În față la O 12 – Modul educațional pentru copii –

În perioada 1-9 noiembrie 2017, Asociația Culturală pentru Educație prin Artă organizează, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, în școlile bucureștene modulul educațional În față la O 12.

Acesta cuprinde un spectacol de teatru, bazat pe povestea originală cu același titlu, scrisă de Oana Răsuceanu, și o serie de ateliere de teatru, care vizează tinerii spectatori.

Accesul este gratuit. Acest proiect cultural este finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului Bucuresti prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.

În față la O 12 continuă seria modulelor educaționale inițiate de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă și este dedicat copiilor cu vârste între 10 și 14 ani. Școlile partenere, unde se desfășoară modulul educațional, sunt Liceul Teoretic Bilingv “Miguel de Cervantes”, Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, Școala Gimnazială nr. 195, Școala Gimnazială “Grigorie Ghica Voievod”, Școala Gimnazială nr. 31, Școala Gimnazială “Maica Domnului” și Școala Gimnazială “Ferdinand I”.

Spectacolul se construiește în jurul a patru copii care își petrec vacanța de vară în fața blocului O 12, pe una din străzile unui cartier din București. Zi după zi, cei patru ies afară, la joacă. Anca, Maria, Alex și Dragoș inventează și reinventează jocurile copilăriei anilor ’90: De-a v-ați ascunselea, Mațele Încurcate, Flori, Fete, Filme și Băieți, Elasticul, Frunza, 1, 2, 3 la Perete Stai, Cornete, Țomapant, Țările și câte și mai câte.  3 luni de vară, în care povestea prieteniei lor ia forma jocului pe care decid să îl joace.

„Fiecare generație are un set de jocuri, transformate în amintiri, cu care ajungi să mergi mai departe până la adânci bătrâneți. Eu și actorii din spectacol facem parte din generația jocurilor de tip frunza, fața, țările, flori fete și băieți… cu alte cuvinte tot ce se putea juca la scara din fața blocului, pe strada îngustă – pe vremea noastră fără mașini parcate una lângă alta sau una peste alta –  dintre blocuri.

Pentru mine În față la O 12 e despre mixul puternic între nostalgie, prietenie (pe viață), joacă, începuturi și sfârșitul inevitabil.” (Oana Răsuceanu, scenaristă-regizor)

Spectacolul În față la O 12 este creat de o echipă de artiști tineri, interesați de zona educației non-formale prin teatru. Atât scenarista-regizor Oana Răsuceanu, cât și actorii Irina Velcescu, Adina Lucaciu, Andrei Barbu și Rareș Florin Stoica au activat, și continuă să o facă, în zona educației culturale prin teatru, colaborând în trecut pentru o serie de spectacole și ateliere de teatru dedicate copiilor, cu o tematică profund înrădăcinată în interesul acordat cercetării în sfera educației și dezvoltării personale prin teatru. Echipa de creație a spectacolului este întregită de scenografa Anca Lazăr – care semnează costumele și decorul.

Mai multe detalii despre proiectele Asociației Culturale pentru Educație prin Artă AICI

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro