Iron Maiden a schimbat Bucureştiul

627x1Legendara trupă britanică Iron Maiden a concertat, miercuri seară, timp de aproape două ore în Piaţa Constituţiei, în prezenţa a mii de fani. Piese  celebre  au  rasunat ca „Seventh Son of a Seventh Son“, „Can I play with madness“, „Moonchild“ sau „Fear of the Dark“.  Atmosferă incendiară în faţa Palatului Parlamentului, sonorizare bună,  mii de fani care s-au adunat, miercuri seară, în Piaţa Constituţiei din Capitală, piese cu care trupa Iron Maiden a scris istorie de-a lungul anilor, un Bruce Dickinson într-o formă de zile mari şi un show de excepţie.

In premieră în România – Maiden England – toate acestea adunate  au transformat Bucureştiul într-o veritabilă scenă a rockului de calitate. Steve Harris, Dave Murray, Adrian Smith, Nicko McBrain, Janick Gers şi Bruce Dickinson au demonstrat încă o dată că ştiu cu adevărat ce înseamnă să facă spectacol şi să-şi ţină în priză publicul pe tot parcursul concertului.  Concertul anunţat pentru ora 21.00  a început fără nicio secundă de întârziere. „Scream for me, Bucharest!“ a fost salutul lui Dickinson, la care publicul a reacţionat imediat. Bruce a cântat toată seara cu steagul României şi a ţinut să le mulţumească pentru prezenţă şi fanilor veniţi din Anglia şi din Bulgaria.

Showul a surprins prin jocul inedit de lumini. prin decorurile fastuoase şi prin imaginile care s-au derulat pe panourile amplasate lateral.  Iron Maiden şi-a spus, miercuri seară, la Bucureşti, povestea britanică aşa cum nimeni altcineva nu ar fi putut s-o facă, într-un spectacol care va rămâne pentru mult timp întipărit în mintea rockerilor din România şi care va deschide, poate, uşa către o altă lume pentru fenomenul rock din ţară.

Actualitate

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

WHITE SYMPHONY ORCHESTRA – singura orchestră exclusiv feminină din România concertează la Sala Palatului pe 29 aprilie în spectacolul simfonic extraordinar „Danke Johann Strauss...

Marți, 29 aprilie 2025, iubitorii muzicii clasice sunt invitați la un eveniment de excepție: „Danke Johann Strauss 200”, un...

“Ofelia.Afterlife”, spectacolul Antoanetei Cojocaru, revine la Teatrul Metropolis pe 19 și 20 martie

Ofelia din Hamlet își spune povestea așa cum ar fi spus-o dacă vocea ei ar fi fost vreodată ascultată. „Ofelia.Afterlife”...

ANGELA GHEORGHIU – 35 DE ANI DE EXCELENȚĂ ÎN LUMEA OPEREI INTERNAȚIONALE – Concert aniversar extraordinar la Arenele Romane, pe 7 septembrie 2025

București, 12 martie 2025 – Una dintre cele mai strălucitoare voci ale operei mondiale, soprana Angela Gheorghiu, celebrează 35 de ani de...

Il Divo – Concert Aniversar – 20 de ani – la Arenele Romane

Il Divo canta la Bucuresti pe 18 iunie 2025 la Arenele Romane in cadrul turneului care aniverseaza 20 de ani...

Călin Pop lansează un nou single: „N-ai uitat”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”N-ai uitat”   Melodia este disponibilă în...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro