Începe Dracula Film Festival la Brașov

dracula-poster-1

Miercuri, 12 octombrie, la Brașov, va începe cea de-a patra ediție a festivalului de film horror și fantasy, Dracula Film Festival.

Timp de cinci zile, cinefilii pot vedea la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinemateca Patria, Cinema One și Centrul Cultural Reduta peste 50 de filme.

În premieră națională, în deschiderea aceste ediții, miercuri, de la ora 20.00, la Teatrul “Sică Alexandrescu” va rula Inferno (r. Ron Howard, SUA, 2016) – thrillerul bazat pe romanul cu același nume al lui Dan Brown – care îi are ca protagoniști pe Tom Hanks și Felicity Jones.

Una dintre suprizele acestui film este și actrița româncă Ana Ularu, pe care iubitorii de film o pot revedea și în cadrul competiției de lungmetraj în The Man Who Was Thursday (r. Balazs Juszt, Ungaria, 2016), un thriller paranormal cu pulsații erotice.

Cele trei competiții Dracula, de lungmetraj, de scurtmetraj internațional și scurtmetraj românesc, reunesc 33 de filme pe cât de noi, pe atât de inedite. Printre acestea se regăsesc și The Open (r. Marc Lahore, 2015, Marea Britanie), unul dintre cele mai frapant de originale filme fantastice ale ultimilor ani, care va rula în prezența regizorului, și The Rift (r. Dejan Zecevic, 2016), primul SF care vine din Serbia după destrămarea Iugoslaviei, la a cărui proiecție vor fi prezenți Milan Todorovic (producător) și Dragan Micanovic, unul dintre cei mai populari actori din țara de baștină a lui Kusturica.

Printre surprizele acestei ediții se numără și patru filme mult așteptate de fanii genului horror, care vor fi proiectate la Dracula Film Festival în premieră: “Camera terorii” / “The Disappointments Room” (r. D.J. Caruso, 2016), un thriller supranatural cu Kate Beckinsale, “Blair Witch” (r. Adam Wingard, 2016),

“Camera terorii” este un sequel al filmului cult The Blair Witch Project, Under The Shadow (r. Babak Anvari, 2016), un horror în toată regula care taxează regimul iranian post-revoluţionar pentru sexismul său frapant, și “Therapy” (Franța, 2016), cel de-al doilea lungmetraj al lui Nathan Ambrosioni, numit și copilul minune al filmului horror, în vârstă de doar 16 ani. Proiecția acestui film va avea loc în prezența regizorului.

În cadrul tradiționalului parteneriat cu Viasat History, Dracula Film Festival prezintă două filme pline de vrăjitorii, magie neagră și farmece care-ți dau fiori pe șira spinării: clasicul “Vrăjitoarele din Eastwick” / “The Witches of Eastwick” (r. George Miller, 1987) și “The Witch” (r. Robert Eggers, 2015), unul dintre cele mai fascinante filme de groază arthouse ale ultimilor ani, în care stilul și oroarea triumfă.

Concerte Dracula se vor întâmpla vineri, 14 octombrie, în club Rockstadt, după ora 20.00, unde vor concerta Altar și God The Barbarian Horde, și sâmbătă, 15 octombrie, Omul cu Șobolani și Kryptonite Sparks. Tot sâmbătă, de la ora 22.00, la HOF Cafe, va mixa Gojira & Planet H, după o proiecție surpriză, intitulată sugestiv Gojira vs. Gojira, în cadrul căreia tot ce vă putem garanta e că veți vedea clasicul Gojira (r. Ishirô Honda, Japonia, 1954).

Programul Dracula Film Festival este disponibil aici: http://www.draculafilm.ro/program/

Dracula Film Festival va avea loc în Brașov, în perioada 12 – 16 octombrie, la Teatrul “Sică Alexandrescu”, Cinemateca Patria, Cinema One și Centrul Cultural Reduta.

Dracula Film Festival este un eveniment anual organizat de Asociația Culturală Fanzin și prezentat de Viasat History. Festivalul este finanțat de Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov și Centrul Național al Cinematografiei.

Sponsori: Silva, Selgros Cash & Cary, Coresi Shopping Resort, Arvato Bertelsmann, Optiplaza, Police, Romarg, Rădăcini Motors, Zizin ape minerale naturale, Romarg, Liliac

Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului

Mașina oficială: Mazda

Clubul festivalului: Rockstadt

Cafenele oficiale: HOF, Tipografia, Cafeteca

Parteneri media: KISS TV, KISS FM, Cinemap, Zile și Nopți, Vice, Cațavencii, Observatorul Cultural AaRC.ro, cinefan.ro, MovieNews.ro, urban.ro, horrorum.ro, dinfilme.ro, @FILM

Parteneri media locali: bizbrasov.ro, fwdbv.ro

 

 

 

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Miercuri, 12 octombrie, la Brașov, va începe cea de-a patra ediție a festivalului de film horror și fantasy, Dracula Film Festival. Începe Dracula Film Festival la Brașov