In concertul de la Bucuresti, EDVIN MARTON cânta la o vioară de 7 milioane de dolari

Cu ocazia concertului pe care îl va susține vineri, 20 aprilie, la Sala Palatului din București, îndrăgitul violonist și compozitor Edvin Marton va interpreta în premieră mondială piese de pe noul său album, la o vioară Stradivarius evaluată la 7 milioane de dolari.

Conform etichetei originale, vioara la care cântă în prezent Edvin Marton a fost realizată în anul 1699.

Aceasta reprezintă un exemplu perfect al instrumentelor de tip „long pattern” produse de Antonio Stradivari între 1690 și 1700.

Perfecțiunea meșteșugului și eleganța plină de stil a acestor viori este evidențiată în cazul Ex Auer prin alegerea făcută în ceea ce privește lemnul. Modelul natural al acestuia, combinat cu lacul de culoarea rubinului, îi subliniază frumusețea și liniile perfecte. Este impresionant cum efectul sclipitor dat de email persistă după atâția ani.

Istoria acestui interesant instrument a fost consemnată într-un document scris de lutierii parizieni Maucotel și Deschamp, pe 24 ianuarie 1939. Folosind informațiile din acest document este posibil să îi identificăm pe unii dintre foștii proprietari ai viorii. Unul dintre aceștia a fost un anume domn Mayer, despre care se crede că a lucrat ca bancher în Stockholm, dar despre care nu s-au mai găsit alte detalii.

Conform scrisorii de la Maucotel și Deschamp, Mayer a vândut la un moment dat instrumentul lui Alferaky din Odessa, descris în document ca fiind un colecționar foarte bogat. Cumpărătorul a fost, cel mai probabil, Achilles Nikolayevich Alferaky, un bogat politician și compozitor rus, cu origini grecești.

În 1888, s-a mutat la St. Petersburg și a reușit să se dedice în totalitate muzicii, compunând două opere, concerte pentru vioară, precum și alte lucrări. Se crede că Alfreki l-a cunoscut pe violonistul și compozitorul Leopold van Auer, profesor la Conservatorul din St. Petersburg prin intermediul pianistului Samuel Maykapar.

În jurul anului 1890, Alfreki i-a vândut vioara lui Leopold von Auer, care la momentul respectiv se mai afla în posesia unei alte viori Stradivarius din 1690, pe care a achiziționat-o în St. Petersburg în 1875 și pe care a vândut-o mai târziu elevului său, Victor de Gloubonoff. De asemenea, Auer a dat și vioara realizată în 1699 unuia dintre elevii săi, Nikolay Galkin. Auer nu i-a vândut-o însă și se presupune că vioara s-a întors la el după moartea lui Galkin, în 1906. În jurul anului 1930, Alexis Andreef a reușit să cumpere instrumentul de la Auer, care la momentul respectiv locuia în America.

Violonistul Andreef, director al Conservatorului Serge Rachmaninoff din Paris a oferit apoi instrumentul spre vânzare lutierilor Maucotel și Deschamp, care au realizat pe 24 ianuarie 1930 un certificat și o mică istorie a instrumentului. La cererea lutierilor, Hill & Sons of London au realizat un nou certificat pe 11 februarie 1939. Se crede că Andreef a vândut acest Stradivarius pentru a-și achiziționa altul, modelul care poartă astăzi numele de „Andrejeus”.

În 1950, instrumentul care i-a aparținut lui Auer a ajuns în mâinile violonistului Charles Enel, care a realizat la rândul lui un certificat de autenticitate, după care l-a vândut lui Joseph Benvenuti. Benvenuti a fost profesor la Conservatorul din Paris din 1945 până în 1967. După achiziționarea viorii Ex Auer 1699, a urmat cea a unei alte viori care acum este cunoscută sub numele de ex Benvenuti, ex Halphen.

După moartea lui Benvenuti, în 1967, vioara ex Auer a fost moștenită de soția sa, Diane Benvenuti. Diane a început de atunci să împrumute vioara unor tineri muzicieni, inclusiv compozitorului Jean Jacques Kantorow. Pe 14 decembrie 1984, Kantorow a reușit până la urmă să cumpere vioara la prețul de 800.000 de franci. În 2014 instrumentul a fost vândut de către Violin Assets GmbH unui colecționar privat din Germania, care preferă să rămână anonim.

În prezent, instrumentul este folosit de muzicianul Edvin Marton.

Spectacolul pe care Marton îl va aduce la București se numește „Stradivarius Concert Show” și va cuprinde interpretările unora dintre cele mai aplaudate teme muzicale, precum: Tosca Fantasy, Godfather sau Love In Venice.

În acomaniamentul Orchestrei Metropolitane București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, îndrăgitul violonist Edvin Marton promite un concert memorabil alături de invitații săi și vă invită să vă îndrăgostiți de „Stradivarius Concert Show”.

Ultimele bilete mai pot fi procurate de la Sala Palatului și online de pe www.eventim.rowww.bilet.ro, www.startickets.ro, www.blt.ro, www.mystage.ro, www.bilete.ro, www.entertix.ro și www.ticketnet.ro.

 

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro