Conferința finală pentru comunicarea rezultatelor proiectului AREM se tine la București

AREM – “Acțiune! Cercetare: o nouă metodologie europeană pentru cultură cinematografică” (Action! Research: a New European Methodology for Film Literacy) este un proiect realizat cu susținerea Europa Creativă – Programul MEDIA al Uniunii Europene și a avut ca obiectiv găsirea unor instrumente comune prin care cultura cinematografică, ca tip de educație non-formală, să poată fi implementată în școlile din țările europene, în ciclul gimnazial.

În proiect au fost implicate asociații din Italia, Croația, Slovenia și România, Asociația CineCultura fiind reprezentanta țării noastre.

Obiectivul principal al proiectului AREM a fost, așadar, acela de a dezvolta o metodologie comună pentru activități de cultură cinematografică, bazată pe activități școlare care să fie adaptabilă în diferite contexte.

În prima etapă a proiectului, care a fost implementat în 4 școli, câte una pentru fiecare țară parteneră, 8 filme de scurtmetraj și un film de lungmetraj au fost  proiectate pentru copiii, părinți și profesori, în cadrul a 5 sesiuni de lucru, fiecare sesiune fiind formată dintr-o serie de trei laboratoare pe parcursul cărora elevii s-au familiarizat cu noțiunile de bază ale limbajului cinematografic și au participat, totodată, la o serie de activități practice.

Proiectul s-a adresat elevilor cu vârsta între 10 și 14 ani și a avut ca punct de plecare, din punctul de vedere al metodei de lucru, conceptul Film Literacy –  program de educație și cultură cinematografică ce îi ajută pe copii să înțeleagă faptul că filmul și transformarea textului în imagini au un sens; totodată, îi încurajează pe copii să vizioneze filme, dar îi și inspiră să creeze propriile filme.

De asemenea, proiectul a promovat înțelegerea reciprocă interculturală între cele 4 țări partenere prin utilizarea, ca material didactic, a unor filme despre problemele interculturale și a migrației în Europa, răspunzând, astfel, provocărilor lansate de către Comisia Europeană în ceea ce privește dezvoltarea educațională în spațiul european

În urma rezultatelor acestor sesiuni de lucru, comune pentru cele patru țări, s-a  întocmit metodologia de predare, care va reprezenta baza dezvoltării, pe termen lung, a proiectului de predare a noțiunilor de cultură cinematografică pentru elevi.

În România, proiectul s-a derulat la Colegiul Național „Victor Babeș” din București, în perioada februarie – mai a.c., fiind implicați elevii claselor a V-a A (grupa de control ) și clasa a V-a B (grupa experimentală). Laboratoarele din cadrul proiectului au fost susținute de profesori de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC): Radu Igaszag, Doru Nițescu, Mihai Orășanu, Oana Borș.

La conferința de la București, programată în data de 8 septembrie, de la ora 10.00,  la Cinemateca Eforie (sala „Jean Georgescu”), vor fi prezenți partenerii internaționali implicați în proiect: Alice Arreco (Milano Film Network, Italia) ce va fi însoțită de ofițerul european Letizia Trunfio, Ana Cerar (Otok, Institute for Development of Film Culture, Slovenia), Kristina Doric (Croatian Film Association, Croația), Mihai Orășanu, Oana Borș și Roxana Bușu (Asociația CineCultura, România). Vor participa, totodată, copii, părinți și profesori.

Pentru mai multe detalii privind proiectul AREM puteţi vizita site-ul web: http://www.aremproject.eu/

 

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro