Concertul extraordinar “Zamfir +100” este sold-out!

În această seară, la Sala Palatului din capitală, peste 4.000 de spectatori vor empatiza cu emoțiile unice transmise de maestrul Gheorghe Zamfir prin sunetele divine ale naiului, în cadrul concertului extraordinar “Zamfir+100”, ce va debuta la ora 19:30. Încă o dată, publicul spectator din România a demonstrat că muzica de cea mai bună calitate este remarcată și apreciată, astfel, toate biletele destinate acestui spectacol au fost vândute în totalitate.

 

Concertul “Zamfir+100” va fi susținut cu casa închisă.
Evenimentul cultural-artistic organizat de Asociația Culturală Spectaculis, reunește, pe aceeași scenă, 100 de muzicieni desăvârșiți, ce vor evolua alături de renumitul naist Gheorghe Zamfir, spre a readuce la viață puritatea, bucuria și frumusețea înălțătoare a anotimpului primăvara.

Timp de două ore, spectatorii prezenți se vor lăsa purtați de magia naiului duios și pătrunzător, prin virtuozitatea şi genialitatea muzicianului care ştie să te conducă prin toate colțurile lumii, în acorduri spectaculoase, profunde.

Acompaniat de Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, sub bagheta domnului Colonel Aurel Gheorghiță, Inspector pentru arma Muzicii Militare, împreună cu invitații speciali ai serii, corul Cantoris, condus de maestru de cor Daniel Jinga, renumitul organist Christian Micșunescu și mezzosoprana Maria Jinga, maestrul Gheorghe Zamfir va oferi un program muzical complex, alcătuit din arii celebre de operă, compoziții inspirate din folclorul românesc, melodii celebre internaționale, și se va opri pentru câteva clipe la rugăciunea în nai sau alte doine, ori la trilurile neîntrecutei Ciocârlii.

Un moment inedit ce a luat naștere la granița dintre muzică, arta vestimentară, dans și film va fi prezentat în premieră publicului prezent la Sala Palatului, în seara zilei de 1 martie! Proiectul a pornit de la „Dansul pădurii”, o compoziţie proprie a maestrului Gheorghe Zamfir, în contextul unei colaborări speciale între cei doi artiști ce a început în 2016, când designerul și profesorul universitar Liliana Țuroiu a creat pentru marele artist prima piesă din linia de cămăși bărbătești de ceremonie “Zestrea”.

Lucrările de artă vestimentară ce vor intra în scenă și filmul prezentat, ambele concepute pentru concertul Zamfir +100, integrează vizual sursele de inspirație și simbolurile ce au stat la baza compoziției muzicale “Dansul Pădurii”.

“Întâlnirea cu o personalitate complexă precum Maestrul Gheorghe Zamfir, reprezintă pentru mine o onoare profesională și o mare bucurie personală. Am creat colecţia şi albumul Zestrea ascultând muzica lui Gheorghe Zamfir, am expus în muzee din multe ţări acest proiect pe muzica Maestrului şi am avut ocazia să descopăr, în urmă cu puţin timp, universul artistului şi casa sa, în care am păşit cu mare emoţie.

Cred că muzica lui Gheorghe Zamfir este în acest moment cea mai frumoasă muzică din lume și am fost foarte fericită să văd bucuria și plăcerea deosebită cu care a purtat în concerte aceste cămaşi Zestrea, pe care i le-am dedicat.” mărturiseşte Lector Universitar Dr. LILIANA ȚUROIU.

Așa cum naiul în mâinile lui Gheorghe Zamfir face miracole pentru că împreună ating perfecțiunea, în semn de recunoaștere a talentului, inspirației și pasiunii pentru artă, Carrefour România susține excelența și se alătură demersului ințiat de Asociația Culturală Spectaculis cu scopul de a sprijini promovarea valorilor culturale românești.

”Acest spectacol extraordinar reprezintă, o dată în plus, ocazia de a demonstra angajamentul Carrefour România pentru valorile românești autentice și prezentarea către un public cât mai numeros a unor concepte culturale de înaltă ținută.

Felicităm organizatorii acestui spectacol și suntem convinși că vom oferi împreună publicului o experiență de neuitat la debut de primăvară!” – ANDREEA MIHAI, Director Marketing & Comunicare, PR & Solidaritate, Dinamică comercială & Pricing

”Am cunoscut naiul la vârsta de 14 ani când m-am înscris în anul 1955 la Școala specială de muzică din Bucureşti unde era profesor renumitul naist şi rapsod popular Fănică Luca. Prin el am îndrăgit naiul şi am intrat în tainele şi secretele acestui instrument sacru, divin, iniţiatic, care mi-a deschis mai târziu porţile către Lumină şi cunoaştere.

De talent şi mai ales de HAR nu mi-am dat seama decât foarte târziu, când am descoperit “Rugăciunea în Nai” prin Doină şi prin cântecul neaoş, profund românesc în care am descoperit valenţe Divine. Atunci în perioada anilor 1978-1980 am văzut adevărata Lumină, lacrima ce izvora din rădăcina de peste 7.000 de ani a neamului nostru cu care am construit templul sacru al României în lume, preţuind fiecare melodie, descoperind în ea surse nebănuite de energie şi putere cerească, pe care le-am valorificat la maximum ca pe adevărate bijuterii.”- povestea GHEORGHE ZAMFIR, într-un interviu recent.

Evenimentul a fost organizat de ASOCIAȚIA CULTURALĂ SPECTACULIS.
Mulțumim tuturor celor care au ales să sprijine concertul extraordinar “Zamfir+100“.

Parteneri strategici: Carrefour România, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburesti.

Parteneri media: Magic FM, Romania TV, Agerpres, Ring.ro, Iconcert.ro, Infomusic.ro, Blitz TV, Salon TV, Parents, Shape, Casa de Vacanță, Nine O’Clock, 4arte.ro, Stop to Shop, Unirea Shopping Center, Cărturești, 220.ro și Cațavencii.

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro