București Docuart Fest, festivalul de film documentar românesc, aflat la cea de-a treia ediție, și-a ales filmele participante care vor fi proiectate și jurizate în perioada de desfășurare a evenimentului, 1-5 octombrie 2014. Acestea au trecut deja de o primă rundă de selecție, în care trei nume sonore în lumea criticii de film – Anca Grădinariu, Mihai Fulger și Florin Barbu – le-au vizionat și notat după criterii care promit o saptămână de pomină cu proiecții de neratat pentru orice cineast în aceeași locație ca și în anul precedent, Cinemateca Eforie.
Documentarele vorbesc despre personalități sau evenimente uimitoare, dar pe de-a-ntregul reale, cu substanță și încărcătură de tipul celor căutate cu adevărat de public într-o sală de cinema. Materialele video împletesc povești cu tâlc cu personaje inedite, îmbrăcate fiind de-o viziune regizorală autentică. Povești ce merită văzute, ele se disting de alte filme, după caz, printr-un subiect bine documentat istoric, prezentând nimic altceva decât realitatea prin mijloace plastice făcute să țină audiența lipită de scaune. Acestea se vor împărți în două secțiuni din cadrul festivalului, una principală și alta studențească, urmând ca în funcție de acestea să fie acordate premii în ultima zi de festival, când va avea loc decernarea așteptată. Cu ajutorul acestor filme, asociația culturală Docuart își propune să demonstreze, după cum și-a propus pentru această ediție de festival, că România nu doar poate, ci și face documentar.
Feedback-ul bun primit în edițiile precedente a determinat Docuart să prindă curaj și să desfășoare noi alte acțiuni interactive, paralel cu proiecțiile de filme, pe un interval mai lung de timp. Astfel, sunt așteptate 5 zile pline, cu un program generos care rămâne nedivulgat încă, cu întâlniri cu personalități cinematografice, lungi discuții plăcute și alte câteva surprize care să completeze tabloul final. Pe scurt, urmează un festival cu de toate, care să întregească experiența tuturor celor ce calcă pragul Cinematecii, prin sesiuni de masterclass, pauze prețioase de socializat, de ce nu, între cei cu interese comune, muzică, mici activități și mai ales, multe, multe filme documentare excelente.
Filmele premiate la Docuart Fest 2014 vor pleca prin țară într-un circuit cultural, anume Caravana Docuart, în primavara lui 2015.
Lista filmelor proiecate / secțiunea principală Docuart Fest 2014
1. Afacerea Tănase
Bio-Filmografie regizor Ionuţ Teianu
Ionuţ Teianu este cunoscut mai ales pentru scenariul pe care l-a scris pentru lungmetrajul regizat de Tudor Giurgiu, Despre oameni și melci. Anterioarele experienţe din spatele camerei se leagă de o primă încercare a Tatianei Niculescu-Bran de a face cunoscut cazul de la Tanacu, în 2006, când a co-regizat împreună cu Ionuţ Teianu documentarul For God’s Sake. Însă cariera cineastului român stabilit la Paris de ceva ani a început imediat dupa Revolutie, când a realizat un foarte apreciat documentar de şcoală, Zile albe (1990).
Sinopsis:Filmul este reconstituirea celebrei afaceri de spionaj numită de presa franceză “Afacerea Tănase” (Paris, 1982). Personajele principale – disidenţii Virgil Tănase şi Paul Goma, spionul Matei Haiducu – participă la reconstituire prin mărturii actuale sau din epocă, susţinuţi de relatările unui fost director adjunct al serviciului francez de contrainformaţii. Intriga politică din fundalul afacerii este ilustrată de conflictul dintre preşedinţii Francois Mitterrand şi Nicolae Ceauşescu. Documentarul ne dezvăluie faţa ascunsă a României ceauşiste în planul relaţiilor externe, precum şi mijloacele criminale la care Securitatea nu ezita să recurgă pentru reducerea la tăcere a opozanţilor.
2. Aici, Nora Iuga
Bio-Filmografie regizor Vlad Rotaru
Vlad Rotaru a început să facă ”filme” prin 2005, cu telefonul mobil și 3-4 prieteni alături. A ajuns însă la film prin teatru, acesta fiind o pasiune mai veche. În 2007 intră la Universitatea Media, la secția Regie film și televiziune, unde întâlnește o grămadă de oameni cu aceleași pasiuni și reușește să învețe alături de ei rețetele inematografiei moderne. În 2008 primește un DSLR, prin care învață fotografie, ce devine o altă pasiune de-a sa alături de film și teatru. În 2013, alături de „un cristian”, se apucă de niște proiecte de film documentar, primul dintre ele fiind „Aici Nora Iuga”, urmat de „CDPL STORY”.
Sinopsis:„Aici Nora Iuga” este un documentar emoționant de aproape 75 de minute, realizat în perioada 2008-2014, la București și Berlin, care îți oferă, generos, o avalanșă de informații atât despre omul Nora Iuga, cât și despre scriitoarea și traducătoarea Nora Iuga. O regăsim pe Nora Iuga la București, în apartamentul ei, înconjurată de cărți, într-un fotoliu mare, în fața unei mese pe care se află, pe lângă cărți, o agendă telefonică, foi peste foi cu notițe, fragmente în lucru și o mașină de scris. Ne arată „comorile” ei, vorbindu-ne despre soțul ei, poetul George Almosnino, citind din poemele lui, povestindu-ne despre Tiberiu, fiul său, balerin – maestru de balet la Opera Națională București -, despre bucuriile și tristețile sale, despre momentele bune și cele mai puțin bune. O surprindem în Berlin, pe străzi, în fața unor bordeluri, povestind cum căuta, în primul an în orașul german, femei frumoase și nu găsea. Filmul te poartă înainte și înapoi, te plimbă prin spații și prin timp, intercalează confesiunile Biancăi Burța-Cernat, Corinei Sabău, lui Octavian Soviany și Constantin Abăluță despre Nora Iuga, printre propriile ei mărturisiri.„Acest film vine să demonstreze că acolo unde literatura a câștigat, teatrul a pierdut”
3. Al doilea joc
Bio-Filmografie regizor CORNELIU PORUMBOIU
Corneliu Porumboiu s-a născut pe 14 septembrie 1975, în Vaslui. În 1980 a absolvit Academia de Studii Economice şi in 2003 Universitatea Nationala de Teatru si Film, secţia Regie. Primele filme de scurtmetraj din vremea studenţiei: Călătorie în Oraş (2003) – locul 2 la Cinéfondation, Cannes si premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul Cinema Mediteranéen Film Festival, Montpellier. Mediul metraj „Visul lui Liviu” (2003) a câştigat premiul pentru cel mai bun film românesc la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (2004) şi a fost selectat in competiţia Festivalului de Film Telluride, secţiunea „Marile Sperante”. În 2006 realizează primul lung metraj „A fost sau n-a fost” câștigător al trofeului Camera d‘Or și al Premiului Label Europa Cinema. „Poliţist, adjectiv” este al doilea lung metraj, distins cu Premiul Fipresci si cu Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes, 2009. „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” este o producţie româno-franceză care a avut premiera în 2013.
Sinopsis: Filmul prezintă un meci de fotbal dintre Steaua si Dinamo, care a avut loc pe 3 Decembrie 1988. Tatăl regizorului a fost atunci arbitrul meciului. Dupa 25 de ani, între cei doi ia naștere o discuție când aceștia urmăresc partida de pe o caseta VHS. Discuția ne poartă în trecut, nuanțând amintirile tatalui și fiului, și scoțând la suprafață problematici ale societății de la acea vreme.
4. Bucureşti, unde eşti?
Bio-Filmografie regizor VLAD PETRI
Vlad Petri este un regizor de film şi fotograf ale cărui proiecte sunt axate pe probleme sociale şi politice, desfăşurate în România şi în ţările din Orientul Mijlociu. În prezent este masterand în
Antropologie Vizuală şi Media la Universitatea Freie din Berlin. “Bucureşti, unde eşti?” este primul său lungmetraj, a câştigat premiul publicului la Festivalul Filmului European (FFE). A participat la Rotterdam International Film Festival – Selecţie oficială, premiera mondială – 24.01.2014, One World Romania Film Festival, Bucureşti, Festivalul Filmului European, Bucureşti, Transilvania International Film Festival – competiţie “Zilele filmului românesc”, Odessa International Film Festival, Ucraina, TIFF Sibiu Victoria Film.
Sinopsis:După 23 de ani de la Revoluţie oamenii se întorc în stradă, recucerind spaţiul public. Vlad Petri le urmăreşte poveştile pentru o perioadă de 1 an, de la primele zile ale protestelor până în zilele Referendumului pentru demiterea preşedintelui. Ce au în comun un fost ofiţer de poliţie, un dresor de câini, fondatorul unui partid politic şi protestatarii anti-guvern? Acesta nu e un film didactic despre un eveniment politic, ci mai degrabă un portret intim, personal, despre oameni şi poveştile lor din stradă. Un film despre o lume confuză, aflată într-o continuă tranziţie între un trecut comunist şi un viitor incert.
5. Cântece pentru un muzeu
Bio-Filmografie regizor Eliza Zdru
Eliza Zdru este absolventă a Facultății de Cinematografie și TV a Universității Media și a Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul SNSPA. A participat la mai multe workshop-uri de film documentar, printre care Aristoteles Workshop (România), StoryDoc (Grecia, Germania), BDC Discoveries (Bulgaria, Kosovo) și Archidoc (Franța, Portugalia). Documentarul Cântece pentru un muzeu este lungmetrajul de debut al Elizei. În prezent, ea lucrează la cel de-al doilea documentar, aflat în stadiul de producție – un film despre frații Manakia, primii cineaști din Balcani. Proiectul a câștigat premiul pentru Best Pitch în cadrul celei de-a doua sesiuni a workshopului BDC Discoveries, în Prizren, Kosovo (august, 2013).
Sinopsis:Papu Gherase, papu Giogi, papu Coli și papu Miciu, patru bătrâni cântăreți de muzică polifonică în tradiția de secole a comunității aromânilor fârșeroți, călătoresc pentru a susține concerte și a-și promova primul și singurul lor album, înregistrat împreună cu Grigore Leșe. Pe drum, meditează cu umor la zilele bune de altădată, la prezentul îndoielnic și la moartea din ce în ce mai apropiată. Un road-movie în spațiu și timp, care ne poartă înainte, de la un concert la altul și înapoi, la poveștile trecutului, pe care bătrânii cântăreți îl compară cu un prezent total diferit, un prezent care anunță dispariția tradiției muzicii polifonice odată cu amintirile lor tot mai șterse.
6. Coreea de Nord – nimic de invidiat
Bio-Filmografie regizor Adelin Petrişor
ADELIN PETRISOR (n. 1975) este unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti de război din Romania. Şi-a inceput cariera in anul 1994 la postul de radio 2M+. A lucrat la Tele 7abc, TVR, Antena 1 și Realitatea TV. În prezent este corespondent special al televiziunii publice. A transmis din Irak, Afganistan, Liban, Israel, Algeria, Albania, Egipt, Tunisia, Siria, Iran si alte zone de conflict. In 2006 a realizat un reportaj în închisoarea americană Guantanamo. În timpul ofensivei americane din Irak, în 2003, a fost singurul corespondent român care a transmis din Bagdad. In 2011, a fost
singurul corespondent român la Tripoli, Libia, în timpul războiului col. Gaddafi cu rebelii. De-a lungul timpului a intervievat personalităţi precum Yasser Arafat, Ehud Barak, Benjamin Netanyahu, Valentino Rossi, ayatollahul Mohammad Fadlallah, Jaap de Hoop Scheffer. A fost distins cu Marele Premiu APTR in 2003, Premiul pentru cel mai bun reportaj în 2007 si Premiul pentru documentar politic în 2009. În 2012, a câstigat “Editorial Non-Pro” la International Photography Awards (Los Angeles) cu cinci fotografii realizate in Coreea de Nord și a fost nominalizat la Marele Premiu „Discovery of the year”.
Sinopsis:Documentarul prezintă modul în care regimul de la Phenian a ținut să marcheze 100 de ani de la nașterea lui Kim Ir Sen, fondatorul dictaturii nordcoreene: lansarea unei rachete balistice, ample demonstrații populare și o faraonică paradă militară. Reportajul reușește să surprindă crâmpeie de viață din “cea mai închisă” țara din lume și singura dictatură ereditară de pe Planetă.
7. După tăcere
Bio-Filmografie regizor
Biografie: Vanina Vignal s-anăscut în Franţa. După studii de teatru la Şcoala Internațională de Teatru şi Mişcare Jacques Lecoq şi apoi la Academia de Teatru şi Film din România (SANDA MANU), Vanina a fost mai întâi actriţă.
Apoi a fost asistent de montaj si asistent de regie, înainte de a-şi crea propriile proiecte documentare. Vorbeşte fluent limba româna. Vanina Vignal este membra a ADDOC (Asociatia cineastilor documentaristi), a ACID (Asociatia cinema independent), si a SRF (Societatea realizatorilor de film). Vanina Vignal a tradus si adaptat subtitrarea pentru filmele Stella, Dimi (TV) si După tăcere.
A realizat, de asemenea, numeroase traduceri pentru filme ale altor regizori.
Sinopsis: După tăcere tratează modul în care efectele dictaturii sunt încă extrem de vii, chiar și după căderea lui Ceaușescu. Un film despre abuzurile statului, despre frică, despre cum se moștenește tăcerea de la o generație la alta. Un film despre spațiul bântuit de fantomele trecutului, fapt ce face viața, în prezent, aproape imposibilă. Trei generații zidite în tăcere. Moștenirea negării, căci nimic nu a revenit la locul sau de drept și nimic nu a fost spus. Uciderea dictatorului nu e destul pentru a ucide dictatura.
8. Experimentul Bucureşti
Bio-Filmografie regizor TOM WILSON
Tom Wilson s-a născut în Colne în Nordul Angliei şi a studiat politica, filosofia şi economia la Universitatea Oxford. După absolvire se mută în România unde locuieşte de 12 ani. Iniţial a lucrat ca DJ în diverse cluburi cu faimă din Bucureşti, apoi a practicat jurnalismul pentru publicaţii ca “Elle România”, “Ziarul Financiar” sau “Business Magazine”, dar şi pentru presa englezească. S-a extins, în continuare, în sfera radioului şi a televiziunii, prin colaborări cu Radio România, TVR, BBC, Deutsche Welle. Nici de sfera publicităţii nu s-a ţinut departe, realizând mai multe reclame şi spoturi. După care, în iunie 2013, în cadrul festivalului TIFF, a ieşit pe piaţă cu premiera unui film de lung metraj: “Experimentul Bucureşti”. În 2013 realizează scurtmetrajul „Before the Fall”.
Sinopsis:În 1989, România a suferit o lovitură de stat. Serviciile Secrete ştiau ce urmează şi s-au pregătit. Pentru a ajuta oamenii să dezvolte abilităţi pentru piaţa liberă, au pus la cale un proiect secret de inginerie psihologică bazat pe tehnici inedite. Experimentul Bucureşti este primul expozeu care vorbeşte despre ce s-a întâmplat cu adevărat în 1989. După revoluţie a apărut o noua generaţie de
antreprenori, care s-au îmbogăţit peste noapte, în România, folosind acele tehnici experimentale care modificau motivaţiile fundamentale ale omului. Succesul unor asemenea oameni de afaceri este dovada eficacităţii a ceea ce a devenit cunoscut sub numele de “Experimentul Bucureşti”. Filmul urmăreşte povestea primului om care a făcut parte din acest experiement, Andrei
Juvină. Filmul arată cum experimentul a distrus relaţia pe care acesta o avea cu fosta lui parteneră, Carmen Anton. Cu toate acestea, experimentul nu a avut loc niciodată. “Experimentul București” este o ficţiune. Filmul însuşi este o ficţiune a istoriei unei Românii după revoluţie, văzută prin ochii unui cuplu. Acesta este un documentar lipsit de onestitate în mod intenţionat, făcut pentru o ţară în care istoria adevărată a anilor revoluţiei nu a fost scrisă încă: în cuvintele de încheiere ale filmului, România este o ţară care încă îşi scrie istoria proprie adevărată.
9. În spatele cortinei
Bio-Filmografie regizor Bogdan Mustaţă
Bogdan Mustață a absolvit Facultatea de Film în România în 2001. Scurtmetrajul regizat în facultate, Daniela, a primit premii la Festivalurile Școlilor de Film din Munchen și Karlovy Vary în 2001. Între 2002 si 2007, Bogdan a locuit în Vietnam si apoi Dubai, unde a lucrat ca scenarist si regizor pentru câteva proiecte: un serial TV, un proiect de lungmetraj, câteva programe de TV și reclame.
Sinopsis: Miza principală a filmului este familiarizarea publicului românesc şi occidental cu imaginea reală, nemascată a comunismului, departe de idealismul promovat de nostalgicii sau promotorii săi actuali. Astfel, prin filmul „În spatele cortinei” dorim să prezentăm publicului românesc şi european povestea comunizării forţate a României, urmărind principalele moduri prin care a avut loc destructurarea societății din perioada 1944-1951: de la desfiinţarea proprietăţii private, reforma agrară, reforma monetară, naţionalizarea obiectivelor industriale și decapitarea armatei, la fraudarea masivă a alegerilor electorale în favoarea Partidului Comunist, desfiinţarea pluralismului politic şi a libertăţii presei, subordonarea economiei intereselor Uniunii Sovietice şi abolirea monarhiei.
10. Maria
Bio-Filmografie regizor CLAUDIU MITCU
Claudiu Mitcu s-a nascut in 1976. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Lucrează ca editor la TVR timp de 8 ani, iar în 2004 îşi înfiinţează propria companie de producţie, Wearebasca. Regizează mai multe documentare, dintre care „Australia”, produs de HBO, premiat de UCIN în 2010. Ambasada Franţei în România îi acordă Premiul Drepturile omului pentru documentarele „Australia” şi „Noi doi”. A produs documentarul „Petrecere şi concurs în Ciupelniţa” şi scurt metrajul „Bad Penny”, „Nisipuri”, „ Circul vesel” . Primeşte Premiul “Red Bee Rocket Award” la Promax BDA, pentru promo-uri realizate pentru Discovery Channel România (“Miami Ink”, “Ross Kemp”, “Ultimate Weapons”) – Aur în 2010 şi Argint în 2012. „Maria” este premiat în 2013 ca cel mai bun documentar la Festivalul Documentart din Neubrandenburg, Germania.
Sinopsis: O poveste extrem de emoționantă despre ultimele ore din viața unei bătrâne căreia rudele și prietenii îi pregătesc cea din urmă călătorie. Batrâna Maria moare în patul ei. Conform tradiţiei populare, în jurul ei s-au strâns alte femei care îi veghează, cu grijă, ultima suflare, încercând să-i ofere alinare. Vorbesc între ele, amintindu-și povești din trecutul Mariei. „Maria” este o mărturie tulburătoare despre puterea vieţii.
11. The Bed is Broken
Bio-Filmografie regizor RALUCA RĂCEAN GORGOS
Raluca Răcean Gorgos este un tânăr regizor freelancer/independent din România. A absolvit Actoria și secția de “Păpuşi – marionete” la UNATC. În ultimul an de facultate a scris şi regizat primul ei scurtmetraj: Cromoterapia, un film despre realităţile paralele şi distorsionate pe care le percepe un bolnav mintal. După absolvire, Raluca și-a continuat cariera atât ca actriţă pe scena Teatrului de Comedie, cât şi ca regizor, experimentand scurte animaţii. Punctul de cotitură în cariera ei l-a reprezentat participarea la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop, un program intensiv de 5 săptămâni în care a realizat cel mai recent film al ei: The Bed is Broken. În acest film, Raluca îşi continuă cercetările, de această dată concentrandu-se pe psihologia copilului.
Sinopsis: „Aici este toboganul… aici este închisoarea pentru copilaşi..o pisica..un iepuraş..două stele pe cer…” O copilărie pierdută. The Bed is Broken spune povestea lui Răzvan şi Vasile, doi copii (11 şi 14 ani) din zona Tarniţa, judeţul Suceava, care ajung într-o zonă minieră părăsită, prinși între un teren de joacă violent și un loc de muncă ostil. Ei trebuie să adune zilnic fier vechi pentru a-şi câştiga existenţa.
Lista filmelor proiecate / secțiunea studențească Docuart Fest 2014
1. Borica
Bio-Filmografie regizor Lorand Lorincz
Lorand Lorincz s-a născut pe 18 aprilie 1990. În 2011 a fost admis la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca la secția imagine de film și televiziune. În cei trei ani petrecuți în Cluj a avut oportunitatea de a face mai multe stagii de practică la televiziunea de stat din Ungaria, la Digisport România sau la Videopontes Cluj. A participat la diferite festivaluri Cinefest, TIFF sau Ffest și workshopuri ținute de către Ioan Cărmăzan, Eduardo Lucatero sau Cristi Puiu.
Sinopsis: Dansul este un limbaj aparte care nu se poate exprima cu ajutorul cuvintelor. La marginea oraşului Braşov, într-un sătuc numit Zizin, douăzeci de tineri feciori, în ciuda frigului şi a zăpezii, merg din casă în casă şi dansează boriţa cât e ziua de lungă. Această tradiţie veche, care stârneşte atenţia sătenilor, vine cu foarte multă pregătire şi repetiții de dans din partea băieţilor. Filmul prezintă tot acest proces, de la pregătiri până la împărţirea banilor.
2. George
Bio-Filmografie regizor Alexandra Coca- Cozma
S-a născut în București și a descoperit montajul în clasa a 10-a. Doi ani mai târziu reuşeşte să intre la UNATC, la secția Multimedia (montaj și sunet). În timpul facultății a montat diferite exerciții și proiecte (documentar și ficțiune) și a învățat o mulțime de lucruri legate de istoria filmului, de montaj și de demersurile unei filmări. În 2013 a fost voluntară la festivalul Next, iar apoi a făcut un internship la Pro Tv unde a montat câteva promouri.
Sinopsis: Documentarul urmărește povestea lui George, care reușește să surprindă cu talentul său. Este o poveste emoţionantă despre un copil de 12 ani, nevăzător, inteligent şi pianist talentat, luptător, model de urmat. George iubeşte cu tot sufletul ceea ce face, iar filmul prezintă unul dintre cele mai importante momente din viaţa lui, respectiv participarea la un concert alături de o formaţie românească celebra, Voltaj. Solistul trupei pătrunde în lumea lui George, o lume care îţi poate schimba valorile si modul de a te raporta la oameni şi la viaţă pentru totdeauna.
3. Iulian – a true story
Bio-Filmografie regizor Alexandru Mironescu
Alexandru Mironescu s-a născut în 1987 şi se remarcă prin excepţionale calităţi organizatorice, dobândite în timpul a trei ani de Broadcasting Media. A lucrat pentru TV Anchor & Producer, Realitatea Media SA, Bucureşti şi pe postul de corespondent de ştiri internaţionale în perioada 2011 -2013, reporter de ştiri pentru PRO TV S.A., Bucureşti. A intervievat în excusivitate vedete ca : Metallica, Nelly Furtado, Shaggy, Juanes şi Roberto Cavalli. În prezent este student al UNATC „I.L.Caragiale”, Bucureşti.
Sinopsis: Documentarul prezintă portretul unei existenţe fără rădăcini. Este vorba despre un copil crescut într-un orfelinat din România. Iulian se hotărăşte să fugă de la casa de copii în căutarea unei vieţi pe cont propriu. Ajuns in Bucureşti, consecinţele deciziei luate nu intârzie să apară. Odată cu ele apar noi prieteni, care nu ezita sa-şi implice familiile în incercarea de a-l ajuta. Va reuşi Iulian să-şi atingă scopul?
4. O altă zi a omenirii
Bio-Filmografie regizor Vlad Alexandru
Vlad Alexandru este un autor brașovean de film, absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca, în prezent student la Masteratul de Producție de Film Documentar în cadrul aceleiași instituții. Alexandru s-a remarcat de-a lungul experienței sale în lumea cinemaului printr-un remarcabil talent de a îmbina, într-un mod avangardist, concepte vizuale din sferele poeticii și ale compozițiilor vizuale, din zona simbolismului metafizic într-o polemică fecundă. Filmele sale reprezintă resuscitarea empirică a boemelor filme simboliste, crescute la sânul marilor cineaști, precum Tarkovsky sau Bergman.
Sinopsis: Filmul „Another Day of Mankind” prezintă terifianta poveste trăită de Charles Wratto, un fost copil soldat al Războiului Civil din Liberia, Africa. Acesta, printr-un colaj alcătuit din diferite memorii, construiește imaginea războiului ale cărui cicatrici se răgăsesc și astăzi în sufletele victimelor. De la strategiile de manipulare și transformare a copiilor în mașini de ucis, fără regrete, până la condițiile de igienă sau alimentație rupte din universul irealului, povestea se împletește într-un tot unitar, contemplând asupra fundamentelor brute ale liniilor de front, acolo unde conceptul de umanitate își pierde conturul. Filmul se construiește într-o polemică dintre vocea interioară a personajului intervievat și adresarea sa, directă, către public, urmărind o accentuare a mesajului oral prin imagini poetice, generând stările necesare asimilării informațiilor. Se accentuează ideea că umanitatea, ca și concept social, politic, educațional și filosofic, există doar atâta timp cât nevoile fundamentale ale indivizilor, reprezentanți ai majorității, sunt satisfăcute.
5. Pe deal
Bio-Filmografie regizor Anca Păunescu
Nascuta la Brasov (1980), licentiata in Filologie Germana, a studiat film documentar la Prague Film School. The Hill este film de diplomă Prague Film School 2013.
Festivaluri: ETHNOCINECA – Ethnographic and Documentary Filmfest Vienna -mai 2014; The International Festival Days of Ethnographic Film (DEF), Slovenia- martie 2014; ENVIROFILM, Slovacia(mai 2014); Pelicam International Film Festival Tulcea ,Romania (iunie 2014); Heart of Slavonia, Croatia (iunie 2014); NaturVision-Filmfestival Ludwigsburg, Germany (iulie 2014); Pärnu Film Festival, Estonia (iulie 2014).
Sinopsis: Filmul aruncă o privire în viața uneia dintre ultimele așezări izolate și arhaice din munții României. Este portretul unui loc unde viaţa are un înțeles diferit și timpul se scurge altfel.Viața este simplă și dură, pământul și natura își impun propriile reguli, dar oamenii își rezervă un sens al libertății și al serenității aproape uitat de omul modern. Nu este doar o altă lume, este și o altă abordare ce se apropie de un sfârșit.
6. Revis
Bio-Filmografie regizor Ioana Agatha Paltinel
Nascută în Iaşi in 1992, Agatha Ioana Paltinel a absolvit Colegiul National Mihai Eminescu secţia filologie bilingv franceza din Iaşi. În prezent este absolventă de Regie Film UNATC, promoţia 2014. Filmografia ei mai cuprinde Masca, Gabrielle, Revis, Martor, Fata din strada Florilor, N-ai fost acolo.
Sinopsis: În centru de pregătire pentru o viață independentă a persoanelor cu handicap REVIS Hârlău, există locuințe protejate care asigură servicii sociale gratuite, gazduind temporar 12 adulți cu handicap care sunt ajutați să își ducă la bun sfârșit integrarea socio-profesională. Acești beneficiari duc o viață normală, participând la ateliere special organizate: de gradinărit, croitorie, brutărie etc. Filmul prezintă modul absolut firesc în care aceste persoane cu handicap se raportează la viaţa cotidiană, trăind decent, oarecum prin propriile forţe.
7. Sorin Chifiriuc – compromis
Bio-Filmografie regizor Alexandru Badea
Alexandru Badea a absolvit în 2008 Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, în 2010 – Engleză şi literatura americană, Universitatea din Kent, Canterbury, UK, în 2010-11: MA Studii de Film, Universitatea din Stockholm, Suedia, iar în prezent este student la Facultatea de Film, UNATC I.L. Caragiale, Bucureşti.
Sinopsis:Sorin Chifiriuc, una dintre cele mai reprezentative figuri ale muzicii underground românesti, vorbeşte, printre multe alte lucruri, despre viaţa lui personala şi cariera muzicală. Spumos, viu, un personaj!
8. Vibraţia
Bio-Filmografie regizor Germain Kanda
Germain Kanda este proaspăt absolvent al secției de Regie film, din cadrul U.N.A.T.C. „I. L. Caragiale”. Prin prisma fotografiei și a scrisului, Germain a dobândit interesul către spațiul narativ-vizual din sfera cinematografică. Scurt-metrajul său documentar “Vibrația” a fost selectat în peste 10 competiții internaționale și a fost onorat cu premii atât ca film documentar, cât și ca film experimental. În prezent, Germain Kanda regizează viitorul său scurtmetraj de ficțiune, intitulat “Acordajul profesorului Octav”
Sinopsis: “Ne înconjoară și mai mult decât atât ea există în interiorul nostru.” O expunere a fenomenului vibrației pornind de la teoria fizică și descris prin variatele sale modalități de manifestare și percepție, prin instrumente muzicale, voce umană, dans, stări sau chiar materie. O trecere captivanta prin lumea noatra fizica si spirituala.
9. Dacă 6 ar fi 9
Bio-Filmografie regizor Ivana Mladenovic
Ivana Mladenović s-a născut în Serbia în 1984. După ce a studiat Dreptul la Belgrad se mută în România unde studiază Regie la UNATC, promoţia 2010. În 2011 îşi termină studiile de MA în Regie de film la aceeaşi universitate. Scurtmetrajele pe care le-a realizat în vremea studenţiei au fost prezente la diverse festivaluri. A început să lucreze la primul documentar, Turn Off The Lights, în 2009, terminându-l după trei ani. Filmul urmareşte destinele a trei deţinuţi la trei ani după eliberare. Filmul a fost realizat în cadrul workshop-urilor de actorie organizate în închisoarea din Jilava de către regizorul Florin Şerban (cunoscut pentru filmul Eu când vreau să fluier, fluier) care a invitat-o să se alăture proiectului şi să lucreze in continuare cu baieţii din închisoare. Turn off the lights a avut premiera la Festivalul de Film Tribeca în aprilie 2012 şi a câştigat premiul pentru cel mai bun documentar la Sarajevo, precum şi premiul Gopo pentru cel mai bun documentar românesc.
Sinopsis: Filmul pune în discuţie graniţa dintre realitate şi ficţiune. Rezultă un portret excentric al unui om care a făcut închisoare, un protagonist agitat, care se transformă într-un cuceritor, ponosit ghid prin satul Vama.