Fanfara Ciocârlia a cântat pentru câştigătorul premiului Nobel pentru Pace

Concert de excepţie la Oslo după ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru pace. Printre artiști, muzicienii din Fanfara Ciocârlia au urcat pe scenă și au ridicat publicul în picioare. În public au fost și membrii Familiei Regale din Norvegia, alături de reprezentanţii Uniunii Europene.

Kylie Minogue, Seal şi Jennifer Hudson au fost alţi artişti care au cântat în cadrul concertului dedicat laureatului premiului Nobel pentru Pace.Cei 12 membri ai Fanfarei Ciocârlia au cântat în faţa unu public select la Oslo. În tribune au luat loc, printre alţii, preşedinţii Consiliului European, Comisiei Europene şi Parlamentului European. De altfel, preşedintele Comitetului Nobel a mărturisit că, din punctul său de vedere, fanfara Ciocârlia a fost cel mai aşteptat moment al serii.

Două celebrităţi de la Hollywood, actorii Sarah Jessica Parker şi Gerard Butler, au fost gazdele concertului.

Gerard Butler a venit însoţit la concertul de la Oslo de fotomodelul Mădălina Ghenea. Actorul american a recunoscut recent că are o relaţie de mai bine de șapte luni cu frumoasa româncă şi a confirmat, astfel, speculaţiile publicaţiilor mondene.

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro