Iubitorii de arta sunt asteptati la expozitii de fotografie, in cadrul FNT 2017

Festivalul Naţional de Teatru implică şi în acest an memoria vizuală a iubitorilor de arte ale spectacolului prin organizarea unor evenimente şi manifestări expoziţionale menite să se adauge scopului principal al FNT – prezentarea celor mai semnificative creaţii scenice româneşti din stagiunea trecută.

Astfel, pe parcursul celor unsprezece zile de Festival, oferim publicului opt expoziţii, opt locuri de popas care pot induce o dimensiune precisă a efemerului teatrului, prin valoarea de simbol a momentului artistic surprins în imagine: prin intermediul tehnicii fotografice, prin schiţe de decor şi costume, prin afiş, pictură, sau chiar prin obiectul de teatru însuşi.

Cele opt expoziţii – producţii proprii ale FNT, sau realizate în colaborare cu valoroase instituţii de cultură din Bucureşti – sunt următoarele:

 

Expoziţie de fotografie – MARIANA MIHUŢ

Teatrul Bulandra, foaierul sălii „Liviu Ciulei” (Izvor) – un autentic templu al artelor scenei care a măsurat paşii atâtor treceri extraordinare ale istoriei teatrului românesc – este gazda generoasă a unei ample expoziţii de fotografii, dedicată unei actriţe foarte iubite de public în toate momentele bogatei sale cariere, cu un palmares senzaţional de roluri: Mariana Mihuţ.

Fotografiile pe suprafeţe supradimensionate, copleşitoare chiar (până la 144 x 240 cm), vor conduce privitorul printr-un slalom fluid de imagini izvorâte din roluri-cheie. Odată intrat în acest traseu, te afli în lumea elitelor actoriceşti şi regizorale. Vârfurile unei generaţii de aur coexistă în jurul Marianei Mihuţ, iar ea este ACTRIŢA prin excelenţă.

O actriţă unică, generoasă, care continuă să ne bucure, cu fiecare nouă apariţie…

„Miza expoziţiei este dimensiunea printurilor şi diversitatea personajelor jucate. Este o galerie de ipostaze Mariana Mihuţ. Peste imaginea de mare dimensiune, cu fotografia actriţei în prim plan, se suprapun două sau trei imagini din spectacol, pe sistem ‚picture în picture’, pentru a da rotunjime şi consistenţă mărturiei fotografice.

Un traseu fluid pe parcursul căruia se adaugă, fotografie după fotografie, o altă Mariana Mihuţ, pe care nu o presupuneai, poate, niciodată. O femeie de o frumuseţe şi feminitate fără margini, o actriţă total dedicată unui rol, absorbită complet de trăire.

Dar măsura acestei mari actriţe se vede azi, când, perfect adaptată noilor curente în materie de spectacol, e dorită şi preţuită de regizori actuali. Joacă azi pe scenă….cu aceeaşi iubire, pasiune, totală dedicare şi frumuseţe.” (Irina Tapalagă – curator)

 

Expoziţie de scenografie – „PANTOFUL DE TEATRU”

Păstrând tradiţia colaborării cu Festivalul Naţional de Teatru, Galeria Kube Musette de pe Calea Victoriei 114 este şi în acest an gazda unei expoziţii inedite: Pantoful de teatru.

Un personaj în sine, pantoful poate dezvălui cele mai intime şi discrete semne ale personajului care-l poartă, atitudini, tensiuni, mister. Înzorzonat sau doar utilitar, voit frust sau regal de-a dreptul, pantoful e un element care atrage întotdeauna privirea spectatorului şi contribuie esenţial la definirea, la caracterul şi echilibrul personajului întruchipat.

Expoziţia de faţă este rezultatul incursiunii în laboratorul de creaţie a patru scenografi de mare anvergură: Doina Levintza, Lia Manţoc, Helmut Stürmer şi Dragoş Buhagiar. În consultările preliminare acestui eveniment nu au existat niciun fel de îngrădiri, obligaţii, ori limitări artistice.

Colaje, schiţe, pantofi în ronde bosse, sau orice altă iniţiativă a bogatei imaginaţii specifice acestor mari creatori însumează o expoziţie unică, un elogiu scenografic adus acestui esenţial element de legătură a Actorului cu Scândura…

 

Expoziţie de fotografie – LABORATOR DE TEATRU. CEHOV | KORDONSKY

Între 22 şi 28 iulie 2017, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti a găzduit primul eveniment din cadrul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru: laboratorul intensiv de creaţie „Cehov / Kordonsky”, pe care consacratul regizor l-a susţinut pentru 27 de tineri actori ai momentului.

Timp de şapte zile, împreună cu Yuri Kordonsky, regizor, actor şi pedagog, actorii s-au aflat într-o intimitate de creaţie în care nimeni nu a putut pătrunde. Au lucrat în spatele uşilor închise, „o săptămână în filigran”, deschizându-le, însă, actorilor „o uşă către viaţă” – aşa cum descriau participanţii experienţa de lucru pe texte dramatice de Cehov.

În urma evenimentului, o expoziţie ce reia tema workshopului, semnată de fotograful Adi Bulboacă, va putea fi văzută în perioada Festivalului Naţional de Teatru.

„Nu am avut ocazia să asist la întâlnirea dintre Yuri Kordonsky, cei 27 de tineri actori şi opera lui Cehov, dar mi-a plăcut să-mi imaginez ce s-a putut naşte acolo. Câteva zile mai târziu, după finalul atelierului, am avut totuşi ocazia să-i primesc pe actori în studioul meu foto. Propunerea mea a fost să ne jucăm de-a Cehov, iar provocarea pe care le-am lansat-o a fost să inventăm întâlniri între personaje din piese diferite, să ne imaginăm ce relaţii, ce explozii sau ce linişti pot apărea.” (Adi Bulboacă)

Fotografiile realizate de Adi Bulboacă cu tinerii actori participanţii la Laborator vor fi găzduite de foaierul sălii Studio a Teatrului Odeon. În acest spaţiu, în care pereţii de beton se combină eclectic cu elemente decorative neoclasice, vor fi expuse imagini cu scenele lucrate de Yury Kordonsky cu artiştii cursanţi. Expoziţia este gândită sub foma unei instalaţii ce se doreşte a fi descoperită, înţeleasă şi acceptată în cheia modernismului contemporan, sau a minimalismului secolului XXI.

 

Expoziţie „NICU ALIFANTIS 45 · 118 · 54 · 61 / A Treisprezecea Noapte”

Cifrele din titlul ales de cunoscutul artist pentru a ilustra această expoziţie de afişe ale spectacolelor din carieră muzicianului Nicu Alifantis, semnifică: 45 de ani de carieră în care a lucrat la 118 spectacole montate pe scenele a 54 de teatre, alături de 61 de regizori. Iar „A treisprezecea noapte” este şi titlul spectacolului produs de Festivalul Naţional de Teatru împreună cu celebrul cant-autor şi compozitor de muzică de scenă, care va avea loc pe scena Teatrului Bulandra în data de 27 octombrie.

„Va fi o poveste. O poveste, nici lungă nici scurtă, nici veselă nici tristă, ci doar o poveste, despre muzica unor spectacole, despre spaţiul sonor al acestora. O întoarcere în timp, la teatrele, actorii, regizorii, scenografii, coregrafii, la oamenii deosebiţi pe care i-am întâlnit şi pe care nu-i pot uita. 118 spectacole, 54 de teatre, 61 de regizori, nu sunt doar nişte cifre, sunt, într-un fel, răsplata osanalelor închinate Euterpei, Terpsihorei şi Thaliei. O permanentă zbatere între curte şi grădină pe scândura netedă, alunecoasă a scenei, aidoma alergatului pe puntea unei nave între pupa şi prora în plină furtună. (…) După tot ce-a fost rămâne Artistul, fir de nisip cernut cu grijă şi lăsat acolo, pe plaja pustie printre scoici şi alge pentru a fi găsit, poate anul viitor, poate altădată, poate niciodată…

Ca nisipul artiştii sunt… Stingem lumina şi dăm liniştea mai tare. Ca un ecou, rămâne cântecul de-aproape, peste cea de-a treisprezecea noapte”. (Nicu Alifantis)

Curatorii Irina Tapalagă şi Relu Biţulescu au ales ca amplasament al ineditei expoziţii de afişe, caiete program şi instrumente muzicale aparţinând lui Nicu Alfantis, foaierul Sălii „Toma Caragiu” (Grădina Icoanei), al Teatrului Lucia Sturdza Bulandra (str. J.L.Calderon, nr. 76a)

 

„HAPPINESS” – Expoziţie de fotografie a artistei Dimitra Stasinopoulou

Dimitra Stasinopoulou este o fotografă, originară din Grecia, autoare a imaginii pe care Festivalul Naţional de Teatru o foloseşte ca logo în ultimele patru ediţii. Valoarea artistică a fotografiilor ei, făcute în călătorii îndepărtate, în zone greu accesibile din India, China, Butan, Papua-Noua Guinee, Etiopia, a fost recunoscută prin premii de prestigiu, iar expoziţiile şi cărţile a cărei autoare este, s-au bucurat de aprecierea entuziastă a publicului.

Dacă ar trebui găsit un cuvânt care să-i definească personalitatea artistică, acela ar fi generozitate. Generozitatea cu care îşi priveşte personajele prin aparatul de fotografiat, bunătatea cu care se apropie de oameni aflaţi în condiţii uneori nedemne de existenţă, la limita supravieţuirii.

„Am privit întotdeauna fotografia ca pe un dar. Cred că un fotograf nu „face fotografii”, ele îi sunt dăruite. Fără acest dar, fără permisiunea de a intra în universul cuiva, nu ai putea niciodată să faci o fotografie”, spune autoarea.

Expoziţia de la ARCUB Gabroveni, Sala „Lipscani”, poartă titlul „Happiness” şi surprinde fericirea acolo unde te aştepţi cel mai puţin să o întâlneşti. Zâmbetul nu ţine cont de bogăţie sau de confort. El vine din suflet şi luminează toată fiinţa, fără a putea fi oprit sau umbrit. Sunt fotografii cu expresii unice, pe care privindu-le nu te poţi abţine să nu zâmbeşti la rândul tău.

„Prin expoziţia de faţă, vreau să împărtăşesc aceste zâmbete cu publicul român şi să aduc un surâs pe feţele tuturor”. (Dimitra Stasinopoulou)

 

Expoziţia „TEATRUL SCHIMBĂ LUMEA” – spectacolele ediţiei 27, în Pasajul FNT

Spaţiul rece al Pasajului Universităţii se va transforma şi în 2017, între 16 şi 30 octombrie, în Pasajul FNT – un spaţiu care îşi schimbă faţa în fiecare toamnă, un fel de oglindă deschisă a Festivalului care prefaţează, pregăteşte şi informează publicul despre eveniment. Deschis într-unul dintre cele mai aglomerate spaţii de trecere din Capitală, Pasajul FNT reprezintă interfaţa evenimentului cu virtualii spectatori, locul unui popas teatral pentru trecătorii grăbiţi şi ocupaţi din Bucureşti.

Expoziţia inedită care va anima acest loc din inima Capitalei va fi primul contact al marelui public cu lumea teatrului românesc descrisă, anual, de FNT. Un mod inedit de a face cunoscut Catalogul Festivalului prin care cei interesaţi vor putea afla informaţii detaliate despre fiecare din cele 57 de spectacole prezente în Festival, însoţite de imagini. Acestea vor putea fi completate cu amănunte suplimentare obţinute de la Biroul de informare FNT.

 

În vizită la Galeria de costume de teatru Levintza

O invitaţie făcută cu generozitate de marea scenografă Doina Levintza, care-şi primeşte vizitatorii într-un spaţiu de poveste – de poveşti teatrale ale spectacolelor ce i-au marcat cariera. Privitorul se va regăsi într-un spaţiu baroc în care somptuozitatea texturilor şi diversitatea accesoriilor îl vor duce către un univers fără de timp, în care doar spiritul personajului contează.

Catifele, tafta, brocarturi, dantelă şi mătăsuri, în cele mai felurite tonuri de culoare, conturează o lume fabuloasă, preţioasă şi profund tulburătoare.

O nesperată ocazie de a descoperi creaţiile unui mare artist, prin care arta scenei se revelează în alte dimensiuni: de la liniile făţişe ale contemporaneităţii, la arabescurile somptuoase ale costumului de teatru.

Adresa: Galeria Doina Levintza, Bulevardul Ion Mihalache, 113.

 

Expoziţie – „ÎN LUMEA PERSONAJELOR LUI LWENDAL”

Dedicată operei lui George Löwendal cu ocazia aniversării a 120 de ani de la naşterea artistului, expoziţia „În lumea personajelor lui Löwendal” doreşte să evidenţieze forţa creatoare cu care Löwendal a abordat în opera sa o multitudine de genuri şi stiluri, de la proiecte scenografice avangardiste, la portrete cu vână expresionistă, de la peisajele influenţate de lecţia impresionismului şi postimpresionismului la pictura religioasă neobizantină.

Selecţia propusă (în jur de 120 de lucrări aparţinând Fundaţiei Löwendal), va ilustra diversitatea activităţii sale artistice, prezentând: pictura, schiţele scenografice şi de costum realizate în perioada Cernăuţi, dar şi afişe ce ilustrează interesul artistului pentru grafica publicitară.

Expoziţia-eveniment curatoriată de Ruxandra Demetrescu şi Cristina Cojocaru este realizată de Fundaţia Löwendal în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti în parteneriat cu Festivalul Naţional de Teatru (FNT) şi va fi deschisă la Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 111).

Cele 8 (opt) expoziţii propuse în această toamnă marelui public de Festivalul Naţional de Teatru vor fi deschise pe întreaga durată a manifestării, între 20 şi 30 octombrie.

Urmăriţi-ne pe www.fnt.ro, www.mystage.ro şi pe pagina de Facebook a Festivalului Naţional de Teatru.

 

Vă aşteptăm în Festival !

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro