Grădina de vară din Eforie Sud a primit pe 1 August, peste 500 de persoane!

Festivalul Cinemascop, organizat de Centrul Ceh Bucureşti împreună cu EUNIC România şi cu sprijinul Primăriei Oraşului Eforie şi al Radef RomâniaFilm, a debutat ieri cu prima zi de ateliere pentru copii şi proiecţii de film.

Cum a fost? Ei bine, după 15 ani de abandon, cinematograful în aer liber din Eforie Sud s-a redeschis, iar publicul vechi și nou a fost întâmpinat de echipa Centrului Ceh. Sala a avut 330 de locuri disponibile, însă acestea s-au dovedit a fi insuficiente pentru spectatorii curioși sau nostalgici.

Cei care nu au prins loc nu s-au sfiit să vadă filmul stând pe jos sau urcați pe zidul cinematografului, la fel ca pe vremea când grădina era în perioada sa de glorie, în urmă cu mai bine de 30 de ani. Filmul italian “Ever Been to the Moon?” a fost primit cu entuziasm de spectatori, care s-au bucurat de această comedie romantică.

Atelierele au început la ora 17:00, oră la care părinți și copii de toate vârstele au început să vină la Cinemascop, fie pentru a vizita expoziția AGERPRES, fie pentru a desena și a se relaxa într-un mod creativ.

O parte dintre creații a fost păstrată ca amintire de cei mici, dar multe dintre ele sunt expuse în zona atelierului. Și în zilele următoare, până dumincă, atelierele continuă la Cinemascop, începând cu ora 17:00.

Activitățile din zilele următoare vor include pictură și modelaj.

Imediat ce s-a încheiat această activitate, s-a dat drumul la berea cehă Budweiser Budvar din partea casei şi a urmat proiecţia. Ținem să vă reamintim că în fiecare seară vă așteaptă 200 de beri cadou din partea Centrului Ceh, așadar este indicat să ajungeți în jurul orei 20:30 pentru a fi siguri că veți avea parte de bere, deoarece numărul acestora este limitat.

Totodată, sunteți încurajați să veniți cu pături sau scaune pliabile, în cazul în care nu puteți ajunge cu cel puțin 15 minute înaintea proiecției și se ocupă toate cele 330 de locuri.

Au mai rămas 5 filme şi 4 zile de festival la mare, în Grădina de vară. Intrarea este liberă.

  • 2 august // 21:00 – “Acasă la tata” (r. Andrei Cohn, România, 2015, 1h31)
  • 3 august // 20:30 – “As We Were Dreaming” (r. Andreas Dresen, Germania, 2015, 1h57)
  • 3 august // 22:30 – “Heavenly Shift” (r. Márk Bodzsár, Ungaria, 2013, 1h40)
  • 4 august // 21:00 – “Charleston” (r. Andrei Creţulescu, România, 2018, 1h59) – proiecţie în prezenţa regizorului
  • 5 august // 21:00 – “In the Fade” (r. Fatih Akin, Germania, 2017, 1h46)

Sunteți așteptați și în zilele următoare, în număr la fel de mare la Cinemascop, fiecare dintre spectatori reprezentântand un element important în procesul de revitalizare a grădinii de vară, prin prezența sa.

Pentru a fi la curent cu programul festivalului, intrați pe pagina de Facebook Cinemascop.

Organizatori: Centrul Ceh Bucureşti, EUNIC România

Co-organizatori: RADEF România Film, Primăria Municipiului Eforie

Parteneri, sponsori şi colaboratori: Budweiser Budvar, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Institutul Balassi, Goethe Institut, Institutul Italian, Institutul Cultural Român, Festivalul Filmului European, Kinosseur, Centrul Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada, 100 Tracks, Policolor, Koh-I-Noor Hardtmuth România, Mayola Kaffee, Cotnari, Pattern Media, Dot Spot Media, THR Marea Neagra, Hotel Anca, Roxana Rai, Vilele Florida şi Miami, Hotel Aqua, Casa Royal Haveli, Complex Turistic Foişor, Hotel Migador, Hotel Maria, Hotel Raul, Hotel Splendid, Hotel Crişana, Hotel Jiul, Mirage Med Spa Hotel, Hotel Europa, Hotel Fortuna, Hotel Ovicris, Hotel Ibis, Hotel Megalos, Hotel Millenium, Hotel Forum, Hotel Vox Maris, Hotel Atlantic, Hotel Flamingo, Hotel Genius, Complex Paradox, Complex Fortuna, Hotel Coral, Centrul National de Informare si Promovare Turistica Eforie Nord

Parteneri media: Eforie Online, TVR, AGERPRES, Radio Tanănana, GoNext, Radio România Constanţa, Radio Romania Cultural, Radio Magic FM Constanta, Radio Doina, Radio Sky, Dilema Veche, Liternet.ro, Filme-carti, Movie News, Zeppelin.

Actualitate

STARS GALA – spectacol extraordinar cu vedeta baletului mondial Vsevolod Maievskyi – pe 25 august la TNB Sala Ion Caramitru

STARURILE BALETULUI MONDIAL ÎNTR-O GALĂ EXTRAORDINARĂ Pentru prima dată în România, fabulosul Vsevolod Maievskyi, Ex Prim Solist al teatrului Mariinsky și solist al English...

Selecţiuni din programele OPERETA LOUNGE se vor putea viziona online – anunţă TeatrulNaţional de Operetă şi Musical Ion Dacian

Selecţiuni din programele OPERETA LOUNGE se vor putea viziona online în serile de joi – anunţă Teatrul Naţional de...

Se lanseaza „ARTmania in context” ce aduce festivalierilor participanti la ARTmania o serie de performance-uri si colaborari culturale inedite desfasurate in spatii de patrimoniu

În pregătirea ediției aniversare se lansează „ARTmania in context” ce aduce festivalierilor participanți la ARTmania o serie de performance-uri...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH deschide seria de concerte PALERMO CLASSICA pe 26 Iulie, cu CARMINA BURANA

După un concert de succes la Auditoriul din Zaragoza alături de Orchestra Reino de Aragón, tenorul Ştefan von Korch continuă parcursul internaţional...

Lavina intră în line-up-ul ARTmania Festival 2024 • Ultimele abonamente și bilete disponibile pe artmaniafestival.ro și iabilet.ro

- Lavina (SRB) intră în line-up-ul celei de-a șaptestrezecea ediții a festivalului ARTmania, ce va avea loc în perioada...

Scarlet Aura – Rock-Stravaganza

Lansarea albumului cu numarul 10 altrupei Scarlet Aura - Rock-Stravaganza:O experiență muzicală de neuitat! București, 12 iulie 2024 — Scarlet...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro