CONIL Fest, Festivalul Integrării, Ediția a XVI-a

Palatul Național al Copiilor este în sarbătoare! În 17-18 martie 2018 va avea loc cea de-a XVI-a ediție a CONIL Fest – Festivalul Integrării.

Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și cu dizabilități îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de inimoșii organizatori – Asociația CONIL și Asociația 3M în parteneriat cu Primaria Municipiului București prin PROEDUS. Evenimentul, la care vă așteptăm în număr cât mai mare, face parte din calendarul de evenimente al anului 2018 propus de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate ne vor fi oferite de invitații noștri speciali de la școlile speciale pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, copii diagnosticati cu autism, sindrom Down, retard sau tetrapareza, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie descoperită, încurajată și promovată.

Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural-artistic, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din grădinițele și școlile publice și private, cluburi sportive, școli de dans sau de balet din București și din țară.

Scopul organizatorilor, Asociația CONIL și Asociația 3M in parteneriat cu Primaria Municipiului București prin PROEDUS este de a sprijini integrarea copiilor cu cerințe speciale educaționale precum și promovarea talentelor de orice fel. Pe parcursul celor două zile de festival intrarea publicului în sală este liberă.

Premiile participanților vor fi oferite copiilor de personalități marcante ale vieții economice, culturale sau sportive dintre care îi amintim pe: Ioana Maria Moldovan, Nicole Cherry, Mihaela Tatu, Andreea Paul, Ana Maria Brânză, Alexandru Mironov și lista este în continuare deschisă.

Parteneri media: www.gradinitebucuresti.ro www.galasocietatiicivile.ro  www.gokids.ro www.goldfm.ro www.clopotel.ro, Bucharest Cultural Events, www.gratuitor.ro, www.vinsieu.ro,  www.romaniapozitiva.ro și multi alții.

Sponsori: Chipita Romania, Biofarm, Aqua Carpatica, Dulciuri Kovacs, Aventura Park Cernica, Musette, Editura Integral,  Adevarul Holding, Banca de Alimente și mulți alții.

Va așteptăm cu mic cu mare la cea de-a XVIa ediție a CONIL Fest!

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro