Concertul Soen de la Cluj Napoca este anulat. Concertul de la București va avea loc la data stabilită

Concertul Soen de la Cluj Napoca, programat inițial pentru data de 17.05.2022,  a fost anulat.
Mai jos redăm integral comunicatul de presă al organizatorului.

Comunicat de presă (29.04.2022):
Criza din Ucraina a afectat mai multe concerte și turnee europene, iar turneul Soen se numără printre acestea.
Concertele Soen din Ucraina și Rusia au fost anulate, astfel că turneul european (care includea și concertele din România) a fost la un pas de a fi anulat în totalitate.
Cu toate acestea, după lungi discuții între managementul formației și organizatorii din România, Bulgaria și Turcia, s-a decis ca aceste concerte să fie organizate în măsura în care la fiecare locație în parte se vor putea asigura condiții tehnice și logistice care să permită realizarea acestora la standardele cerute.
Din păcate, pentru concertul de la Cluj-Napoca (deși s-au încercat diferite soluții) este imposibilă asigurarea condițiilor tehnice și logistice cerute de artiști, fapt pentru care, după lungi analize și pentru a nu pune în pericol și evenimentul de la București, s-a luat decizia (împreună cu managementul formației), ca acesta să fie anulat.
Evenimentul de la București va avea loc în data de 18.05.2022, așa cum a fost anunțat.
Cei care au achiziționat bilete pentru concertele Soen de la Cluj-Napoca și doresc să participe la concertul Soen de la București o pot face prezentând la acces biletul achiziționat pentru evenimentul de la Cluj-Napoca. Celelalte bilete vor fi rambursate automat începând cu data de 20 mai 2022.
Suntem iubitori de concerte și știm ce înseamnă pentru un fan adevărat anularea unui concert cu trupa favorită, însă suntem convinși că sunteți alături de noi și ne înțelegeți că uneori nu putem face lucruri imposibile.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat.

Menționăm faptul că, concertul  Soen de la București va avea loc la data stabilită (18.05.2022), la Quantic Club din București.
Biletele sunt disponibile prin AmBilet.ro.

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro