CONCERTUL ARTISTULUI UMBERTO TOZZI SE AMÂNĂ PÂNĂ ANUL VIITOR DIN CAUZA UNEI ACCIDENTĂRI SEVERE

Artistul Umberto Tozzi este forțat să își suspende o parte dintre concertele din cadrul turneului mondial „Gloria Forever” 2023, din cauza unei accidentări severe care a necesitat o intervenție chirugicală la glezna piciorului stâng.

Incidentul a avut loc în urmă cu câteva săptămâni în timpul unui concert, iar recuperarea fizică va necesita o perioadă de timp de câteva luni, conform unui mesaj video publicat pe contul său oficial de Instagram, realizat în timp ce se afla internat în spital – https://www.instagram.com/reel/CwX8d-_Ngwk/?igshid=MzRlODBiNWFlZA%3D%3D

Având în vedere această situație neprevăzută, concertul artistului Umberto Tozzi ce ar fi trebui să se desfășoare în data de 6 octombrie, pe scena Sălii Palatului din București a fost reprogramat și va avea loc pe 29 mai 2024 în aceeași locație.

Organizatorii precizează că toate biletele achiziționate până în prezent își păstrează valabilitatea și nu necesită preschimbarea acestora pentru reprezentația programată în data de 29 mai 2024.

 

Așadar, Umberto Tozzi, legendarul artist care de-a lungul carierei sale prodigioase a înregistrat vânzări record de peste 70 de milioane de discuri în întreaga lume cu melodii excepționale, ca „Ti Amo”, „Gloria”, „Tu” sau „Notte Rose”, va concerta pentru prima dată pe o scenă din România, în primăvara anului viitor.

Cunoscut ca fiind autorul celebrei melodii „Ti Amo” cu care regretatul artist și bunul său prieten Toto Cutugno a scris pagini importante în istoria carierei sale muzicale, Umberto Tozzi este un artist complet care s-a făcut remarcat și în zona muzicii de film. Coloanele sonore ale producțiilor cinematografice „The Wolf of Wall Street”, „NARCOS”, „La Casa del Papel”, „Gloria”, „Spider Man” sau „SouthPark” sunt doar câteva dintre compozițiile muzicale semnate de Umberto Tozzi.

De-a lungul carierei artistice a colaborat cu artiști de notorietate precum Luciano Pavarotti, Cher, Tina Turner, Andrea Bocelli, Patsy Kensit, Anastacia, Joe Cocker, Laura Pausini sau Ricky Martin.

Umberto Tozzi este adorat de public pentru atmosfera extraordinară pe care o generează în timpul concertelor sale și este considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai scenei muzicale italiene, un adevărat showman cu abilități vocale incredibile.

 

Biletele pentru concertul ce va avea loc pe 29 mai 2024 la Sala Palatului pot fi achiziționate în continuare din rețeaua Iabilet.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc. 

 

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro