Concert: Sting revine la București cu turneul Back To Bass (București, Romexpo, 31 iulie)

akvf_sourceArtistul va interpreta cele mai cunoscute piese ale sale, acompaniat de o trupă formată din cinci instrumentiști

Urmare a succesului înregistrat de turneul mondial Sting 2011-2012, Live Nation este încântată să anunțe că turneul Back to Bass va continua în acest an, iar Sting va interpreta multe din cele mai cunoscute hituri ale sale, acompaniat de o trupă formată din cinci muzicieni.

Turneul pornește în luna mai în America de Nord, iar în iulie ajunge în Europa, cu spectacole programate în Suedia, Franța, Germania, Norvegia, Italia și România (itinerariul complet mai jos). Concertul de la București are loc pe data de 31 iulie, este găzduit de Romexpo și organizat de Marcel Avram și East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment.

Turneul Back to Bass a încântat criticii de pretutindeni și a cules recenzii spectaculoase:

  • Sting este atemporal într-un spectacol sublim “. (The Boston Globe, October 24, 2011)
  • Un Sting mai bun ca niciodată ” (Nice Matin, November 13, 2012)
  • Concertul anului ” (Korzar, November 18, 2012)
  • Concertul său este o capodoperă muzicală ” (Onet Muzyka, November 22, 2012)

Sting îi va avea alături pe scenă pe vechiul său colaborator, chitaristul Dominic Miller, pe Vinnie Colaiuta (tobe), David Sancious (clape), Peter Tickell (vioară electrică), and Jo Lawry (voce).

Compozitor, interpret, autor, actor, activist – Sting s-a născut în orașul englez Newcastle, iar în 1977 s-a mutat la Londra pentru a forma trupa The Police, alături de Stewart Copeland și Andy Summers. Formația a lansat cinci albume, a câștigat șase Premii Grammy, iar în 2003 a fost introdusă în The Rock and Roll Hall of Fame.

Din 1985, Sting a lansat 13 albume solo. Pentru a marca aniversarea a 25 de ani de carieră, Sting a lansat 25 Years, un box set de colecție și albumul The Best Of 25 Years. Sting 25, aplicația gratuită pentru iPad, onorată cu distincția Cannes Lions la categoria Best Design/Aestetic la Cannes Lions International Festival of Creativity este disponibilă prin iTunes și oferă acces la imagini din concertul aniversar de 60 de ani al artistului, plus interviuri, fotografii, videoclipuri și multe altele.

Sting a vândut aproape 100 de milioane de albume, solo dar și alături de Police, iar ca artist solo a câștigat încă 10 Premii Grammy, un Golden Globe, un Emmy și a fost de trei ori nominalizat la Oscar.

Mike & The Mechanics și James Walsh, în deschiderea concertului Sting

Mike & The Mechanics și James Walsh au fost invitați de Sting să cânte în deschiderea concertului său de la București.

Sting revine în România cu turneul Back to Bass, pe 31 iulie, la Romexpo. Artistul britanic va interpreta cele mai cunoscute piese ale sale acompaniat de o trupă de cinci instrumentiști. Spectacolul este organizat de Marcel Avram și East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment.

Mike & The Mechanics s-a format în 1984, la inițiativa membrului fondator Genesis, Mike Rutherford. Trupa a pornit la drum cu doi soliști vocali: Paul Carrack și Paul Young.

Debutul discografic al trupei s-a produs în 1985, cu albumul intitulat Mike + The Mechanics, care a produs două mari hituri: Silent Running (On Dangerous Ground) și All I Need Is a Miracle. În 1988, trupa a lansat The Living Years, un album care s-a bucurat de succes la nivel global și datorită hitului omonim.

Au urmat alte două materiale de studio, Word of Mouth (1991) și Beggar on a Beach (1995), care au sporit succesul trupei, transformând-o într-una dintre cele mai respectate și apreciate trupe rock. Ambele albume au produs hituri de mare succes radiofonic, precum Word of Mouth, Over My Shoulder, Another Cup of Coffee și Beggar On A Beach Of Gold. În 1996, trupa a lansat albumul Hits. În 1999, a intrat în studio și a produs un nou material, cu titlul Mike & The Mechanics (cunoscut și sub denumirea de M6, datorită faptului că este cel de-al șaselea album).

În iulie 2000, trupa îl pierde pe solistul vocal Paul Young, decedat în urma unui atac de cord. Activitatea trupei este imediat suspendată. Va fi reluată patru ani mai târziu, când trupa s-a regrupat sub denumirea oficială Mike + The Mechanics featuring Paul Carrack. După cum o arată și denumirea, Carrack a căpătat un rol mult mai important în trupă, fiind acum singurul solist vocal, cântând și la instrumente cu clape și asumându-și chiar și unele compoziții. În această formulă, trupa lansează albumul Rewired (2004).

După o nouă pauză îndelungată, trupa revine în 2010, cu o nouă echipă de muzicieni grupați în jurul liderului Mike Rutherford. Printre noii veniți se numără solistul vocal britanic Andrew Roachford și actorul, cântărețul și dansatorul canadian Tim Howar. Cu aportul acestora, trupa lansează un nou material de studio, intitulat The Road (2011).

De-a lungul timpului, numele Mike & The Mechanics s-a dovedit a fi o alegere potrivită, în contextul în care viața trupei a fost marcată de mai multe schimbări de componență, în jurul lui Mike Rutherford. În 2013, trupa este gata să mai scrie o filă de istorie, întorcându-se acolo unde îi este locul: pe scenă.

James Walsh este fostul solist vocal al trupei post-Britpop Starsailor. După aproape un deceniu de cântat în această formație, James a luat decizia dificilă de a suspenda activitatea trupei pe termen nelimitat și de atunci nu s-a mai uitat înapoi. A pornit în turneu cu Sheryl Crow și apoi s-a apucat să scrie muzică alături de Suzanne Vega. Ajuns compozitor în puterea cuvântului, s-a bucurat de avantajele noului său statut, de creator de piese pentru alți artiști, fapt ce l-a inspirat să compună muzică nouă și pentru el. Alături de producătorul și compozitorul Sacha Skarbek (cunoscut pentru proiecte derulate cu Duffy și Adele), James și-a maturizat sound-ul, brut, dar în același timp, suficient de sofisticat.

La începutul lui 2013, James Walsh a lansat primul său EP solo, intitulat Time is Nigh, o reflecție asupra ultimilor doi-trei ani din viața sa. Cu o chitară acustică și câteva piese noi foarte bune, artistul este gata să se prezinte în fața publicului din toată lumea.

Prețurile biletelor sunt următoarele:

Tribună/Pe scaune – 479,25 lei,

Golden Circle (promo) – 272,64 lei,

Silver Circle (promo) – 204,48 lei

Acces general (promo) – 144,84 lei.

Biletele promo vor fi valabile până la epuizarea a câte 2.000 de bilete din fiecare categorie. Ulterior, prețurile vor fi următoarele: Golden Circle – 340,8 lei, Silver Circle – 255,6 lei,Acces general –181,05 lei.

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro