Dupa 6 ani de la ultimul concert de la Bucuresti, Iron Maiden au revenit in Romanaia, intr-un concert magnific, parte a turneului “Legacy of The Beast”, unde se promoveaza si ultimul album de studio al trupei, “Senjutsu”. Turneul a inceput in 2018 dar a fost intrerupt din cauza pandemiei.
O seara calda de mai, primul meu concert pe acest an in care m-am aflat intr-o mare de oameni. Cu un pic de teama cei drept, cu un pic de emotie si aflata in ultima parte a terenului de la Romexpo si stiind ca nu voi avea o privire de ansamblu prea buna asupra scenei, m-am asezat cuminte intr-o zona si am asteptat sa inceapa nebunia.
Cred ca au fost in jur de 10000 de oameni la concert, o mare de tricouri cu Eddie sau cu Maiden, o paleta variata de varste a fanilor Iron Maiden.
Pictati pe fete si cu o clara influenta a fratilor lor mai agresivi de la Rammstein dar cu piese in engleza si extrem de clare ca sound si versuri, au reusit sa incalzeasca bine publicul.
Mie mi-au placut maxim atat ca muzica cat si ca aspect si joc scenic, desi mi-au parut cam calme piesele pentru cum aratau ei. Interesant a fost cum erau puse clapele, invers dar parea mai relaxant asa sa canti la ele si mi-au placut cum aratau cele 2 seturi de tobe albe pe scena.
Dragut a fost si ca ne-au multumit in romana aproape dupa fiecare piesa, faptul ca au incercat sa comunice cu publicul care ii vedea pentru prima data. Una pese alta au fost extrem de placuti.
Scena era o pagoda, Bruce avea o freza de samurai dar si o camasa neagra adecvata si drept urmare au inceput show-ul cu trei piese de pe noul album, Senjutsu”, „Stratego” și „Writing On The Wall”.
Stim cat de importante sunt detaliile pentru ei, cum scena va arata intotdeauna in concordanta cu piesele si ca vom avea mereu elemente surpriza. Asa am avut aici, in prima parte, de aparitia unui Eddie samurai supradimensionat cu care Bruce a dus o mica lupta.
Si cum la un concert Iron Maiden esti prezent atat pentru trupa cat si pentru show-ul pe care acestia il fac de fiecare data, nu am fost dezamagiti nici de data aceasta, nici macar noi cei din linia Troopers, ultima zona din Romexpo de unde nu prea s-a vazut nimic, doar pe ecranele ca mici, dar sa auzit foarte bine.
Decorurile au fost dupa perioadele trupei si astfel am trecut de la pagoda din Senjutsu la gotic pentru Sign of the Cross, Aces High cu un avion imens pe scena, Hallowed Be Thy Name, cand Bruce canta pe un eșafod, asteptand executia sau in costum, capa si masca la Fear Of The Dark.
La bis am avut The Tropper, The Clansman si Run to the Hills unde Bruce si Eddie, au aparut in costumele de soldati britanici si au incins o lupta pe scena care devenise teren de razboi. Acum am vazut si steagul Romaniei fluturat de Bruce spre multumirea publicului.
Ca de obicei Bruce a comunicat minunat cu publicul. Am avut parte de povesti despre piese sau despre..orice. cum a fost inaintea piesei Blood Brothers cand dupa ce a vorbit un pic despre pandemie si cum i-a afectat, a spus ca pe ei nu ii intereseaza ce religi sau care sunt credintele publicului, le pasa ca suntem acolo, frati de muzica, frati de sange.
Mi-am adus aminte de 2019, cand fix inainte de pandemie, Bruce Dickinson a fost in Bucuresti , la o conferinta intitulata What Does This Button Do?: An Evening With Bruce Dickinson”. Atunci a fost delicios. Cum a prezentat cartea sa autobiografica, cum a raspuns intrebarilor publicului, cum ne-a povestit viata lui facandu-ne sa vrem sa ii citim cartea.
Concertul s-a incheiat frumos cu Aces High.
Una peste alta a fost ok. Scena putea fi mai sus, categorii de bilet mai putine, ecranele mai mari si mai bine pozitionate dar asta e…macar i-am vazut si auzit si de data asta.
Concertul Iron Maiden din București a fost prezentat de Metalhead.
Setlist Lord Of The Lost
1. Drag Me To Hell 3. Born With A Broken Heart |
Setlist Iron Maiden – Legacy Of The Beast Tour 2022
1. Senjutsu 5. Blood Brothers 6. Sign of the cross 7. Flight of Icarus 8. Fear of the Dark
Encore: 12. The Trooper 13. The Clansman 14.Run to the Hills
Encore 2: 15. Aces High |