Dupa mult-asteptatul si rasunatorul concert Swans de la Control, publicul acestei trupe americane post-punk a fost invitat miercuri sa asiste la evolutia live a lui Jarboe.
Desi a parasit Swans in 1998, dupa 13 ani de de activitate alaturi de ei, Jarboe a continuat colaborarea cu acestia, asigurand vocea de fundal pentru albumul din 2012, “The Seer”. In paralel, artista si-a construit o cariera solo si a colaborat cu muzicieni, artisti plastici si nume sonore ale universului foto-video international.
In toamna acestui an, Jarboe l-a smuls din aria black metal pe P. Emerson Williams si au plecat impreuna intr-un turneu in care au cantat piese de pe albumul “Dreams” si din seria “Indemnity”.
Din curiozitate, am cautat inainte de concert semnificatia numelui artistei. Si se pare ca ar fi un derivat al frantuzescului Charbon, femeie cu parul negru. Nu mica mi-a fost mirarea aseara, cand am intrat in Sala Berlin si am gasit o naluca blonda, care parea ca planeaza asupra publicului mut de admiratie.
Jarboe nu are setlist. Se bazeaza pe inspiratia de moment, pe reactia publicului. Canta cu ochii inchisi, nu comunica cu sala decat prin prin muzica ei si prin limbajul corpului, care este atat de intens si de expresiv, incat este imposibil sa nu pleci in propria-ti calatorie launtrica.
O priveam naucita, incercand sa ii observ mimica ascunsa de plete si abia spre sfarsit am vazut ca ea cantase in picioarele goale.
In ciuda convingerii mele ca se va intoarce la publicul care cerea bis, Jarboe l-a lasat cu noi pe P. Emerson Williams cu un solo de chitara care ne-a readus la tacere.
Apoi, el a lasat chitara jos, ca pe o ofranda adusa noua, si ne-a citit ca un predicator din documentarul mitologului Joseph Campbell, “Sukhavati”: “We’re in a freefall into future. We don’t know where we’re going. Things are changing so fast, and always when you’re going through a long tunnel, anxiety comes along. And all you have to do to transform your hell into a paradise is to turn your fall into a voluntary act. It’s a very interesting shift of perspective and that’s all it is… joyful participation in the sorrows and everything changes” Auzind aceste cuvinte, m-am convins ca senzatia de ritual a unui trib amerindian, ce ma patrunsese de-a lungul intregului concert, era reala.
Imi pare rau ca am ratat concertul Swans. Dar dupa ce am vazut-o pe Jarboe, imi doresc sa fiu in public in momentul in care Michael Gira va evolua pe scena Controlului.