JAN AKKERMAN LANSEAZA MAINE, 25 OCTOMBRIE, “CLOSE BEAUTY”, PRIMUL ALBUM DUPA O PAUZA DE 8 ANI

Albumul va fi promovat si in Romania, pe 11 noiembrie, intr-un extraordinar concert caritabil, cu ocazia Galei Corneliu Coposu, Editia a IV-a, 2019

Bucuresti, 24 octombrie, 2019 – JAN AKKERMAN, cunoscutul compozitor si instrumentist, considerat unul dintre cei mai mari chitaristi ai lumii, este invitat la București sa sustina un concert in cadrul Galei Corneliu Coposu, Editia a IV-a, 2019, unde va interpreta piese de pe ultimul sau album care va fi lansat, maine, 25 octombrie, dar si secvente consacrate din repertoriul artistic de peste cinci decenii.

„Close Beauty” reprezinta revenirea distinctivului „sunet-Akkerman”, douasprezece compozitii senzationale, acustice, electrice si compuse alaturi propria sa trupa, formata din: Marijn van den Berg (tobe), David de Marez Oyens (bas) si Coen Molenaar (clape). Acest nou material discografic marcheaza debutul chitaristului sub umbrela celebrei case de discuri “Mascot Label Group”.

Albumul, ce va fi lansat maine, poate fi considerat una dintre cele mai variate lucrari muzicale ale lui Jan Akkerman, in timp ce acest disc este primul, in aproape 30 de ani, care va avea si o aparitie de vinil. Inregistrarea materialului a durat aproape un an de zile si, vorbind despre acesta, Akkerman spune: „Titlul a fost inspirat dintr-o notiune simpla, ca atunci cand sunteti prea aproape de un obiect si nu puteti sesiza valoarea reala. Acelasi lucru este valabil si in muzica”.

De la sunetul panoramic al pieselor ‘Beyond The Horizon’, ‘Tommy’s Anniversary’ si ‘Meanwhile In St. Tropez’, melancolia pregnanta din ‘Passagaglia’ si ‘Reunion’, la bucuria de a se juca din ‘Good Body Every Evening’ si pana la sofisticata piesa care deschide noul material ‘Spiritual Privacy’, ‘Close Beauty’, putem spune, ca este un album greu de clasificat. Vorbind despre noua creatie, Jan spune: „intotdeauna am putut sa spun ca niciunul dintre albumele mele nu suna la fel. A explora lucruri noi este ceva ce mi-am dorit intotdeauna sa fac”!

Va reamintim ca, in cadrul GALEI de anul acesta, FUNDATIA CORNELIU COPOSU si partenerii sai vor lansa un volum de versuri de CORNELIU COPOSU, gandite in detentie si scrise dupa 17 ani, la iesirea din inchisoare.

Biletele pentru eveniment pot fi achizitionate din reteaua eventim.ro, entertix.ro, mystage.ro si la Casa de bilete a Teatrului National, la urmatoarele categorii de preturi:

•          CATEGORIA I – 349 lei
•          CATEGORIA II – 300 lei
•          CATEGORIA III – 249 lei
•          CATEGORIA IV – 199 lei
•          CATEGORIA V – 99 lei

In acest an, sumele obtinute din vanzarea biletelor si din alte donatii, vor fi directionate catre scolile cu predare in limba romana din nordul Bucovinei (Ucraina), pentru realizarea si dotarea laboratoarelor de limba si literatura romana.

Donatiile vor putea fi facute in contul special deschis la Banca Comerciala Romana:  RO56 RNCB 0082 0441 5695 0010, cu mențiunea
“PENTRU SCOLILE DIN NORDUL BUCOVINEI”
DESPRE JAN AKKERMAN

Jan Akkerman, nascut pe 24 decembrie 1946, in Amsterdam, a castigat faima internationala alaturi de formatia Focus, in perioada din 1969 – 1976, cand a inregistrat o serie de albume de mare valoare: „Focus Plays Focus / In And Out Of Focus” (1970), „Focus II / Moving Waves” (1971), acesta din urma ajungand in topul clasamentului din Marea Britanie pe locul 2, Olanda pozitia 4 si pe 8 in SUA. Acest album a lansat mega-hitul „Hocus Pocus”, care a atins locul 9 in clasamentul Billboard, locul 12 in Tarile de Jos si pozitia 20 in clasamentul single-urilor din Marea Britanie. Piesa a continuat sa apara in numeroase emisiuni TV, precum Top Gear, Saxondale, Skins, Supernatural, Vinyl, My Name is Earl and Shameless, precum și in filmul Hot Fuzz din 2007, remake-ul Robocop, din 2014, Baby Driver din 2017 si numeroase reclame TV, inclusiv pentru Nike.

Celebra piesa a fost preluata de o serie de alti mari artisti, printre care: Iron Maiden, Marillion, Helloween, Gary Hoey, The Vandals și Vanessa-Mae. Focus a vizitat Europa și SUA, inclusiv spectacole cu Gentle Giant, Frank Zappa și Yes. In 1973,  Melody Maker l-a declarat cel mai bun chitarist al lumii, mai presus de Eric Clapton si Jimmy Page.

 Incluzand si materialele live, Jan Akkerman a lansat 30 de albume solo si a colaborat cu o serie de muzicieni, inclusiv cu Alan Price (The Animals), Jack Bruce si Ice T si, de asemenea, ii numara ca fani pe Brian May, care a declarat ca “Akkerman a fost in totalitate eroul meu. Sunt oameni pe care atunci cand ii intalnesti, oricat de in varsta si celebru ai fi, tot simti emotiile. Jan este unul dintre acestia, un adevarat model”. B.B. King a vorbit foarte mult despre el spunand: „cum poti uita un tip ca Jan! Noptile in care am cantat impreuna au fost minunate, mi-as fi dorit mult sa pot interpreta lucrurile pe care le-a facut”, a declarat B.B. King.

Actualitate

HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST

Sambata dupa pranz, undeva pe la orele 16.30, am avut sansa sa particip la unul dintre cele 4 concerte...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH cântă din nou CARMINA BURANA în România, la Palatul Culturii din Bistriţa-Năsăud pe 17 noiembrie

Melomanii din Bistriţa au ocazia să îl asculte pe tenorul Ştefan von Korch, recunoscut pentru interpretarea din Carmina Burana în...

“Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă,” care va fi gazduita pe 18 noiembrie la Teatrul national – Sala Pictura.

Spectacolul “Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă” – o savuroasă comedie cu mare succes la public, va avea pe 18 noiembrie...

JAZZ SYNDICATE FESTIVAL îl aduce pe AVISHAI COHEN la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot pe 15 noiembrie

Pentru pasionati de jazz, showul sfârşitului de an va avea loc la Palatul Bragadiru: AVISHAI COHEN, una dintre cele...

Concert MEŞTERII ROCK pe 14 noiembrie la The Pub Universităţii

Pe 14 noiembrie 2024 în ambianţa elegantului club de la Universitate vor avea loc două eveniment ce au în...

REGULI DE ACCEST ŞI CONDUITĂ “HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST”. OASPETE SPECIAL ESTE VIOLONISTA RUSANDA PANFILI

Artista scenograf şi regizor de film, Mariana Pachis, va modela in nisip cadre impresinante din celebrele pelicule! Producțiile Sand...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro