Interviu Dexter Walker din Gospel

 Concert gospelDexter Walker, fondatorul celebrului grup de muzică gospel Zion Movement din Chicago, va ajunge pentru prima dată la Bucureşti, miercuri 10 decembrie, când va împărtăşi publicului prezent la cinema Patria, experienţa memorabilă a unui show unic in lume.

Sub titulatura ”Celebrate Christmas”, peste 35 de muzicieni împreună cu Dexter Walker le vor demonstra iubitorilor genului gospel că, aranjamentele lor sunt adevărate creuzete de energie, iar maniera inedită a interpretării conduc la o ambianţă caldă şi prietenoasă, inegalabilă în zona acestui gen muzical.

Având foarte mulţi ani de experienţă pe scena genului gospel, Dexter Walker a reinventat legătura emoţională între cor şi public, inserând noi acorduri de păstrare a formei muzicale în imnurile creştine. Concertul extraordinar de la Bucureşti, va cuprinde un repertoriu mixt, din care nu vor lipsi colindele şi cântecele tradiţionale creştine moderne şi clasice.

Cu ocazia acestui eveniment special, directorul şi dirijorul grupului Dexter Walker a făcut mărturisiri interesante cu privire la proiectul său de succes, în cadrul unui frumos interviu.

  1. Reporter: Care este povestea din spatele lui Dexter Walker & Zion Movement?

Dexter Walker: Este povestea drumului spre CREDINŢĂ! Am avut o viziune fără o pregătire formală prealabilă, dar am fost hotărât să îi înţeleg manifestul! Mai avem multe de cucerit, dar CREDINŢA este cheia care continuă să deschidă uşi de dragul misterului!

  1. Reporter: Sunteţi pentru prima oară în România….Ce ştiţi despre această ţara?

Dexter Walker: Da, şi eu şi corul suntem pentru prima dată în România! Din păcăte, ştiam foarte puţine lucruri despre România, dar m-am documentat şi am aflat că Bucureşti este capitala României, este cel mai mare oraş, un important centru cultural şi spiritual al ţării.

  1. Reporter: Care sunt aşteptările dumneavoastră de la publicul din România?

Dexter Walker: Mă aştept să descopăr şi să mă bucur de tot ce poate oferi România, de vreme ce călătorim pentru a împărtăşi cu alţii din experienţa Zion Movement. Mă aştept să existe momente deosebite de care mă voi bucura şi pe care le voi împărtăşi mulţi ani de acum înainte. Sunt foarte nerăbdător să cunosc oamenii din România! Acest lucru mă emoţionează de fiecare dată. Îmi plac atât de mult oamenii!

  1. Reporter: Hainele voastre de concert sunt albastre, roşii şi galbene. Ce reprezintă aceste culori? Ştiati că roşu, galben şi albastru sunt culorile steagului naţional?

Dexter Walker: Da, am aflat de curând că hainele corului reprezintă culorile steagului naţional! Ce coincidenţă! Când am început să mă gândesc la culorile cele mai potrivite pentru cor, am vrut să exprim: putere, forţă, unitate, dragoste. Iniţial aveam alte culori în vizor, dar SUPERMAN mi-a atras brusc atenţia. SUPERMAN – supereroul din benzile desenate considerat un adevărat simbol cultural american. Aspectul lui Superman este deosebit şi reprezentativ. El poartă un costum albastru, pelerina roşie şi un scut în formă de S pe piept cu roşu şi galben. Personajul exprimă abilităţi supranaturale pe care el le foloseşte în folosul umanităţii.

  1. Reporter: Primirea premiului STELLAR AWARDS 2014 v-a schimbat în vreun fel cariera profesională?

Dexter Walker: Nominalizarea la STELLAR AWARDS 2014 a fost o realizare deosebită pentru cor şi pentru mine. Ne-a permis să deschidem şi mai multe uşi şi să împărtăşim mesajul din muzica noastră Gospel la un nivel şi mai înalt! Foarte înălţător într-adevăr! Ce binecuvântare!

  1. Reporter: Ce simţi în preajma sărbătorilor de Crăciun… spune-ne câte ceva despre acest lucru?

Dexter Walker: Crăciunul pentru mine este un moment special pe care îl pretrec cu familia şi cu prietenii! Sărbătoresc şi reflectez la naşterea lui Isus Hristos, care a venit pe lume pentru noi toţi. Crăciunul este aşa un moment minunat al anului! Mă face să mă simt atât de bine!

  1. Reporter: Aş vrea să te rog sa le transmiţi un mesaj tuturor românilor care îmbrăţişează muzica gospel şi care vor fi prezenţi pe 10 decembrie la concertul de la cinema Patria.

Dexter Walker: Suntem extrem de emoţionaţi, dar în acelaşi timp suntem convinşi că vom reuşi să îi introducem pe cei prezenţi în atmosfera miraculoasă a sărbătorilor de iarnă şi că vom reuşi să le transmitem acea vibraţie a energiei pozitive.

Concertul ”Celebrate Christmas” va avea loc miercuri, 10 decembrie începând cu orele 20:00, la cinematograful Patria din Bucureşti.

Biletele pentru acest spectacol deosebit sunt disponibile la Cinema Patria, în reţeaua Librăriilor Cărtureşti, în Librăria Mihai Eminescu, în reţeaua Agenţiilor TUI TravelCenter & EuroLines, în staţia de Metrou Pţa. Unirii 1, la parterul magazinului Unirea Shopping Center şi online, pe http://www.bilet.ro/event.php?id=3318

Preţul unui bilet variază în funcţie de categoria locului ales: 129 lei (categ. 1), 99 lei (categ. 2) si 65 lei (categ. 3).

În perioada 1-6 decembrie, SpectacolArt se pregătește de celebrarea lui Moș Nicolae invitând publicul spectacolelor sale să-și lustruiască cizmulițele pentru a primi cu bucurie o reducere substanțială de 20%  la biletele cumpărate online, pentru  concertele de Crăciun marca Dexter Walker & Zion Movement din Chicago.

Turneu realizat cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro