Concert Opeth și The Vintage Caravan la București 19.03.2020 / Arenele Romane

OPETH revine la București, vineri 19 martie 2021, după o pauză de opt ani de zile.
Evenimentul va avea loc la Arenele Romane din București, în cadrul turneului european “Opeth 2021 – In Cauda Veneum”.
În deschidere vor performa islandezii de la The Vintage Caravan.

Organizator eveniment: Promusic Events & Maximum Rock.

Biletele, în număr limitat, pot fi achiziționate (începând de luni 13 iulie, ora 10.00), de pe www.AmBilet.ro (linkul este disponibil începând de luni dimineața!).

FB Event: Opeth @ The Vintage Caravan – 19.03.2021

Imediat după lansarea ultimului material discografic, intitulat „In Cauda Venenum”, acesta a intrat direct în cele mai importante topuri și aici amintim doar: locul 9 în cadrul US Billboard 200, locul 2 în cadrul Finnish Albums, locut 5 în cadrul German Albums, locul 9 în cadrul Norwegian Albums și locul 12 în Swedish Albums.

Opeth:
În a doua jumătate a anilor 1990, găseai articole despre suedezi, în care erau catalogaţi fie ca black-metal avangardist, fie ca death-metal progresiv.
De fapt, albume ca „Orchid” sau „My Arms, Your Hearse” nu se încadrau pur şi simplu în nicio categorie încetăţenită. Era vremea când Steven Wilson, unul dintre cei mai interesanţi muzicieni contemporani, spunea că, şocat de lipsa acută de idei care cuprinsese tot ce ar putea fi definit cu un termen generic sub numele de pop, regăsise inspiraţia cuibărită în realizările unor trupe de metal extrem. Iar suedezul Mikael Åkerfeldt nu era deloc străin de această inspiraţie.
Din trupă aparte, privită cu admiraţie şi cu o oarecare temere, Opeth a ajuns, de atunci şi până acum, vârful de lance a… a ce? Din lipsa unui termen mai bun, îi spunem rock progresiv. Da, deşi Opeth a început cu un bagaj serios de death-metal, evoluţia nu a dus trupa spre metal-ul progresiv care să o pună în vecinătatea unor Dream Theater sau Queensryche, ci mai degrabă înspre Camel, King Crimson, Gentle Giant. Sau înspre Steven Wilson, devenit tot mai eclectic cu cât s-a desprins de Porcupine Tree.

Latura întunecată se recunoaşte în noile compoziţii, sublimată. De la „Pale Communion” încoace metal-ul pare să fi dispărut odată cu growl-ul din vocea liderului, dar iese din când în când viguros la suprafaţă în compoziţii, la fel ca vechile vocalize, nelipsite din concerte. Chiar şi membrii desprinşi din trupă fac muzica nouă să sune altfel – vezi minunatul proiect Soen al fostului baterist Martin Lopez. Iar astăzi, Opeth ne readuce către filonul tradiţional, etnic, al fiecărei muzici, prin îndrăzneala pe care nu a avut-o nici măcar Abba: un album întreg în limba maternă a trupei, suedeza. Cu titlu latin: „In Cauda Venenum”.

Opeth este o trupă obişnuită cu publicul din România. Cu toate acestea, s-a scurs o octavă de ani de când suedezii (cu implanturi sud-americane) nu au mai călcat capitala. Şi doar ne-au promis (în cadrul festivalului ARTmania 2019) că revin în România după ce vor fi învăţat piesele de pe noul album. Cu minţile şi inimile încă uluite de strania schimbare adusă de oprirea vieţii noastre de zi cu zi, arta sonoră ni se va părea poate altfel. Niciodată capăt de drum. Niciodată răspuns. Dar mereu sugestie către întrebări care pot deveni cândva eliberatoare. „In Cauda Venenum” stă în capul listei de concerte noi – şi în fruntea aşteptărilor.

The Vintage Caravan:
În ultimul deceniu am fost martorii unei ample mişcări „retro-rock”, cu o pleiadă de formaţii care încearcă să învie sau să recreeze stilul anilor 1960-1970, cu toate faţetele lui: hard-rock, psihedelic, proto-metal şi o mulţime de alte variante ale unui univers muzical ce se regăseşte, uneori doar ca o sugestie, pe primele albume Black Sabbath. Mişcarea se anunţa de ceva vreme, prin nume ca Spiritual Beggars, iar astăzi a atins şi cele mai îndepărtate colţuri ale Americii şi Europei. A ajuns, aşadar, şi în Islanda.

De pe mica insulă au scos capul, cândva între 2006 şi 2009, nişte puşti reuniţi sub numele The Vintage Caravan. Celor doi membri fondatori, Óskar Logi Ágústsson (chitară şi voce) şi Guðjón Reynisson (tobe), care au înregistrat EP-ul de debut, „The Vintage Caravan”, în 2011, li s-a alăturat după o vreme basistul Alexander Örn Númason, iar de atunci cariera trupei a fost o permanentă ascensiune, care a dus în cele din urmă la semnarea unui contract cu Nuclear Blast, materializat prin două albume, „Arrival” (2015) şi „Gateways” (2018).

The Vintage Caravan respectă reţeta genului, cu un sunet puternic şi brut presărat pe ici, pe colo, cu aluzii psihedelice şi cu momentele de virtuozitate solistică flamboiantă, obligatorie pentru perioada din care se inspiră. Cu o singură schimbare de componenţă în toată istoria – sosirea noului baterist, Stefán Ari Stefánsson – islandezii, care între timp s-au mutat în Danemarca îşi văd de drum şi au ajuns să intre în conştiinţa publicului şi prin concerte pe marile scene rock şi metal, inclusiv Wacken Open Air. Şi, fără îndoială, o asemenea muzică se „simte” cel mai bine în concert.

Așadar, ne vedem cu Opeth si The Vintage Caravan, vineri, 19 martie 2021 la București.

Actualitate

HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST

Sambata dupa pranz, undeva pe la orele 16.30, am avut sansa sa particip la unul dintre cele 4 concerte...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH cântă din nou CARMINA BURANA în România, la Palatul Culturii din Bistriţa-Năsăud pe 17 noiembrie

Melomanii din Bistriţa au ocazia să îl asculte pe tenorul Ştefan von Korch, recunoscut pentru interpretarea din Carmina Burana în...

“Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă,” care va fi gazduita pe 18 noiembrie la Teatrul national – Sala Pictura.

Spectacolul “Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă” – o savuroasă comedie cu mare succes la public, va avea pe 18 noiembrie...

JAZZ SYNDICATE FESTIVAL îl aduce pe AVISHAI COHEN la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot pe 15 noiembrie

Pentru pasionati de jazz, showul sfârşitului de an va avea loc la Palatul Bragadiru: AVISHAI COHEN, una dintre cele...

Concert MEŞTERII ROCK pe 14 noiembrie la The Pub Universităţii

Pe 14 noiembrie 2024 în ambianţa elegantului club de la Universitate vor avea loc două eveniment ce au în...

REGULI DE ACCEST ŞI CONDUITĂ “HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST”. OASPETE SPECIAL ESTE VIOLONISTA RUSANDA PANFILI

Artista scenograf şi regizor de film, Mariana Pachis, va modela in nisip cadre impresinante din celebrele pelicule! Producțiile Sand...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro