Filmele politice revin la Cinepolitica

Într-un an plin de evenimente politice relevante și cu consecințe importante pentru viitor, Cinepolitica, unicul festival de gen din România, revine cu a șasea ediție, între 20 și 23 aprilie, la Cinema Elvira din București.

Încă de la prima ediție, misiunea festivalul a fost aceea de a dezvălui mecanismele şi motivaţiile politice care îşi pun amprenta asupra noastră, a tuturor.

“Ne aflăm de ani buni într-o lume care se transformă violent. Iar viteza schimbării crește pe măsura ce polii de putere mondiali își pierd stabilitatea sau își măresc inerția.

Totuși, publicul și societatea civiă în general au câștigat o conexiune la informație care, să sperăm, nu va mai fi pierdută niciodată. Iar acest unic factor poate aduce, în final, echilibrul necesar.

De aici derive și existența unui festival de film politic al cărui unic scop este acela de a prezenta adevărata față a lucrurilor prin intermediul artei și al jurnalismului de nivel înalt”, declară Marius Copel, directorul artistic al festivalului.

Spectatorii vor avea ocazia să vadă la Cinepolitica cele mai noi și importante filme politice, care abordează teme actuale, cum ar fi propaganda sau terorismul. Majoritatea peliculelor vor putea fi văzute în premieră la București.

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanțat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Ne găsiți pe: www.cinepolitica.ro

Facebook: https://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival/

 

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro