Festivalul Internaţional de Teatru Nou, ediţia a 6-a, la final de poveste

Aradul a sărbătorit vreme de 9 zile Festivalul Internaţional de Teatru Nou într-o oază de noutăţi teatrale de tot felul.

Din 12 până în 20 mai, publicul arădean a avut şansa să întâlnească artiști talentați, respectați de public și de colegi, în spectacole dintre cele mai originale, proaspete, emoţionante. Spectacole în care, poate s-a regăsit şi din care, a avut de învăţat.

Dramaturgia contemporană atât de folosită în ultima perioadă de artişti, ruptă parcă din viaţa cotidiană, şi-a găsit perfect locul pe terenul bine nivelat al pieţii culturale de la Festivalul Internaţional de Teatru Nou.

Spectacole-mărturisire, spectacole-manifest, spectacole în care sugestia sau imaginea e totul, spectacole sociale sau cu tentă politică, sau despre comunităţi minoritare, spectacole despre visare şi asumare a vieţii, spectacole experimentale şi cu rol pedagogic, s-au perindat în aceste zile pe scenele FITN.

Serile petrecute în sălile Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, uneori mai pline, alteori mai puţin pline, au fost şi ele o reflexie a lumii în care trăim. O lume măcinată de griji, încordată în tipare care, deşi e atrasă de subiectele sociale de actualitate, îşi face puţin timp pentru a trage învăţăminte din ele. Tocmai de aceea mesajul şi motto-ul Festivalului a fost: Înv(i)ață! – Învață din viață.

Şi pentru că e greu ca la final să descrii un festival în câteva fraze, cel mai adesea neîncăpătoare, am ales să redăm în câteva cifre imaginea FITN6.

Aşadar, iată Festivalul rezumat în cifre:

  • 9 zile de festival

 

  • 20 de spectacole

 

  • 2 spectacol invitat din străinătate: Fané solamente, one man show Pau Palaus, Compania Contaminando Sonrisas, Spania, The Yelling Kitchen Prince / Prințul gălăgios din bucătărie, one man show Bram Graafland, GillendeKeukenPrince Company, Olanda

 

  • 2 concerte: susţinute de trupele Asociaţia Incantessimo (Concert Jazzappella şi DJ Alex Halka – „KEBAB Mioriţa”

 

  • 14 instituţiile teatrale / companii din Bucureşti care au prezentat câte un spectacol pe scena Festivalului: Asociaţia ARENA şi Centrul de Teatru Educațional Replika, Doctor’s Studio şi Teatrul Unteatru, O2G şi Macaz Teatru Coop, Teatrul ACT, Teatrul de Artă, Teatrul Avangardia, Teatrul Excelsior, Teatrului Mic în parteneriat cu Centrul de Teatru Educațional Replika, Teatrul „Nottara”, Teatrul Odeon, Teatrul Recul

 

  • 9 instituţii teatrale din ţară au adus la Arad producţii teatrale dintre cele mai provocatoare: Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca; Trupa de teatru pentru elevi şi studenţi „Amifran”, Arad; Teatrul Municipal Baia Mare; Teatrul „Regina Maria”, Oradea; Teatrul Tineretului Piatra Neamț; Teatrul de Nord, Satu Mare; Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe; Teatru 3G, Târgu-Mureș; Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”

 

  • 18 regizori prezenţi în festivalul nostru: Radu Apostol, Cristian Ban, Crista Bilciu, Ligia Ciornei, Florin Didilescu, Catinca Drăgănescu, Andi Gherghe, Răzvan Mazilu, Alexandru Mâzgăreanu, Ada Milea, Dragoş Alexandru Muşoiu, Ioana Păun, Leta Popescu, David Schwartz, Daniel Grigore-Simion, Horia Suru, Bogdan Untilă, Ignasi Vidal

  • 97 artişti pe scena Festivalului, dintre care amintim: Pau Palaus, Isabela Neamţu, Andreea Bibiri, Florin Piersic Jr., Marcel Iureş, Marius Manole, Şerban Pavlu, Anda Saltelechi, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu, Oana Puşcatu, Aylin Cadîr, Bram Graafland, Monica Ristea, Vlad Bîrzanu, Ioana Dragoş-Gadjo, Richard Balint, Mihaela Teleoacă, Mihaela Rădescu, Szász Réka şi mulţi, mulţi alţii

 

  • 4 invitaţi (critici de teatru / jurnalişti) care au luat pulsul evenimentului: Mircea Morariu, Luana Pleşa, Raluca Rădulescu, Nona Rapotan

 

  • Aproximativ 5000 de spectatori au fost la FITN în cele 9 zile de festival

 

  • 30 de voluntari

 

  • O echipă de organizare cu 43 de oameni

 

  • Mai bine de 120 ore petrecute în teatru şi în afara lui

 

Cam asta a fost lumea noastră la Festivalul Internaţional de Teatru Nou, ediţia a 6-a la Arad. Sperăm că aţi avut răgazul de a experimenta şi de a „fura” din experienţele pe care vi le-am oferit.

Ne adunăm din nou la anul cu forţe proaspete să descoperim împreună feluritele faţete ale teatrului nou. Până data viitoare, haideţi la teatru şi umpleţi sălile! Căci la teatru se învaţă din viaţă – Înv(i)ață!

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU NOU, ARAD Ediţia a 6-a

12-20 mai 2018

Organizator: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

Curator: Claudiu Groza

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro