Aradul a sărbătorit vreme de 9 zile la Festivalul Internaţional de Teatru Nou un început de Mai spectaculos. Din 6 mai şi până aseară, 14 mai, publicul arădean a avut bucuria să întâlnească o puzderie de artiști talentați, respectați de public și de colegi, în spectacole dintre cele mai originale, proaspete, emoţionante.
Au fost la FITN5 actori, regizori, scenografi, muzicieni aplaudați îndelung pe numeroase scene din teatrele bucureștene și din țară, oarecum și ei prinși de febra călătoriilor dintr-un oraș în altul, dintr-un teatru în altul. Pentru că teatrul a fost şi este imaginea lumii în care trăim şi pentru că o idee înmugurită la Bucureşti poate capăta curaj la Cluj şi prinde viaţă, poate, într-un spectacol la Târgu-Mureş sau în orice oraş din România cu o echipă de actori minunaţi.
Spectacole-mărturisire, spectacole-manifest, spectacole în care sugestia sau imaginea e totul, unele dintre ele de o voluptate a emoţiilor greu de catalogat, au umplut sălile de aplauze. Au fost şi spectacole pe texte dintre cele mai clasice, dar de o noutate a interpretării care te înspăimântă, care te trimite cu gândul la ciclicitatea timpului. Spectacole adunate de prin toată ţara, reflexie a lumii în care trăim.
Astăzi, la final, Claudiu Groza – curatorul festivalului – transmite câteva gânduri:
Ieri s-a încheiat a 5-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad. O ediție cu destin complicat, dar cu derulare fericită, mai ales datorită publicului arădean, spectatorilor noștri, care au aderat în timp la doctrina destul de pretențioasă a acestui eveniment, devenind ei înșiși exigenți.
Am auzit în ultimele 9 zile laude (și mi-au picat bine, de ce să nu recunosc), observații politicoase (de care țin cont mereu, de 5 ani), remarci ferme pro- sau contra unui spectacol (auzite cu urechea mea difuz-sociologică de critic), care mă ghidează despre gustul public și așteptările spectatorilor – deloc „comerciale” aceste remarci, trebuie să spun, am auzit și critici nete despre cutare și cutare spectacol sau artist.
Însă, adunându-le pe toate, am dedus că și a 5-a ediție a FITN a consacrat făgașul estetic pe care ni l-am propus pentru festivalul ăsta de la prima ediție, adâncindu-l și dându-i pregnanță… Și nu pot, cu aceeași nostalgie de final pe care o am la fiecare sfârșit de festival, să nu mă bucur că am fost iubiți și vizitați de spectatori, că am fost iubiți și vizitați de artiști…
Mulțumesc tuturor artiștilor care s-au perindat pe scenele FITN, tuturor spectatorilor care au stat în sălile FITN și i-au aplaudat și micii, constantei, tenacei, admirabilei, încăpățânatei, echipe de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, care a demonstrat încă o dată că PUTEM!
Şi pentru că e greu ca la final să descrii un festival în câteva fraze, cel mai adesea neîncăpătoare, am ales să redăm în cifre imaginea FITN5.
Aşadar, iată Festivalul rezumat în cifre:
– 9 zile de festival;
– 23 de spectacole;
– 1 spectacol invitat din străinătate: „Masa”, grupul KARBIDO, Polonia;
– 1 workshop: „Micro-Context” – Afişul de teatru contemporan (adresat elevilor Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” şi studenţilor Facultăţii de Design din cadrul UAV Arad);
– 2 concerte:susţinute de trupele CORSO şi Q Band;
– 9 instituţiile teatrale din Bucureşti care au prezentat câte un spectacol pe scena Festivalului: Teatrul ACT, Teatrul Arte dell’Anima, Teatrul de Comedie, Teatrul Excelsior în parteneriat cu „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, Frilensăr& Teatrul LUNI de la Green Hours, GodotCafe-Teatru, Teatrul „Nottara”, POINT, Teatrul UNTEATRU;
– 13 instituţii teatrale din ţară au adus la Arad producţii teatrale dintre cele mai provocatoare: Trupa de teatru pentru elevi şi studenţi „Amifran”, Arad; Teatrul „Maria Filotti”, Brăila; Asociaţia Reciproca în parteneriat cu Federaţia Fabrica de Pensule şi Asociaţia GroundFloor Group, Cluj-Napoca; Compania Create.Act.Enjoy, Cluj-Napoca; Teatrul Naţional Cluj-Napoca; Facultatea de Teatru şi Televiziune – Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca; Teatrul „Szigligeti”, Oradea – Ansamblul Profesionist „Nagyvárad Táncegyüttes”; Teatrul Tineretului Piatra Neamţ; Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu-Vâlcea; Teatrul „Andrei Mureşanu”, Sfântu-Gheorghe; Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”; Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara; Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara
– 18 regizori prezenţi în festivalul nostru: Adina Lazăr, Adrian Roman, Alexandru Dabija, Carmen Lidia Vidu, Cristi Juncu, Daniel Chirilă, Andrea Gavriliu, Florin Didilescu, Geanina Hergheligiu, Gigi Căciuleanu, Horia Suru, Ion-Ardeal Ieremia, Leta Popescu, Levente Dimény, Mihai Constantin, Mihai Măniuţiu, Sânziana Stoican, Sebestyén Aba;
– 121 artişti pe scena Festivalului, dintre care amintim: Andrea Gavriliu (căreia i s-a dedicat şi un Focus), Catrinel Dumitrescu, Andi Vasluianu, Ştefan Lupu, Şerban Pavlu, Marcel Iureş, Răzvan Vasilescu, Dorina Chiriac, Florin Piersic Jr., şi mulţi, mulţi alţii;
– Aproximativ 4500 bilete vândute;
– Aproximativ 5000 de spectatori au fost la FITN în cele 9 zile de festival;
– 25 de voluntari;
– O echipă de organizare cu 41 de oameni;
– Mai bine de 100 ore petrecute în teatru.
De partea calitativă a numerelor mai sus enumerate v-aţi convins, poate, din ceea ce aţi văzut pe viu la Arad, din fotografii, din ce aţi auzit de la alţii, din ce veţi citi despre Festival.
Cam asta a fost lumea noastră la Festivalul Internaţional de Teatru Nou, ediţia a 5-a la Arad. Dar Festivalul nu s-a încheiat. Am mai dat o filă doar. Ne adunăm din nou la anul cu forţe proaspete ! Să surprindem feluritele faţete ale teatrului nou.
Până atunci, continuaţi de vedeţi teatru !