Din Napoli în Micul Paris sau La dolce Vita cu tenorul Ştefan von Korch şi acordeonistul Emy Drăgoi la Palatul Bragadiru

O seară de “dolce vita” – cam așa s-ar putea rezuma concertul Din Napoli în Micul Paris, oferit de tenorul Ștefan von Korch și acordeonistul Emy Drăgoi, publicului prezent în Grădina Urbană a Palatului Bragadiru.

 

Cei prezenți s-au bucurat deo seară plină de exuberanţă, şarm şi culoare într-un concert unic, în care canzonetele și armoniile de acordeon s-au împletit într-un program jovial și plin de viață.

După o excursie muzicală în Bella Italia, cu repere ca Funiculi Funicula dar și cu refrene din Bucureștiul interbelic, cum este Zaraza, tenorul Stefan von Korch și acordeonistul Emy Drăgoi au încheiat concertul de la Teatrul Godot   cu voie bună și drag de muzică, pe acordurile piesei Sole Mio.

https://youtu.be/91wgs7oAAxs?feature=shared

Activitatea intensă continuă pentru tenorul Ştefan von Korch şi după concertul de la Palatul Bragadiru: solistul va cânta la Braşov, în concertul O Sole Mio, pe 30 August la Sala Patria, alături de baritonul Adrian Mărcan şi pianistul Alexandru Burcă şi va continua seria de concerte Musical Extravaganza, pe care o găzduieşte la Sala Dalles, după următorul program:

18 Septembrie – O SOLE MIO – cu tenorul ŞTEFAN von KORCH, baritonul ADRIAN MĂRCAN şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

16 Octombrie – VIVO PER LEI – cu tenorii ŞTEFAN von KORCH şi ALIN STOICA şi pianistul ALEXANDRU BURCĂ

 

 

Despre protagonişti

** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com)

 

Cu o carieră în ascensiune, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a debutat în această vară în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concert alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania, a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar la Sala Dalles din capitală.

De la începutul anului a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater, una din bijuteriile repertoriului lui G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

În decursul anului 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

Despre EMY DRĂGOI – Acordeonist

Originar dintr-o familie cu vechii tradiţii muzicale, Emy Drăgoi este un maestru al acordeonului, aclamat pentru abordările de pe scena de jazz dar şi pentru versatilitatea ieşită din comun. Repertoriul său cuprinde sfera swing, manouche, valse musette, rock, dar şi reinterpretări ale muzicii Mariei Tănase, folclor românesc, muzică clasică, şi muzica retro a anilor interbelici, cântate în maniere ce transmit energie debordantă, armonie, fantezie, ritm şi melodicitate pură.

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro