7 IUNIE 2014
HALELE FRUCTUS – TIMIȘOARA
The Fresh are plăcerea să anunțe cel de-al doilea eveniment din Timișoara, după succesul înregistrat în luna martie cu Daddy G de la Massive Attack. Pe data de 7 iunie The Fresh se întoarce cu DJ Vadim și Suie Paparude.
Pentru inimile timișorenilor, Michi, Bean și Dobrică revin cu bucurie la Timișoara, pe scena Halelor Fructus, alături de DJ Vadim. Artistul rus cunoscut pentru versatilitatea cu care mixează hip hop, soul, funk, grime, reggae sun și dub and bass, un veteran al scenei muzicale din Londra, Daddy Vad, activează de peste douăzeci de ani și este în plin turneu de promovare al celui de-al unsprezecelea album,The Dubcather.
În deschiderea evenimentului ne întâlnim cu Mighty Boogie, un artist timișorean cu vechime în zona muzicală influențată de reggae. Accesul în locație este permis începând cu ora 22:00, iar intrarea va costa 20 de Lei până la ora 00:00 și 30 de lei după aceea.
Michi revine pentru prima dată la Timișoara după accidentul care a avut loc toamnă trecută. El dorește să le mulțumească în mod special personalului Secției de anestezie şi terapie intensivă condusă de profesorul Dorel Săndesc din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, dar și echipelor SMURD Timișoara, Spitalului Municipal Timișoara, Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara – Secția Terapie Intensivă Coronarieni, pentru efortul depus cu grijă și devotare la recuperarea sa, ca artistul să poată ajunge din nou pe scenă în fața publicului de care se simte foarte atașat.
DJ VADIM
https://www.facebook.com/djvadim
https://soundcloud.com/dj-vadim
DJ Vadim “se maturează” eroic în propriul său elixir muzical de aproape 20 de ani, asa ca ar putea fi etichetat pe buna dreptate ca fiind un produs “vintage” și perfecționat.
“Un veteran în comunitatea DJ și un producător de vază în nenumărate comunități adiacente, care niciodată nu duce lipsa de idei”, după cum afirma URB Magazine, DJ Vadim își justifica statutul de inovator respectabil în industria muzicală prin mai bine de 2500 de gig-uri internaționale, pe de-a lungul și latul a 69 de țări – dintre care menționăm prestigioase sale apariții la Sonar, Glastonbury, Rosklide sau Notting Hill Carnaval, o aventură muzicală încpută în ’94 o dată cu înființarea propriului sau label Jazz Fudge, urmând asocierea cu label-ul Ninja Tune în anul următor.
Dificil în schimb de descris este sound-ul său eclectic și electric simultan, cu elemente hip-hop și reggae, trip hop, soul, funk, grime, dub și bass, condimentate cu ritmuri africane, house și boogie – ce-ți poți dori mai mult din partea unui artist care a făcut înconjurul lumii în căutare de arome exotice pentru un beat universal?
Un evoluționist al sunetului, supranumit și “John Coltrane al Hip-Hop-ului”, DJ Vadim forțează limitele și susține talentul – îi menționăm aici pe “clasicii” underground The Terrorist, Black is the Night, Kill Kill Kill, Soldier, Talk to Me si Bluebird, colaborând și cu Foreign Beggars, SBTRKT, DJ Krush, The Herbaliser, Fat Freddy’s Drop și The Super Furry Animals.Totodată DJ Vadim nu este genul de artist care stagnează în auto-suficiența succesului său personal, ci crează și lansează beat-uri inovatoare, înainte ca Craydon-ul, trip-hop-ul sau glitch-ul să ne fie cunoscute ca genuri, și, în ciuda tuturor încercărilor la care este supus, își extinde aria de interes la clipuri muzicale, fotografie, și de ce nu, și un pop-up restaurant sau bar în viitor, pentru ca nu se știe niciodată ce îți rezerva viitorul. În definitiv, cu toată această experiență vastă, putem fi deja siguri ca muzica sa are rafinamentul unui aperitiv de lux.
ȘUIE PAPARUDE
Michi, Dobrică și Bean, membrii trupei Șuie Paparude, nu au nevoie de nicio introducere. Publicul a dovedit că poate lua nota 10 la recitarea versurilor alături de artiști în timpul concertelor. În 2009 Bean îi ia locul lui Junkyard și băieții dau naștere, paradoxal, unui material discografic inedit, pus liber la descărcat pe site-ul lor oficial. Sound-uri noi din 2010 încoace: bași care distrug bretele și fac coafuri gratis se îmbină cu piese delicate. Cele 3 hituri Soundcheck, Cea mai bună zi și Moartea boxelor vor fi fredonate din nou în Timișoara. Cu o experiență de aproape două decenii, băieții au cântat în deschiderea Propellerheads, Moby, Ganja Kru, legendara Depeche Mode, Goldfrapp, Kraak&Smack, Adam Freeland, Stereo MC’s și N.O.H.A.
LINEUP:
DJ VADIM
ȘUIE PAPARUDE
MIGHTY BOOGIE
INTRARE:
– 20 Lei înainte de 00:00
– 30 Lei după 00:00
DETALII:
DATA: Sâmbătă, 7 iunie 2014
ORA: 22:00
LOCATIE: Halele Fructus
ADRESA: Gheorghe Lazăr, nr. 26
LINK EVENIMENT FACEBOOK:
https://www.facebook.com/events/559632537491087
SPONSORI:
BALLANTINE’S – https://www.facebook.com/pages/Ballantines-Romania/281843021850935
GROLSCH – http://www.facebook.com/ExperimentalistRO
ACCESUL ESTE STRICT INTERZIS PERSOANELOR SUB 18 ANI!