Ducu Bertzi canta iubirea in Stagiunea muzicala estivala din Parcul Cuza
Ducu Bertzi canta vineri, pe 19 iunie, in Stagiunea Muzicala Estivala editia a X-a, la Foisorul de lemn din Parcul Al.I.Cuza. Concertul artistului va incepe la ora 20.00. Accesul publicului la eveniment este liber. Accesul in parc se face din strada Baba Novac, intersecție cu strada Campia Libertatii.
Ducu Bertzi este „floarea de colt” a muzicii romanesti, artistul care canta iubirea in cea mai pura forma sa. Vocea si harul lui Ducu Bertzi ating toate generatiile, la concertele sale regasindu-se numerosi tineri.
“Sunt generatii care au crescut cu aceasta muzica si care si-au crescut copiii cu muzica tineretii lor. Altfel nu-mi pot explica de ce tinerii de 20 de ani stiu tot ce se canta de cand ei nu erau. De aceea e frumos folkul: fiindca e vesnic tanar prin cei care-l iubesc”. (Ducu Bertzi)
Stagiunea Muzicala Estivala editia a X-a, organizata de Primaria Sectorului 3, a inceput pe 29 mai si se va incheia pe 27 septembrie. Evenimentele stagiunii au loc in fiecare zi de vineri, sambata si duminica si cuprind toate genurile muzicale.