Titlul original: The Good Major
Traducerea: Ioana Vacarescu
Editura: Allfa
Categoria: Strada Fictiunii Contemporan
Numar pagini: 375
Avand in vedere ca, facem pentru prima data cunostinta cu autorul Andrew Nicoll, trebuie sa cunostem cateva amanunte legate de domnia sa.
Andrew Nicoll, s-a nascut in anul 1962 in Dunndee, Scotia si inainte sa isi faca o cariera jurnalistica a fost silvicultor. In prezent scrie articole politice pentru The Sun. A publicat proza scurta in mai multe reviste printre care si New Writing Scotland.
Romanul de fata “A fost odata ca niciodata” reprezinta romanul de debut al autorului si a fost distins cu Premiul Saltire pentru cel mai bun roman de debut. Ca si lucrari literare acestui roman ii urmeaza alte doua: The Love and Death Of Caterina(2011) si “Daca citesti asta inseamna ca am murit”, roman aparut sub tiparul EdituriiAllfa in 2013.
Actiunea carti este plasata intr-un spatiu imaginar: Anul Spatiului Alb, orasul Punct. O combinatie de real si imaginar ce creaza un efect de basm. Citind, te gandesti la bunica cand iti spunea povesti in copilarie O poveste aparent de iubire, destul de banala dar din cauza irealului o face sa devina basmica. Un amalgam de tandrete, scene destul de bizare, dar haioase, ironii, magie dar si realul rutinei cotidiene pe care multi dintre noi o traim. Exista efectul de basm dar realitatea povestii personajelor te aduce cu picioarele pe pamant. Nu stiu, am avut senzatia la partea de real ca aceasta poveste am mai auzit-o, parca este povestea vecinului meu, a orasului meu, a primarului localitatii mele. Este atat de cotidiana incat ajungi la concluzia de poveste “casnica” daca ma pot exprima asa.
“Bunul Tibo Krovic este de douazeci de ani primarul orasului Punct, facand cinste concetatenilor sai printr-un rar simt al dreptatii. Dar pana si ireprosabilul primar ascunde un secret compromitator – adesea isi petrece timpul culcat pe podea, admirand prin crapatura usii picioarele senzualei sale secretare, Agathe Stopak. Asta pentru ca bunul primar este indragostit. Nici Agathe, neconsolata prizoniera a unei casnicii nefericite, nu il priveste pe Tibo cu ochi rai. Singurul obstacol in calea fericirii lor este onoarea nestirbita a lui Krovic. Parca exasperate de inertia lui, fortele supranaturale se hotarasc sa intervina si sa presare peste povestea celor doi niste praf de zane. Dar ceea ce ii asteapta pe primar si pe secretara lui nu este nici pe departe o iubire ca-n basme.”
Da! O iubire adolescentina la o varsta matura presarata cu suferinta, tristete, si la care pentru o imbunatatire de situatie intervine imaginarul si chiar magia.
De ce spun acest lucru: Ati inteles iubirea bunului primar Tibo pentru secretara lui Agathe. Agathe care va iesi din casnicia ei nefericita dar se va arunca intr-o alta relatie si mai trista. Asta pentru ca, primarul nostru in loc sa actioneze este atat de timorat, corect si timid in fata ei incat abia de indrazneste sa o atinga. Agathe vroia ceva mai puternic decat plimbari si iesiri la pranz, chiar ii face aluzie dar, bunul primar nu intelege. Iar atunci cand o face este prea tarziu deja Agathe se arunca in bratele primului venit -nimeni altul decat pictorul si varul sotului ei Hektor. Tibo va suferi emorm dar ii doreste fericirea femeii pe care o iubeste. Plange pentru ea si pentru el, incearca chiar sa fie ca un pescarus. A incercat sa se lase in voia valurilor si sa se simta in largul lui oriunde ar fi fost. Sa pluteasca, doar. Dar mereu se trezea cu gandul ca va pluti prea departe de Agathe a lui. Pana aici nimic spectaculos in poveste, destul de banala si comuna, dar….
Toate aceste scene incep sa fie inconjurate de efectul irealului, magiei. Facem cunostinta cu teatru fantoma ai carui actori o va ajuta pe Agathe ori de cate ori este nevoie, facem cunostinta cu Sfanta Walpurnia, barboasa fecioara urata care din cosciugul ei vegheaza asupra orasului. Ea fiind cea la care toti cetatenii se inchina si ii cer ajutorul, Un local- Ingerul de Aur- ai carui proprietari sunt strega din mosi stramosi, este oarecum un punct central al povestii. Si iata cum ceea ce parea real se transforma in basm.
Timp de trei ani bunul primar Tibo pluteste in deriva cu iubirea lui pentru Agathe. Timp de trei ani o vede cum sufera alaturi de un barbat ce nu o merita. Timp de trei ani sufera alaturi de ea. Iubirea lui este mai vie ca niciodata. Va fi alaturi de ea orice s-ar intampla. Si Agathe isi da seama ca singurul barbat pe care il iubeste cu adevarat este-Tibo, dar nu stie cum sa iasa acum dintr-o relatie in care s-a avantat crezand ca aceea este iubirea ei.
“Oameni au capacitatea aproape infinita de-a se amagi singuri, negand cu incapatanare lucruri cat se poate de evidente. Dispunem de resurse inepuizabile cand vine vorba sa credem in ceva mai frumos decat adevarul care ne priveste drept in fata.”
Cei care ii vor ajuta sa se regaseasca sunt cei din trupa fantomatica si sfanta Walpurnia. Dar ceea ce se intampla este chiar ireal si foarte haios. Dupa atata suferinta alaturi de Hektor si fara sa stie cum sa scape, dupa ce acest pictor o trateaza nu foarte frumos, cei care ii sunt alaturi cred ca a sosit timpul sa intervina si sa o indrepte catre iubirea adevarata-Tibo. Trupa fantomatica de teatru o ajuta dar modul in care o fac este de-a dreptul magie. Agahte recunoaste ajutorul din partea cui este isi recunoaste iubirea fata de Tibo, si incepand din acest moment va fi cu el, alaturi de el dar… transformata in caine dalmatian.
Eh!!! Aici ce sa va spun chiar mi s-a parut desprins dintr-un basm. Cum ar fi sa mergi la serviciu, plin de pete si sa spui: incep sa ma transform in caine? Asta s-a intamplat!
Tibo a crezut ca este lovita dar….
”- Tibo, ti-am explicat deja toate astea. Nu m-a lovit nimeni. Ma transform in caine-intr-un dalmatian, cred. Mai stii ca visam sa merg acolo…in Dalmatia?
……………………………………….
-Agathe, te-ai gandit cum o sa traiesti? Nu poti sa haladuiesti pe strazi. Hingherul din Punct e foarte priceput. O sa te prinda si o sa te bage in adapost si, daca nu te revendica nimeni in termen de zece zile-si n-o s-o faca nimeni, din moment ce nu apartii numanui-, atunci…..
– Da. M-am gandit si la asta, dar speram c-o sa ma primesti la tine. “
Si asta a facut Tibo, mai ales ca, iubitul lui Agathe este gasit mort iar ea este principalul suspect. Ca sa nu o mai gaseasca nimeni si sa nu fie acuzata, Tibo va fugi impreuna cu catelusa lui dalmatiana incercand sa isi creeze o noua viata. Ei sunt ajutati de avocatul Guillaume, un personaj destul de excentric. Iubirea lui Tibo este atat de mare incat renunta la tot si se multumeste cu ea chiar si sub forma unui caine credincios.
Fuga lor nu este chiar monotona, are ceva peripetii, sunt ajutati iarasi de fantomaticii circari si astfel se pierde printre valuri urmele celor doi. Legenda spune ca: undeva pe coasta Dalmatiei intr-o casa mare si alba traieste fericit impreuna cu sotia si copiii lor celebrul autor Gnady Vadim cel care care are un autograf pe un bob de orez.
Voi ce credeti: cine ar putea fi autorul Gnady Vadim si sotia lui? Un singur om cunoaste adevarul -avocatul Guillaume.
A fost odata ca niciodata!
Si am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa …!
Multumesc Editura All pentru sansa de-a citi cartea A fost odata ca niciodata.