“Fresca” de Angelin Preljocaj in prima zi a Festivalului National de Teatru

unnamed

La doar o lună de la premiera mondială a spectacolului „La Fresque – L’Extraordinaire Aventure” semnată Angelin Preljocaj – spectacolul de dans „Fresca” va sosi în Capitala României, pentru a deschide cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, în 21 octombrie, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Premiera absolută a celei mai recente creaţii a celebrului coregraf Angelin Preljocaj, „La Fresque – L’Extraordinaire Aventure”, a avut loc săptămâna trecută, în 20 septembrie, pe scena Grand Théatre de Provence din Aix-en-Provence, Franţa, bucurându-se de un excepţional succes.

„Le Figaro” publica imediat după seara de deschidere o elogioasă „cronică scrisă sub forţă seducţiei” intitulată „Între forţă şi poezie”, iar „Maison de la Danse” detalia în termeni sintetici: „Noua creaţie a lui Angelin Preljocaj, care te înfioară, pune în discuţie problema reprezentării individului în societatea actuală, prin prisma unei creaţii care amestecă voit registrul miraculosului cu cel al supranaturalului.

Dansul se întrupează prin formule care balansează între imagine fixă şi mişcare, între instantaneul îngheţat al clipei şi durată, între viu şi inert. (…) Această creaţie – cu adevărat O Aventură Extraordinară – îl determină pe spectator să plonjeze într-o lume fantastică şi revelează puterea supranaturalului în arta picturală.”

Fresca este prima creaţie coregrafică a anului 2016 semnată de marele artist după aniversarea a 30 de ani de existenţă a companiei Ballet Prejlocaj. Şi aici, Angelin Preljocaj a ales să colaboreze pentru costumele spectacolului cu o importantă creatoare – Azzedine Alaïa – descrisă de specialişti drept un „purtător de cuvânt al modernităţii în lumea tradiţiilor”, iar muzica baletului este semnată de un alt renumit artist de mare talent – compozitorul Nicolas Godin, unul din membrii faimosului grup „Air”.

Fresca este o comandă primită din partea lui Emmanuel Demarcy-Mota, directorul Théatre de la Ville din Paris , care mi-a propus să fac un spectacol dedicat publicului tânăr. Astfel că am început să citesc basme din întreaga lume: din Oceania, din Africa, din America de Sud, din Japonia… şi m-am oprit asupra acestei poveşti chinezeşti din secolul al XIII-lea, pe care o găsesc de-a dreptul tulburătoare.

Elementul cel mai atipic al acestui spectacol este părul personajelor. Căci în basm, tânărul protagonist se îndrăgosteşte de imaginea dintr-o frescă a unei fete al cărei par nu este desenat – simbol al femeilor necăsătorite, al femeilor libere. (…) Fresca – O aventură extraordinară, ne povesteşte despre o călătorie într-o altă dimensiune, în care pictura devine un loc de transcendenţă, iar fiinţele fizice intră în relaţie cu desenul.

Pictura devine centrul investigaţiei noastre. Ea evocă şi peştera lui Platon, cu umbrele sale, care ne pun existenţa sub semnul întrebării. Baletul explorează relaţia misterioasă dintre reprezentare şi realitate, acolo unde dansul face legătura dintre imaginea fixă şi mişcare, instantaneu şi durată, dintre insufleţit şi inert.

Metafora aceasta ce răzbate din întregul basm conduce către chestiunea reprezentării din civilizaţia noastră. Ne vorbeşte despre locul artei în societatea contemporană.” (Angelin Preljocaj)

Începând cu mijlocul anilor ’80, Angelin Preljocaj a realizat coregrafia a peste 50 de spectacole, creaţii prezentate şi reluate pe cele mai importante scene ale lumii, de la New York Ballet – la Bolshoi Teatr din Moscova, de la Opera Garnier din Paris – la Scala din Milano.

Recompensat cu unele dintre cele mai importante distincţii în întreaga lume, astăzi el este director artistic al „Pavilionului Negru” din Aix-en-Provence – un centru coregrafic conceput şi destinat special marelui artist de către arhitectul Rudy Riciotti, un spaţiu inaugurat în 2006 şi unde maestrul Preljocaj coordonează o trupa de 24 de dansatori.

Anul acesta, la Festivalul de la Edinburgh, spectacolul maestrului Angelin Preljocaj intitulat „MC14/22 – Ceci c’est mon corps” („Iată trupul meu”) a impresionat până la extrem pretenţiosul şi avizatul public al celui mai mare festival de artele spectacolului din lume. Creaţia scenică, imaginată ca o întâlnire între spiritual şi carnal, se bazează pe versiunea Cinei cea de taină din Evanghelia lui Marcu.

Creat pentru 12 dansatori –  „apostoli ai mişcării”, după cum îi numeşte însuşi Preljocaj – această puternică şi pasională creaţie coregrafică se constituie într-un adevărat imn dedicat corpului masculin, „dezbrăcat” până la realitatea sa cea mai profundă, dincolo de aparenţă, juxtapunând într-un mod surprinzător glorificarea puterii umane cu condamnarea folosirii forţei.

După L’Anoure în 1995, Romeo şi Julieta în 1996, Annonciation în 1997, Albă ca Zăpada în 2008, Siddharta în 2010 şi Les Nuits în 2013 – Angelin Preljocaj continuă în 2016, prin „Fresca – O aventură extraordinară”, seria spectacolelor inspirate de poveşti, alegând, în stilul său inconfundabil, o direcţie încă neexplorată, aceea a povestirilor tradiţionale asiatice, cunoscute drept surse de bogate valenţe poetice.

Dacă sunt posibile diverse chei de lectură, iluzia şi a transcendenţa sunt două idei omniprezente. Angelin Preljocaj a ales să plonjeze el însuşi în această lume stranie. Fără a spune vreodată cu adevărat povestea, el menţine basmul chinez ca sursă a unei adaptări mai contemporane.

Angelin Preljocaj se foloseşte din plin de puterea imaginaţiei pentru a transpune firul narativ într-un spaţiu la intersecţia mai multor culturi, păstrând însă esenţa poveştii şi simbolurile evocate de aceasta.

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru spectacolul “Fresca” va avea două reprezentaţii, fiind programat în zilele de 21 octombrie, de la ora 20.00 şi în 22 octombrie, de la ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Fresca

The Painting on the Wall

un spectacol de Angelin Preljocaj

după basmul chinezesc The Painting on the Wall

Distribuția

Clara Freschel

Nuriya Nagimova

Nagisa Shirai

Anna Tatarova

Yurié Tsugawa

Sergi Amoros Aparicio

Marius Delcourt

Antoine Dubois

Jean-Charles Jousni

Fran Sanchez

Coregrafia: Angelin Preljocaj

Muzica originală: Nicolas Godin

Costume: Azzedine Alaïa

Decor: Constance Guisset

Light Design: Éric Soyer

Asistent de repetiții: Natalia Naidich

Choreologist: Dany Lévêque

Durata: 1h 30 min (fără pauză)

Compania Ballet Preljocaj, Franţa

Co-producție: Grand Théâtre de Provence, Théâtre National de Chaillot, Théâtre de la Ville – Paris, Scène Nationale d’Albi, Belgrade Dance Festival (Serbia), National Taichung Theater (Taïwan)

 

Actualitate

HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST

Sambata dupa pranz, undeva pe la orele 16.30, am avut sansa sa particip la unul dintre cele 4 concerte...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH cântă din nou CARMINA BURANA în România, la Palatul Culturii din Bistriţa-Năsăud pe 17 noiembrie

Melomanii din Bistriţa au ocazia să îl asculte pe tenorul Ştefan von Korch, recunoscut pentru interpretarea din Carmina Burana în...

“Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă,” care va fi gazduita pe 18 noiembrie la Teatrul national – Sala Pictura.

Spectacolul “Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă” – o savuroasă comedie cu mare succes la public, va avea pe 18 noiembrie...

JAZZ SYNDICATE FESTIVAL îl aduce pe AVISHAI COHEN la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot pe 15 noiembrie

Pentru pasionati de jazz, showul sfârşitului de an va avea loc la Palatul Bragadiru: AVISHAI COHEN, una dintre cele...

Concert MEŞTERII ROCK pe 14 noiembrie la The Pub Universităţii

Pe 14 noiembrie 2024 în ambianţa elegantului club de la Universitate vor avea loc două eveniment ce au în...

REGULI DE ACCEST ŞI CONDUITĂ “HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST”. OASPETE SPECIAL ESTE VIOLONISTA RUSANDA PANFILI

Artista scenograf şi regizor de film, Mariana Pachis, va modela in nisip cadre impresinante din celebrele pelicule! Producțiile Sand...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

"Fresca" va sosi în Capitala României, pentru a deschide cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, în 21 octombrie, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti."Fresca" de Angelin Preljocaj in prima zi a Festivalului National de Teatru