Asociația Da’DeCe împreună cu Complexul Muzeal Național ”Moldova” Iași și Nod Makerspace lansează o nouă inițiativă prin care patrimoniul devine prietenos, accesibil și parte din viața copiilor, într-un proiect cofinanțat de Administraia Fondului Cultural Național: Patrimoniul copiilor.
Sub numele de BOMBASTIC, parte din colecția de jucării donată de Iosif Herțea asociației Da’DeCe va fi accesibilă într-o expoziție surprinzătoare și provocatoare pentru copii între 4 și 12 ani deschisă la Complexul Muzeal Național Moldova Iași (în spațiile Muzeului Etnografic al Moldovei), în perioada 17 octombrie – 14 noiembrie 2018, de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00.
Gândită sub formă de labirint de către echipa de curatori Iris Șerban și Iulia Iordan, expoziția are drept scop ”sensibilizarea vizitatorilor (deopotrivă copii și adulți) cu privire la importanța și semnificația patrimoniului (material, imaterial): ce este, cum se naște și cum trăiește, de ce este important și sub ce forme ni se arată. Fiecare instalație din expoziție devine un pretext pentru a descoperi o nouă caracteristică a obiectelor de patrimoniu, înțelegând obiectul în sens larg: ca lucru, creație, loc, cuvânt, poveste etc.”
Expoziția propune șase zone expoziționale care corespund fiecărui cuvânt din cele care susțin afirmația: Obiectele prețuite de colecționar devin patrimoniul de mâine. Va exista așadar un colt despre obiecte vizibile sau invizibile, reale sau dorite, un altul despre ce înseamnă prețios și ce sentimente provoacă prețiozitatea, cum e să fii colecționar și cum poți să-ți faci singur o colecție, cum devin/se transformă obiectele în timp sau în funcție de oameni, ce înseamnă patrimoniu și ce rost are timpul de mâine/ viitorul?
Expoziția este despre căutare, căci labirintul asta înseamnă, dar oferă și indicii de descoperit despre jucării colecționate, dar și despre sine în raport cu obiectele și provocările întâlnite.
Expoziția va fi însoțită de două serii de ateliere pentru copii:
-24-25 octombrie – ateliere de teatru pentru grădinițe cu Daniela Mișcov
– 30-31 octombrie – ateliere de meșteșugărit jucării din lemn cu Dumitru Maxim Alexeev
În cadrul proiectului se tipărește și un ghid pentru copii sub formă de broșură-poster, Patrimoniu, ce cuvânt complicat!, cu texte de Iulia Iordan și Daniela Mișcov, ilustrată de Sorina Vazelina și cu design de Alice Stoicescu.
Broșura susține același demers ca și expoziția și explică pe înțelesul copiilor ce înseamnă patrimoniu, cine are grijă de el, cine a fost colecționarul Iosif Herțea și propune activități pentru copii despre această temă. Broșura va fi difuzată gratuit în cadrul expoziției dar și în alte contexte de învățare despre patrimoniu.
Proiectul, pe lângă acțiunile publice amintite mai sus, a constat și în finalizarea inventarierii colecției de jucării donate de Iosif Herțea asociației Da’DeCe, precum și asigurarea condițiilor de conservare necesare unei colecții donate.
Iosif Herțea (1936-2018) a fost o personalitate complexă: etnomuzicolog, etnograf, culegător de folclor, compozitor de muzică pentru teatru și colecționar. A publicat numeroase cărți și studii științifice și a fost colecționar de jucării și instrumente muzicale. În anul 2015 Iosif Herțea a donat colecția de jucării asociației Da’DeCe cu mențiunea ca aceasta să fie pusă în valoare în expoziții interactive în care copiii să aibă acces nemijlocit la obiecte.
Proiectul de față este a doua inițiativă de punere în valoare a colecției, după proiectul ”Start, Muzeul Copilului!” (2017) în cadrul căruia a fost organizată expoziția ”Elefanți, cuci, cai și EU”, deschisă în trei muzee din București, Brașov și Cluj, dar itinerată și într-un centrul cultural pentru copii din Pisek, Cehia (2018).
După încheierea expoziției BOMBASTIC și aceasta va fi itinerată, la cerere, în muzee din țară sau străinătate.
Echipa proiectului:
Echipa curatorială: Iulia Iordan, Iris Șerban
Grafică: Alice Stoicescu
Ilustrație: Sorina Vazelina
Producție expoziție: Bogdan Maltezeanu – Nod Makerspace
Conservator: Cristinela Dumitrache
Educatori culturali: Daniela Mișcov și Dumitru Maxim Alexeev
Asistent proiect: Monica Grigore
Coordonator proiect: Raluca Bem Neamu
Asociația Da’DeCe reinventează și adaptează conceptul de Muzeu al Copilului, prin expoziții tematice itinerate în zone și comunități diverse. Muzeul Da’DeCe este locul unde patrimoniul și artele contemporane dau naștere la noi idei, întrebări și emoții. Este locul în care copiii se implică ca persoane creative și curioase, adoptă atitudini și valori noi și responsabile față de patrimoniu și explorează forme inedite ale artelor contemporane, ca parte dintr-o comunitate conștientă de sine și de valorile acesteia. www.asociatiadadece.ro https://www.facebook.com/asociatiadadece/
Palatul Culturii din Iași este un edificiu simbol al orașului, construit în perioada 1906 – 1925, în parte, peste ruinele fostei curți domnești, menționate documentar în 1434, fiind folosite, parțial, și temeliile vechiului Palat al Ocârmuirii. Impresionanta construcție în stil neogotic este opera arhitectului Ion D. Berindei. Inițial, aici a funcționat Palatul de Justiție și Administrație, destinația culturală a clădirii datând din 1955. În prezent, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și include patru muzee de talie națională: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”. Tot aici se află și laboratoarele Centrului de Cercetare şi Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural. http://palatulculturii.ro/
Nod este un ecosistem dinamic care găzduiește și dezvoltă designeri, artiști, ingineri, IT-iști, freelanceri și antreprenori. Orice minte creativă, oricine gândește ”business” într-un mod creativ, oricine are o idee, o invenție sau un prototip, și vrea să le dezvolte, își găsește spațiul potrivit aici într-o comunitate suport. Nod este și un fab lab/makerspace dar și un spațiu de co-working și de evenimente. Împreună gândim și dezvoltam proiecte cu impact asupra comunității. Un astfel de proiect de Nod este prima bibliotecă de materiale din Europa de Sud Est – MATER este o materiotecă – o colecție extinsă și constant reînnoită de mostre de materiale – dedicată profesioniștilor care lucrează cu materiale și nu numai. www.nodmakerspace.ro www.materlibrary.ro