Editia a-III-a București Docuart Fest

docuart-fest-2014Filmele confirmate au trecut de filtrul celei dintâi jurizări, afișul festivalului a cunoscut o nouă față, iar tema din acest an întărește inițiativa asociației culturale Docuart. “România face documentar” exprimă simplu și concis dorința de a educa prin intermediul cinematografiei, folosindu-se de ideea de unitate întru cultură prin mijloace artistice.

Documentarul aduce povești reale din viață, nemodificate și spuse întru totul așa cum sunt. De aceea, poveștile filmate despre români, aparținând unor români participanți la festival, demonstrează că România poate și face documentar. Aceleași idei l-au încercat și pe Voicu-Dan Dragomir, artistul din mâinile căruia a luat naștere afișul festivalului de anul acesta. Pentru mine, documentarul este un gen la confluența dintre informație, opinie și emoție. Combinând această perspectivă cu tema festivalului, am creat un design care să sugereze un spațiu de întâlnire: harta României ca o diagramă în care se regăsesc zone de intersecție, uniune și diferență. Realizând în pastel un afiș de festival am vrut să păstrez autenticitatea culorii, așa cum filmul documentar mizează pe adevărul poveștii”, spune el.

Pe lânga concretizarea imaginii acesteia a festivalului, există certitudini în ceea ce privește proiecțiile de film și sesiunile de Q&A care le vor însoți la final. Aceste discuții cu întrebări și răspunsuri vor lua loc după fiecare proiecție în parte, între publicul care își poate satisface curiozitățile și realizatorii producțiilor.

De asemenea, în cele 5 zile de festival vor fi ținute trei sesiuni de master class, de profesioniști din domeniu, delegați să discute pe diverse teme.

“Funcția sintactică și semantică a montajului” este prima sesiune de master class din festival, ținută de Dana Bunescu, inginer de sunet și monteur, joi, 2 octombrie de la ora 11:00. Numele ei este prezent pe genericele celor mai premiate filme din cinematografia noastră, lucrând pe partea de montaj la “Poziția copilului”, “aici…adică acolo”, “Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, “Amintiri din Epoca de Aur” 1 și 2, “Cealaltă Irina”, “Felicia, înainte de toate”, “Afacerea Tănase“ sau “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. De asemenea, pe partea de sunet Dana se poate lăuda cu filme precum “După dealuri”, “Legături bolnăvicioase”, “Exploratorul”, “Marele jaf comunist” sau “Omul cu o mie de ochi”, acestea fiind doar câteva nume.

A doua sesiune de master class va fi pe 3 octombrie, când Paula Herlo, jurnalistă distinsă cu numeroase premii naționale si internaționale, va vorbi despre documentarul de investigație, dezvăluind secretele acestui gen cinematografic. Aceasta are în spate o experiență trainic construită prin derularea unor proiecte cu ecou măreț: “Există viață după moarte”, “Tu știi ce mai face copilul tău?” sau “Vreau și eu părinții mei”. Acestea sunt numai câteva dintre campaniile prin care Paula a uimit și și-a demonstrat dedicarea si profesionalismul.

Florin Iepan încheie seria celor 3 sesiuni de master class pe 4 octombrie, și va introduce publicul în lumea documentarului istoric, vorbindu-ne despre responsabilitatea și libertatea de a interveni în conținutul poveștii, în “Documentarul istoric, filmul cu rol de document”.

Cu alte cuvinte, de pe 1 pe 5 octombrie, la Cinemateca Eforie sunt numeroase proiecții de film de urmărit, povești impresionante de cunoscut și lucruri de aflat pe care nu le întâlnești în fiecare zi, cu prilejul București Docuart Fest 2014.

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro