“La Paris, Monser!” – fantezie muzicala cu parfum interbelic, la Teatrul Nottara

Asociatia SmartArt si Compania All’s Choir&Ballet, in parteneriat cu Teatrul Nottara, va invita la spectacolul “La Paris, Monser!”, joi, 27 aprilie, de la ora 19.00.

Fantezie muzicală cu parfum interbelic, La Paris, Monșer! este o poveste originală, care adună în scenă personaje ale Bucureștiului și Parisului de odinioară, pentru bucuria celor care știu să oprească timpul în loc.

Teatrul se contopește cu muzica, într-un spectacol inedit, ce redă aerul Bucureștilor de altă dată și nostalgia Parisului interbelic, într-o notă veselă și prin intermediul unor artiști talentați.
Gazdele întâmplărilor “cu cântec” sunt Mița Biciclista, geisha autohtonă a Micului Paris, Zița, discipola ei cu bovarisme de cârciumăreasă și Monșer, filosoful melancolic de Dâmbovița, care surprinde spectacolul lumii în a sa “cârciumioară la Șosea”.

Aceste personaje vă invită într-o călătorie muzicală, în cadrul căreia se întâlnesc pe scenă Cristian Vasile cu Maria Tănase, înainte ca amicul nostru, Monșer, să pornească spre Paris, ca să împlinească visul damelor mai sus amintite.

La Paris, Monșer descoperă boema din Montmartre, Jean Moscopol cântă sub același acoperiș cu Edith Piaf, iluziile de amor ale Micului și Marelui Paris se întrepătrund, într-un carusel muzical care îmbină refrenele românești ale epocii cu cele de pe malurile Senei.

Fantezia La Paris, Monșer! vă invită să petreceți o seară în compania unui cvartet atemporal, Quartetto Emozione, a pianistului Alexandru Burcă – acrobat al stilurilor muzicale și improvizației și mai ales alături de soliștii All’s Choir & Ballet Company, Mădălina Constantin, Florentina Picuș, Anfisa Fugaru, Ligia Necula, Marius Nine și Adrian Strezea.

Binecunoscutul scenarist Ștefan Neagrău a creat un scenariu care îmbină replicile într-un joc sprințar și postmodern căruia nu-i pasă atât de conformitatea stilistică, ci mai degrabă de potențialul teatral al întâlnirii cuvintelor și personajelor în scenă.

Regizorul spectacolului Alin Horia Mânzat a imaginat o poveste muzicală lecuită de amprenta timpului, în care totul este posibil, artistic, cu atenție însă pentru modernismul bine temperat.
La Paris, Monșer! a avut premiera pe scena Operei Comice pentru Copii în 2016 și a fost prezentat apoi în Festivalul Internațional de Operă și Balet de la Teatrul de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța și la Institutul Cultural Român din București.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua IaBilet.ro (Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agentiile Perfect Tour, standul de bilete de la Metrou Unirii, lângă casa de bilelete Metrorex, Magazinele Uman și IQ BOX, pe terminalele self-service ZebraPay din toată țara, la Hard Rock Cafe), precum și în ziua spectacolului, la intrare și pe aplicațiile de IOS și Android iaBilet. Biletele se pot cumpăra și de la casa de bilete din Teatrul Nottara.

Web: www.allscor.ro

RSPV: https://www.facebook.com/events/137292070128965/

Video:

Eveniment susținut de MAGIC FM

Sponsor BES România

 

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro