DISCO BT – Expozitia dedicata discotecilor perioadei comuniste ajunge la Cluj

Asociația Culturală Control N anunță reluarea expoziției DISCO BTT – Discotecile Perioadei Comuniste la Cluj-Napoca, în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie 2018.

Expoziţia redă, cu ajutorul unor multiple mijloace vizuale, o parte din istoria recentă a României, despre care nu există în prezent o documentaţie foarte clară, ea rămânând doar în memoria generaţiilor care au trăit-o: perioada anilor ’70-‘80.

DISCO BTT a fost organizată pentru prima dată în București, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și s-a bucurat de un real succes. 5000 de vizitatori unici au trecut pragul Palatului Știrbei în toamna anului 2017, iar proiectul a fost recompensat cu Premiul AFCN pentru activarea patrimoniului cultural imaterial.

Expoziția DISCO BTT – DISCOTECILE PERIOADEI COMUNISTE este o creaţie artistică originală, inspirată din elementele acelor vremuri, ce îşi poartă vizitatorul prin diverse spaţii neconvenţionale. Expoziția imaginează un traseu senzorial prin mai multe camere, concepute fiecare pe baza unei realități din acele vremuri.

Spaţiul expozițional e format din 6 încăperi pe care vizitatorul le parcurge, ghidat scenografic. Fiecare încăpere reprezintă un capitol important în formarea unei imagini de ansamblu asupra a ceea ce a însemnat această perioadă din istoria comunistă.

Nu există ghid, vizita e individuală, nu se formează grupuri de vizitatori, fiecare putând zăbovi oricât în oricare dintre încăperi. Expoziţia e construită cu ajutorul diverselor elemente audio-vizuale, combinate pentru a reda o emoţie concretă: muzică, proiecţii video, fotografii, decor, obiecte de recuzită, tipărituri, interviuri.

Expozitia va putea fi vizitată de locuitorii din Cluj-Napoca și din împrejurimi în cladirea situată în Piața Stefan cel Mare nr. 18 în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie, între orele 16,00 – 20,00 (de luni până joi) și 16,00 – 22,00, (de vineri până duminică). Programul de vizitare reproduce aproximativ orarul de funcționare al discotecilor din perioada comunistă, la fel ca și alte elemente supriză din cadrul expoziției, pe care vizitatorii sunt invitați să le descopere în traseul lor. Intrarea este liberă.

Conceptul expoziției DISCO BTT îi aparține regizoarei de film Iulia Rugină, cunoscută pentru filmele sale “Breaking News”, “Love Building” (2013) și “Captivi de Crăciun” (2010).

DISCO BTT a pornit ca o interpretare subiectivă a unei perioade pe care generația mea și-o amintește doar din povești. Dar a fost extraordinar că ea însăși a continuat cumva povestea. Am avut vizitatori de 20 de ani care se întorceau a doua zi cu părinții, știind că i-ar fi emoționat.

Și părinți  care reveneau cu copiii, doar ca să le arate cum era. Ne-am dorit să o putem muta și în alte orașe pentru că discotecile de atunci se găseau în toată țara, nu doar în București. Am ales Clujul pentru că mi se pare că aici e un public care pe mine, personal, mă uimește de fiecare dată. Foarte educat, foarte deschis către lucruri noi și cu o energie foarte bună. Aceeași energie care se regăsește în expoziția noastră.” spune Iulia Rugină.

Consultanța privind organizarea expoziției a fost asigurată de Sorin Lupașcu, cunoscut DJ în perioada discotecilor BTT.  Scenografia e semnată de Andreea Popa, scenograf de film cu experiența a peste 20 de filme de lung metraj și colaborări cu regizori precum Claude Lelouche, Joel Schumacher, Cristi Puiu, Cristian Nemescu sau Nae Caranfil. Conceptul pentru design-ul de lumini din cadrul expoziției îi aparține light designer-ului Alin Popa.

Expoziția Multimedia DISCO BTT – Discotecile Comuniste este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de AFCN*, susținut de AZUGA și Five’s International și realizat în parteneriat cu Centrul pentru Educație Vizuală și Antropologică (CEVA), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, proiectul Discotecă, We Are Basca, 111 Film și Apart Productions. O parte dintre exponate fac parte din colecția “Electronum”, proprietatea Alex Stoian, “Suntem Romania!’.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Mai multe detalii despre proiect și organizatori se pot găsi la numărul de telefon 0721 261 736 și

 

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro