Ceea ce face ca protagoniştii să înteleagă, cu un fel de bucurie dureroasă, că nu sunt singuri. Vor avea întotdeauna amintirile. Însă tocmai acestea îi împiedică, de asemenea, să trăiască în prezent. (Diana Mereoiu, BIEFF 2012)

Acestea sunt doar câteva dintre titlurile de rezistenţă ale Competiţiei Internaţionale BIEFF 2011. Vom reveni în curând cu noi surprize. Noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFFva avea loc în perioada 20 – 25 noiembrie, la Cinema Scala și Cinema Elvira Popescu. Intrarea la proiecțiile și evenimentele conexe BIEFF este liberă, în limita locurilor disponibile.

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine şi susţinut de Centrul Național al Cinematografiei, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Universitatea Națională de Arte, Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporaines, MNAC Muzeul National de Arta Contemporana, Jameson, JTI, Samsung, Romania Film, Fundația Konrad Adenauer, Forumul Cultural Austriac, Goethe Institut, UNIFRANCE, Institutul Francez, Ambasada Republicii Koreea, Dacia, Carturesti, ALLTUR, Kraftmark.

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro