Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, pentru a treia oară la Suceava

Cea de a treia ediție a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru va avea loc, și în acest an, la Suceava, în perioada 4-11 iulie 2016 Cele mai importante şcoli de teatru din România, dar şi 4 şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic îşi vor prezenta cele mai reprezentative producţii în cadrul Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru (FIST) ce se va desfăşura la Suceava, în perioada 4-11 iulie 2016. În acest an vor fi două spaţii de desfăşurare a evenimentului: Teatrul “Matei Vişniec” şi Auditorium “Joseph Schmidt”, iar toate evenimentele sunt cu intrare liberă.FIST 2016 Suceava

Motivul pentru care la festival sunt invitate şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic este acela că festivalul îşi doreşte să reprezinte un punct de plecare pentru proiecte realizate la nivel internaţional, pornind de la întâlnirile şcolilor de teatru de la Suceava.

“Anul acesta ne-am orientat către şcolile care vin din spaţiul est-european, balcanic, pentru că ne dorim că acesta să fie un punct de plecare pentru proiecte construite la nivel european. Cred că asta va fi direcţia pe care acest festival ar trebui să se dezvolte în viitor” – Paul Chiribuță, directorul FIST Universitatea de Arte Târgu Mureş – Facultatea de Arte, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu – Facultatea de Teatru, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi – Facultatea de Teatru, Universitatea din Craiova, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru şi Televiziune şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi – Facultatea de Arte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti – Facultatea de Teatru sunt invitatele ediţiei cu numărul 3 a festivalului.

Acestora li se adaugă patru şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic: Academia de Muzică şi Arte Plastice Chişinău, Republica Moldova, Şcoala de Film Lodz, Polonia, Universitatea de Arte Bratislava, Slovacia, Academia Naţională de Teatru şi Film Sofia, Bulgaria.

Evenimentul este organizat de către Asociaţia FIST şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Suceava, Institutului Cultural Român, Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava şi al Iulius Mall Suceava.

Actualitate

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

WHITE SYMPHONY ORCHESTRA – singura orchestră exclusiv feminină din România concertează la Sala Palatului pe 29 aprilie în spectacolul simfonic extraordinar „Danke Johann Strauss...

Marți, 29 aprilie 2025, iubitorii muzicii clasice sunt invitați la un eveniment de excepție: „Danke Johann Strauss 200”, un...

“Ofelia.Afterlife”, spectacolul Antoanetei Cojocaru, revine la Teatrul Metropolis pe 19 și 20 martie

Ofelia din Hamlet își spune povestea așa cum ar fi spus-o dacă vocea ei ar fi fost vreodată ascultată. „Ofelia.Afterlife”...

ANGELA GHEORGHIU – 35 DE ANI DE EXCELENȚĂ ÎN LUMEA OPEREI INTERNAȚIONALE – Concert aniversar extraordinar la Arenele Romane, pe 7 septembrie 2025

București, 12 martie 2025 – Una dintre cele mai strălucitoare voci ale operei mondiale, soprana Angela Gheorghiu, celebrează 35 de ani de...

Il Divo – Concert Aniversar – 20 de ani – la Arenele Romane

Il Divo canta la Bucuresti pe 18 iunie 2025 la Arenele Romane in cadrul turneului care aniverseaza 20 de ani...

Călin Pop lansează un nou single: „N-ai uitat”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”N-ai uitat”   Melodia este disponibilă în...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro