Festivalul Internaţional de Teatru Nou. Hai la teatru şi învaţă din viaţă – Înv(i)ață!

Cu speranța că teatrul nou a mişcat ceva în cugetul şi-n simţirile publicului arădean, şi nu numai, anunţăm cu nostalgie, dar şi cu speranţa în vremuri teatrale poate la fel sau, de ce nu, mai roditoare, că Festivalul Internaţional de Teatru Nou de la Arad ajunge la final.

Şi ca să fim siguri că publicul şi-a însuşit pe deplin îndemnul ediţiei cu numărul șase, v-am pregătit în ultimele două zile spectacole unul şi unul. Spectacole din care, aşa cum anunţa curatorul Festivalului, criticul de teatru, Claudiu Groza, se poate învăţa prin experienţa directă, prin totala deschidere faţă de cei de lângă noi.

Cele trei spectacole care închid festivalul poartă marca Înv(i)ață! şi toate trei tratează subiecte sociale şi umane sensibile.

Sâmbătă, 19 mai, începând cu ora 19.00, se urcă pe scena Sălii Mari Teatrul Mic şi Centrul de Teatru Educaţional Replika, de curând întorşi de la Gala Premiilor UNITER cu un premiu oferit de Consiliul Britanic pentru promovarea şi susţinerea incluziunii sociale şi încurajarea implicării civice.

Prezentat ca spectacol de teatru muzical despre familia la români, “Familia fără zahăr“, pe un text scris de Mihaela Michailov, în regia lui Radu Apostol, surprinde vocile celor care nu se regăsesc în formate prestabilite și tipare moștenite.

Ce contează mai mult în familia tradiţională, imaginea sau realitatea? Această întrebare retorică vă invităm să o disecaţi într-un spectacol extrem de viu, experimental, pe versurile lui Bobi Dumitraș, muzica lui Bobo Burlăcianu, în spaţiul scenografic în alb şi negru al Arh.Gabi Albu.

Tot sâmbătă, de la ora 21.30, la Sala Studio ne întâlnim cu cei de la Teatru 3G Târgu Mureș, care vor dezvălui aspecte din viaţa cotidiană a comunităţii gay din Transilvania, cu bucuriile şi fericirile ei. Textul lui Székely Csaba, autorul unei dramaturgii contemporane ce suprinde cu precădere relaţiile intra şi inter-comunitare, a fost ales de Andi Gherghe pentru a crea, alături de actorii Fodor Piroska, Benedek Botond, Orbán Levente, Kovács Károly, Nagy István, Badics Petra și Szász Réka, un spectacol echilibrat, cu note ludice şi dure, oglindă a vieţii preponderent rurală şi conservatoare a Ţinutului Secuiesc.

Bucurie și fericire” de Székely Csaba, în regia lui Andi Gherghe – prezent şi ediţia trecută în FITN cu spectacolul premiat peste tot prin ţară, MaRo – este al doilea spectacol realizat în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Terapie socială prin teatrul contemporan”, implementat de Teatru 3G.

În afara selecţiei, dar cu acelaşi rol pedagogic, experimental, anunţăm prezenţa în programul ultimei zile de festival la Arad a Asociaţiei Incantessimo, proaspăt întoarsă de la un festival din Istanbul.

Concertul Jazzapella e unic în peisajul muzical românesc: e o combinaţie îndrăzneaţă de jazz, clasic, folclor, popp, improvizaţie, toate purtate doar de vocile celor șase interpreţi. Aşadar, e musai să fiţi prezenţi la întâlnirea pe care Jazzapella v-o dă duminică, ora19.00 la Sala Mare.

Ultima seară de FITN6 se încheie cu spectacolul “90”, scenariu colectiv, regia și dramaturgia David Schwartz şi produs de Asociația O2G & Macaz Teatru Coop București. De la 21.30, actorii Alex Fifea, Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean şi Andrei Şerban, aduc pe scena Sălii Studio, prin intermediul a cinci poveşti de familie, destinele unei generaţii revoluţionare, acea generaţie care „a făcut Revoluţia”.

A fost Revoluţia instrumentul tranziţiei româneşti? A reuşit ea reconfigurarea radicală a societăţii româneşti?

Vă invităm la “90” – un spectacol militant, al eliberării din cătuşele obedienţei politico-sociale româneşti.

Mai e puțin până la finalul celei de-a 6-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Nou și doar 4 (patru) spectacole ne mai trec pragul, dar vă așteptăm cu aceeași fervoare să ne bucurăm împreună de noul teatru românesc.

Sperăm că aţi avut răgazul de a experimenta şi de a „fura” din experienţele altora. Până data viitoare, haideţi la teatru şi umpleţi sălile! Căci la teatru se învaţă din viaţă – Înv(i)ață!

 

 

PROGRAMUL ULTIMELOR 2 ZILE LA FITN6

 

SÂMBĂTĂ, 19 MAI

Ora 19.00 – Sala Mare

Familia fără zahăr” de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol / Focus Înv(i)ață!

Producător: Teatrul Mic București & Centrul de Teatru Educațional Replika

Durata: 1h50min. (fără pauză)

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

 

Ora 21.30 – Sala Studio

“Öröm és boldogság” / “Bucurie și fericire” de Székely Csaba, regia Andi Gherghe / Focus Înv(i)ață!

Producător: Teatru 3G Târgu Mureș

Durata: 1h30min.

Spectacol în limba maghiară, subtitrat în limba română

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani

 

DUMINICĂ, 20 MAI

Ora 19.00 – Sala Mare

Concert Jazzapella

Producător: Asociația Incantessimo

Durata: 1h30min.

 

Ora 21.30 – Sala Studio

90“, scenariu colectiv, regia și dramaturgia David Schwartz / Focus Înv(i)ață!

Producător: Asociația O2G & Macaz Teatru Coop București

Durata: 1h40min. (fără pauză)

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 12 ani

 

Biletele se pot achiziționa de la Casa de bilete a teatrului sau de pe site-ul https://www.biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/2800/Teatrul-Clasic-Ioan-Slavici-Arad

Urmăriţi-ne pe pagina de Facebook a Festivalului https://www.facebook.com/FITN-408278406020944/, unde vă vom ține la curent cu noi informații despre spectacolele și evenimentele noastre.

 

 

Actualitate

HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST

Sambata dupa pranz, undeva pe la orele 16.30, am avut sansa sa particip la unul dintre cele 4 concerte...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH cântă din nou CARMINA BURANA în România, la Palatul Culturii din Bistriţa-Năsăud pe 17 noiembrie

Melomanii din Bistriţa au ocazia să îl asculte pe tenorul Ştefan von Korch, recunoscut pentru interpretarea din Carmina Burana în...

“Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă,” care va fi gazduita pe 18 noiembrie la Teatrul national – Sala Pictura.

Spectacolul “Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă” – o savuroasă comedie cu mare succes la public, va avea pe 18 noiembrie...

JAZZ SYNDICATE FESTIVAL îl aduce pe AVISHAI COHEN la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot pe 15 noiembrie

Pentru pasionati de jazz, showul sfârşitului de an va avea loc la Palatul Bragadiru: AVISHAI COHEN, una dintre cele...

Concert MEŞTERII ROCK pe 14 noiembrie la The Pub Universităţii

Pe 14 noiembrie 2024 în ambianţa elegantului club de la Universitate vor avea loc două eveniment ce au în...

REGULI DE ACCEST ŞI CONDUITĂ “HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST”. OASPETE SPECIAL ESTE VIOLONISTA RUSANDA PANFILI

Artista scenograf şi regizor de film, Mariana Pachis, va modela in nisip cadre impresinante din celebrele pelicule! Producțiile Sand...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro