Titlul original: If I Stay
Editura Rao
Traducere: Manuela Bulat
Anul 2014
Numar pagini: 220
Cota Goodreads: 3.98
Seria If I Stay : 1 Daca as ramane (If I Stay-2009), 2. Where She Went-2011
Cartea Daca as ramane este inspirata dintr-o tragedie reala in care viata si mortea sunt la limita, iar ele par sa fie intr-o stransa legatura. Romanul este scris la persoana intai, iar personajul principal este Mia. Actiunea este alternata si se imbina amintirile din trecut cu prezentul. Fara sa vrem luam parte la evenimente si vedem cum viata i se transforma brusc intr-o drama. De la tanara talentata, fericita, adorata de parinti, indragostita de un baiat pe gustul ei ajunge sa isi piarda familia si sa se vada singura. Este dureros sa constate ca trupul ei se afla pe patul de spital la terapie intensiva in stare grava in timp ce sufletul se materializeaza, doar asa poate vedea pe cei din jur, le poate auzi discutiile. Singura problema este ca nu se poate remarca, este doar un simplu spectator la propria durere. Isi vede parintii morti, medicii care se straduiesc sa o salveze, bunicii care ajung intr-un suflet sa o vada, Kim-cea mai buna prietena,chiar si Adam, sufletul ei pereche.
Mi se pare dureros si chiar voi lasa fragmente din carte sa va transmita ceea ce eu nu pot. Desi nu imi pot imagina asa, trebuie sa recunosc ca am pe cineva foarte drag care a fost intr-o coma profunda, iar viata i-a acordat o sansa. Multe fragmente din carte imi amintesc si ma intreb cum ar fi fost…daca…
Tu ce ai face, daca ar trebui sa alegi?
Mia (17 ani) este o tanara calma, buna si foarte talentata. De la varsta de 8 ani canta la violoncel, ii place atat de mult ceea ce face incat admiterea la Julliard ar fi incununarea eforturilor sale. Desi nu isi gaseste locul printre cei din jur, incearca sa se acomodeze si sa se obisnuiasca cu ideea ca este altfel. Parintii sai sunt nonconformisti, spontani, deschisi, iubesc muzica rock si isi incurajeaza cei doi copii sa faca ce le place, sa lupte pentru idealurile lor. Tatal ei fusese tobosar intr-o trupa rock si mult timp incercase sa mentina un echilibru intre familie si pasiune, dar pana la urma s-a decis sa renunte de dragul lor si sa mearga mai departe.
Mia stie ca plecarea din Oregon ar fi in beneficiul ei pentru a-si continua visul de a se remarca, dar sufletul nu o lasa. Este indragostita de Adam, un baiat ce ii impartaseste sentimentele. Se simte atrasa de persoana lui, dar si de pasiunea comuna, muzica. Adam isi indeplinise cumva visul, facea parte dintr-o trupa rock-Shooting Star, canta la chitara si concertele erau la mare cautare de catre tineri.
Totul se poate schimba iremediabil intr-o clipa.
Orasul Oregon incremeneste pur si simplu din cauza unui strat inofensiv de zapada. Oamenii erau neobisnuiti cu asemenea averse si cei cativa cm de omat le dau dureri de cap, scolile imediat sunt inchise si starea de alerta pare sa le dea dureri de cap oficialitatilor. Pentru familia Hall este prilejul potrivit de facut planuri, sa se bucure de clatite facute acasa, dar si de pornit la drum pentru a-si vizita prietenii, bunicii.
Din pacate bucuria starnita in masina, alegerea muzicii potrivite pentru a satisface toate gusturile sunt spulberate intr-o clipa. Masina lor este lovita de un camion de patru tone, iar singurul zgomot ce persista in fundal este Sonata a treia pentru violoncel de Beethoven.
Putin bizar, dar acest tablou este imortalizat de Mia care se trezeste si priveste in jur, nu isi aminteste momentul impactului si cu greu intelege ce se intampla afara, isi cauta cu privirea parintii si isi zareste parintii morti pe asfalt. Ii este teama sa-l caute pe Teddy, fratiorul de 7 ani.
„La inceput, am crezut ca totul este in regula. In primul rand, inca il auzeam pe Beethoven. Apoi este faptul ca stau in picioare, intr-un sant la marginea drumului. Uitandu-ma in jos, la fusta din material de blugi, la cardiganul si la cizmele negre pe care mi le-am pus azi-dimineata, ma gandesc ca arata la fel ca atunci cand am plecat de-acasa.
Ma urc pe taluz, pentru a vedea mai bine masina. Nici macar nu mai arata a masina. Este un schelet de metal, fara scaune, fara pasageri. Ceea ce inseamna ca restul familiei mele a fost probabil aruncata afara, la fel ca mine. Imi sterg mainile de fusta si pasesc pe drum, in cautarea lor.
“Cand ma apropii, vad stralucirea metalica a unei bratari de argint, cu mici amulete in forma de violoncel si chitara. Adam mi-o daduse cand am implinit saptesprezece ani. Este bratara mea. O purtam azi-dimineata. Ma uit la incheietura mainii. Inca o port. Ma apropii mai mult si acum stiu ca nu Teddy zace acolo. Eu zac.”
„Ma rasucesc. Nu e bine. Asa ceva nu se poate intampla. Suntem o familie, mergem la plimbare. Nu este adevarat. Probabil ca am adormit in masina. „Nu! Opreste-te! Te rog, inceteaza! Te rog, trezeste-te! tip eu in aerul inghetat.” Este frig. Respiratia mea ar trebui sa formeze aburi. Nu o face. imi privesc incheietura mainii, cea care arata bine, neatinsa de sange si cheaguri, si ma ciupesc cat pot de tare.
Nu simt nimic. “
“„Sunt moarta?”
Chiar trebuie sa ma intreb acest lucru.”
“Dar eu sunt moarta? Eu sunt cea care zace la marginea drumului, cu piciorul atarnand” nefiresc, inconjurata de o echipa de barbati si femei care imi curata frenetic trupul si imi inunda venele cu nu stiu ce. Sunt pe jumatate dezbracata, fiindca paramedicii mi-au rupt partea de sus a camasii. Unul dintre sanii mei este descoperit. Rusinata, imi intorc privirea.
“In plus, daca as fi moarta, imi place sa cred ca mama si tata ar fi venit dupa mine deja.”
“O gramada de lucruri sunt in neregula cu mine.
Se pare ca am un plaman colabat. Splina rupta. Hemoragie interna, din sursa necunoscuta. si, cel mai grav, contuzii ale creierului. Mai am si cateva coaste rupte. Rani la picioare, care necesita grefe de piele. La fel si pe fata, impunandu-se o operatie estetica. Dar, dupa cum comentau doctorii, numai daca am noroc.”
“Tresar cand imi aud numele. Este o brusca aducere aminte a faptului ca ei despre mine vorbesc. Bunica ii spune femeii numele a diversi oameni care sunt deja in drum spre spital – matusi, unchi. Nu aud pomenindu-se numele lui Adam.
Adam este singurul pe care chiar vreau sa-l vad. As vrea sa stiu unde se afla, pentru a incerca sa ma duc acolo. Habar n-am cum va afla despre mine.”
“Ma aplec peste forma fara viata si plina de tuburi care sunt eu. Pielea imi este cenusie. Pleoapele imi sunt coborate, iar pe ele sunt aplicate doua fasii de leucoplast. As vrea sa le indeparteze cineva.”
In timp ce Mia se lupta la limita sa supravietuiasca, cei dragi ii sunt alaturi. Vede cum bunicii atat de batrani cu greu isi gasesc cuvintele , dar ei trebuie sa se adune de dragul ei. Kim, buna ei prietena se straduieste cumva sa o stimuleze sa nu renunte. Din pacate Adam nu face parte din randul rudelor, le este necunoscut celor prezenti si face eforturi disperate pentru a-i transmite cateva cuvinte. Stie ca Mia il cheama, de parca ar fi ultima ei dorinta sa ii simta atingerea mainilor. El ar putea sa-i dea puterea sa continue sau sa se resemneze si sa se renunte.
Kim “— Te rog, nu muri. inteleg de ce ai vrea sa o faci, dar gandeste-te si la asta: daca mori, la scoala o sa se faca una dintre acele comemorari de prost gust, gen printesa Diana, iar toata lumea o sa puna flori si lumanari, si biletele langa dulapul tau. isi sterge o lacrima tradatoare cu dosul palmei. stiu ca ai detesta genul acesta de manifestari.”
Asistenta medicala “— Ma intorc maine si vreau sa te gasesc aici, scumpo, a zis ea.
La inceput, m-am gandit ca era ciudat. N-ar fi vrut sa ma aflu acasa sau transferata in alta sectie a spitalului? Dar apoi am realizat ca sensul era ca vrea sa ma vada aici, nu moarta”
Ce se va intampla cu Mia? Va gasi motivatia sa lupte? Va reusi Adam sa isi faca simtita prezenta si sa patrunda in salonul ei? Ce metoda inedita va improviza pentru a-si vedea iubita? Cine ii sunt alaturi in aceste clipe critice?
Daca doriti sa descoperiti ce se intampla intr-un astfel de moment si cum ar fi sa participati efectiv la o asemenea drama, atunci indrazniti. Spre surprinderea mea, am citit cartea rapid. Din pacate nu mi-a fost usor sa vad si parca sa simt acele voci care parca sopteau cu disperare direct si indirect: Trebuie sa ramai, Trebuie sa lupti, Trebuie sa mergi mai departe.
Am apreciat fiecare emotie, fiecare rand, dar totusi, as fi dorit mai mult de la aceasta carte. Mi s-a parut incompleta, doar o fuga continua dupa stropul de viata. Actiunea a fost statica, iar multe momente mi s-au parut previzibile. Trecerea frecventa de la prezentul dureros la trecut a indulcit situatia, dar nu a fost asa cum m-as fi asteptat.
Daca autoarea ar fi indraznit sa dezvolte putin, sa anime viata personajelor, cu siguranta ar fi fost perfect. La sfarsit tind sa cred ca ar fi fost necesar un epilog, ceva care sa ne scoata din acea stare de stres. Probabil urmatorul volum din serie va oferi mai mult.
Curiozitatea mea este acum starnita de aparitia filmului (premiera in Romania 12.09.2014), ma gandesc ca muzica mentionata frecvent in carte ar putea sa dea farmec, iar trairile sa se simta altfel. Parerile sunt impartite, pentru unii a facut furori si au fost incantati, iar pentru altii nu s-a ridicat la asteptari. Daca merita sau nu, chiar trebuie sa aflu
8.7 puncte/10