marți, 12 aprilie, ora 20:00
Fabrica de Pensule, Sala Studio (etajul I)
eveniment recomandat de DISPERSIE#Răspândim Idei
bilete: 15 lei / 10 lei (cu reducere)
bilet+: 20 lei / 12 lei (cu reducere)
Text: Elena Vlădăreanu
Cu: Dana Voicu, Carmen Florescu, Lala Mişosniky
Guest star: Eva Bălan
Voci: Maria Balabaş, Elena Vlădăreanu, Mădălina Duţescu, Sanda Watt
Afişe, stencil: Andrei Gamarţ
Regia: Robert Bălan
Un performance despre experienţa maternităţii, despre condiţia femeii artist, despre confuzie şi crize, despre identitate şi panică, despre limite, corp şi… nutriţie.
Un spectacol scris de o mamă şi interpretat de trei actriţe care sunt, la rîndul lor, mame.
Un spectacol care a putut fi realizat datorită unei campanii de crowdfunding.
Un proiect ART NO MORE cu sprijinul WASP – Working Art Space and Production. Proiect finanţat parţial prin plaforma de crowdfunding We Are Here
„Mult timp după ce am născut nu m-am mai gândit la literatură, deşi ea era undeva acolo. Când rămâneam pentru câteva minute singură încercam să verbalizez ceea ce mi se întâmpla, dar curând mi-am dat seama că este imposibil. Nici un cuvânt, nici un singur cuvânt nu poate descrie ce se întâmpla cu mine atunci când îmi ţineam fetiţa în braţe. Sau când stătea la sân. Sau când o priveam minute în şir în timp ce dormea. Sau când îi ţineam tălpile lipite de obrajii mei. Ce a ajuns în cuvinte sunt eu. Cu schimbări, cu frustrări, cu ezitări, confuză, neîncrezătoare, apucată, panicată, nedormită, cu burtă, instinctuală, citind tot mai multe despre nutriţie şi creşterea copilului şi punându-mi tot mai multe întrebări – de fapt, variante la „oare fac bine ce fac?”.
Aşa a apărut „Habemus bebe”. Este cel mai personal şi, în acelaşi timp, cel mai politic text pe care l-am scris vreodată. Asta şi pentru că maternitatea, pe lângă toate lucrurile cunoscute sau mai puţin cunoscute, dar la care într-un fel sau altul mă aşteptam, m-a pus şi în situaţia de a mă confrunta cu limitele corpului meu şi cu statutul meu artistic (sau social, ca să nu sune atât de pretenţios). Adică, ce mai pun acum după „elena vlădăreanu, ”? Mamă? E suficient pentru mine? Aş vrea mai mult? Îmi permit să fac mai mult? E drept faţă de copil ca eu să-mi folosesc timpul şi pentru altceva care să nu intre în schema alăptat-joacă-activităţi? Cum mă împac cu faptul că biroul şi laptopul şi cărţile au fost înlocuite rapid de blatul de bucătărie, aragaz şi oale? Este despre confuzie şi despre timp, despre corp şi despre identitate, despre nutriţie, hrană sănătoasă, angoasă. Despre limite. Inclusiv despre cele ale literaturii. Pot să mai scriu poezie? Dacă scriu, de ce aş publica-o? Cum să rămână în depozit cel mai actual şi mai acut text al meu despre mine? A ieşit o instalaţie. Diferite medii, diferite texturi, trei femei, o singură voce. Vorbesc despre mine (cum altfel, că doar eu le-am scris), vorbesc despre voi. Le mulţumesc mamelor grozave pe care le am în jur, începând chiar cu mama mea, de la care am învăţat atâtea şi care m-au inspirat enorm.” Elena Vlădăreanu
Evenimentul face parte din proiectul Hotspot.art – Artă și Cultură Contemporană pentru Comunități este finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României și derulat de Fabrica de Pensule.