Formaţia CARGO are un nou membru în componenţă

Trupei CARGO i s-a alăturat David Cristian, copilul pasionat de chitară, care a crescut în spatele scenei.

Muzica trupei poate fi ascultata aici: https://MediaPro.lnk.to/ThisIsCargo

La numai 16 ani, David Cristian stăpânește chitara cum puțini o fac. Nici nu este de mirare având în vedere că acesta s-a aflat sub tutela lui Adi Bărar. Observând dragostea lui pentru chitară de la o vârstă fragedă, Adi Bărar l-a luat pe David sub aripa sa și l-a învățat toate secretele lui.

David a declarat: „Fiind fan CARGO de mic și crescând nu doar cu muzica lor, ci și printre ei, intrarea mea a fost, oarecum, naturală. Evident, mă simt foarte bine cântând alături de ei. Idealul meu, este de a continua ceea ce Adi Bărar si CARGO au construit de-a lungul timpului. A fost un privilegiu să fiu îndrumat de el pe plan muzical, dar și în cel personal”.

David Cristian și-a făcut debutul de chitarist al trupei CARGO weekend-ul trecut, în cadrul festivalului “Mentor Rock Gathering – In memoriam Adi Bărar”.

Poate vă întrebați cum l-au primit membrii trupei CARGO pe David. Tavi Pilan a declarat: „David Cristian, un puști deosebit de talentat, cu o stapânire de sine incredibilă, dobândită cel mai probabil în fața tablei de șah. E un jucător competitiv. Singurul copil care a avut șansa de a-l avea profesor de chitară pe Adi Bărar!”, iar Adrian Igrișan a completat: „David a crescut cu noi, și aici mă refer la familiile noastre, observând ,după ce mi-a spus Adi , cât de talentat și serios e. Chiar dacă suntem mândri de toți copiii noștri , el a pășit pe tărâmul artei și în câțiva ani am fost surprins și impresionat de progresele lui pe plan muzical. Cred că am ales cea mai decentă variantă în momentul ăsta greu, fără a face rabat de calitate artistică și umană. Am fost, suntem și vom rămâne o familie”.
Adi Bărar nu va putea fi niciodată uitat sau înlocuit, dar nu este nimeni mai potrivit decât David Cristian, unicul lui elev, pentru a-i duce mai departe moștenirea și a da glas la tot ceea ce regretatul artist l-a învățat de-a lungul anilor pe David.

Best of Cargo

Actualitate

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

WHITE SYMPHONY ORCHESTRA – singura orchestră exclusiv feminină din România concertează la Sala Palatului pe 29 aprilie în spectacolul simfonic extraordinar „Danke Johann Strauss...

Marți, 29 aprilie 2025, iubitorii muzicii clasice sunt invitați la un eveniment de excepție: „Danke Johann Strauss 200”, un...

“Ofelia.Afterlife”, spectacolul Antoanetei Cojocaru, revine la Teatrul Metropolis pe 19 și 20 martie

Ofelia din Hamlet își spune povestea așa cum ar fi spus-o dacă vocea ei ar fi fost vreodată ascultată. „Ofelia.Afterlife”...

ANGELA GHEORGHIU – 35 DE ANI DE EXCELENȚĂ ÎN LUMEA OPEREI INTERNAȚIONALE – Concert aniversar extraordinar la Arenele Romane, pe 7 septembrie 2025

București, 12 martie 2025 – Una dintre cele mai strălucitoare voci ale operei mondiale, soprana Angela Gheorghiu, celebrează 35 de ani de...

Il Divo – Concert Aniversar – 20 de ani – la Arenele Romane

Il Divo canta la Bucuresti pe 18 iunie 2025 la Arenele Romane in cadrul turneului care aniverseaza 20 de ani...

Călin Pop lansează un nou single: „N-ai uitat”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”N-ai uitat”   Melodia este disponibilă în...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro