In 2015, Street Delivery schimba orasul pentru noi

street-delivery-2015

Street Delivery este un eveniment-manifest care se întâmplă în fiecare an în București, Timișoara și Iași (curând și în orașul tău!). Street Delivery recuperează spațiul public și redă orașul locuitorilor săi.

Street Delivery închide străzile pentru mașini și le deschide pentru oameni, transformând carosabilul într-un spațiu de promenadă mobilat cu idei.

Street Delivery, evenimentul-manifest pentru un oraș mai prietenos, împlinește 10 ani! Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România organizează în Bucureşti, Timişoara, Iaşi și Cluj un weekend național dedicat spațiului public și recuperării peisajului urban de către pietoni şi comunitate (12-14 iunie 2015).

Bucureștiul e o mare parcare prin care pietonii trebuie să se strecoare ținându-și respirația. Spațiul public e invadat de mașini în mișcare, blocate în intersecții sau parcate pe trotuare. Monumente istorice sunt dărâmate ca să facă loc traficului, comunități sunt dispersate pentru a crea noi artere pentru și mai multe mașini, pentru mai multă poluare și mai mult zgomot.

Orașul se dezvoltă în jurul automobilelor, se extinde, se înalță, dar pentru oameni se micșorează pe zi ce trece. În 10 ani, am văzut cum și Street Delivery s-a aglomerat peste măsură, dovadă că nevoia de spațiu public este stringentă. Din păcate, proiecte și idei fantastice au ajuns uneori să fie acoperite de zgomotul de fond.

Așa că, o dată cu SDX, regândim întreg evenimentul pentru a pune în valoare ideile care schimbă orașul. Pentru ediția aniversară propunem o mutație reală în felul în care privim orașul din prisma schimbărilor climatice, oferind soluții pentru diminuarea efectelor lor asupra mediului și oamenilor.

Reducerea producției de deșeuri, reciclarea creativă, îngrijirea spațiilor verzi, alternative de transport, reducerea emisiilor de noxe și a nivelului de praf — încep pe o stradă și continuă în tot orașul.

Ca indivizi, acțiunile noastre par să nu conteze, picături de apă într-un ocean mult mai vast decât poate să cuprindă mintea noastră. Fiecare dintre noi – 7 miliarde de oameni – alegem zilnic soarta vieții pe Pământ prin acțiuni dintre cele mai banale: când uităm lumina aprinsă, când mai cerem o pungă de plastic, când luăm mașina în loc să mergem cu bicicleta, când aruncăm gunoiul aiurea, când tăiem un brad pentru a ne bucura de el câteva zile, când facem profit din crime ecologice.

Avem nevoie de spații publice în care să ne adunăm pentru a confrunta greșeala pe care umanitatea e pe cale s-o săvârșească. În stradă ne putem număra, ne putem cunoaște, ne putem da seama că nu suntem doar o mână de prieteni care visează să schimbe lumea. Capacitatea umanității de a face (amplificată exponențial de tehnologie) a depășit cu mult capacitatea umanității de a înțelege. Am trecut deja peste pragul de pericol. E timpul să luăm încălzirea globală în serios.

Din sute de aplicații la apelul deschis de proiecte, juriul SDX a ales cele mai bune 10, pe care le premiază cu 10.000 de euro. Veți putea cunoaște câștigătorii și viziunea lor despre viitorul Bucureștiului.

OAR prezintă macheta traseului pietonal Verona după 10 zece ani: de unde am pornit, ce am reușit, ce-și doresc cetățenii pentru spațiul public.

Street Delivery este organizat în parteneriat cu ArCuB în contextul unui proiect de anvergură — București Memoria | Explorarea | Imaginarea Orașului —, proiect ce lansează candidatura Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Street Delivery acopera o intreaga varietate de proiecte si activitati pentru participanti. Cei prezenti se pot duce la vizionari de film, concerte cu diferite stiluri de muzica, arta, teatru, arta, programe de societate civila, mediu, ecologie si multe altele.

Evenimentul nu ar fi posibil fără sprijinul vecinilor, voluntarilor, participanţilor, sponsorilor şi al partenerilor media. Mulţumim FCB București, Partnership for the Arts, Europa FM, Şapte Seri, Zeppelin, TOTB, Veioza Arte, Feeder, VICE, Primăriei Municipiului Bucureşti, Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Romprest.

Sponsori: Silva, Red Bull, Sonor, Ytong, Subkultura, Aqua Carpatica

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro