Intr-o zi torida de iulie, Arena Nationala din Bucuresti, a fost arhiplina de oamenii veniti sa ii vada pe legendarii Guns And Roses, pentru prima data in formula completa.
Daca in 2012 i-am vazut fara Slash in Piata Constitutei iar in 2015 pe Slash la Arenele Romane, a venit si randul unui concert cu ei ca intreg. Dupa 27 de ani in care au cantat separati, Guns and Roses s-au reunit si au pornit in turneu mondial. Pe 16 iulie au poposit si la Bucuresti.
In deschidere, cam devreme pentru cineva obisnuit ca un concert mare rock sa inceapa undeva dupa ora 20, pe la orele 18, Phill Champell and The Bastars Sons.
Phil Campbell, fostul chitarist Motorhead au mai fost pe la noi impreuna cu a lui trupa, The Bastards Sons si da, trupa chiar este formata din cei trei fii ai sai, Todd, Dane si Tyla, si vocalistul Neil Starr. Albumul de debut, “The Age Of Absurdity” a fost lansat la inceputul lui 2018, la Nuclear Blast Records. Tot atunci au venit si la noi, in clubul Quantic.
Riffuri energice, o voce placuta si bineinteles prezenta lui Phill a facut ca acest concert sa fie unul de tinut minte. Am cantat piesele clasice, ne-am agitat si ne-am simtit bine, scena a fost mare de data aceasta si ei s-au putut agita in voie. Comunicarea cu publicul a fost buna, poate un pic prea multe povesti la un moment dat dar poate aveau nevoie de un moment de respiro mai lung.
Phill&CO, un Motorhead reinventat si un mod placut de a reasculta piese de legenda dar si piesele proprii acestei trupe. Intradevar show-ul lor a fost o sarbatoare rock and roll, un amalgam de piese Motorhead, coveruri Black Sabbath, ZZ Top sau David Bowie dar si piese proprii de pe albumul We’re the Bastards, lansat in 2020.
Piesele lor sunt grele dar melodioase, cu influente sud-rock dar si o varietate de alte genuri undeva pe fundal si au fost prezentate frumos de Neill, vocea trupei care s-a ocupat foarte bine de contactul lor cu publicul.
Setlist: We’re the Bastards, Bite My Tongue, Freak Show, Schizophrenia, Born to Raise Hell
(Motörhead cover), High Rule, These Old Boots (Phil Campbell song), Big Mouth, Dark Days, Ace of Spades
(Motörhead cover), Silver Machine (Hawkwind cover), Ringleader, Going to Brazil
(Motörhead cover)
De data aceasta nu au intarziat decat jumatate de ora si chiar ne gandeam daca Guns And Roses vor urca pe scena cat este inca lumina afara sau daca vor intarzia tot 2 ore ca in 2012. Nu a fost cazul, asteptarea a luat sfarsit destul de repede, caldura si soarele incepusera sa se domoleasca, si GNS u urcat pe scana in aclamatiile publicului si pe acordurile piesei It’s So Easy, inclusa in albumul de debut „Appetite for Destruction”, album relansat sub o forma noua in 2018.
Odata cu marea lansare din 21 iulie 1987 a “Appetite For Distruction“, formatia a reusit sa fascineze mapamondul, prin cele mai mari vanzari inregistrate vreodata de un album: peste 30 de milioane de copii la nivel mondial. Aceasta performana a fost posibila doar prin integrarea in continutul albumului a celor mai cunoscute single-uri – „Sweet Child O’ Mine”, „Welcome To The Jungle”, „Nightrain” si „Paradise City”.
Axl Rose, Slash și Duff McKagan, formula originala GNS, alaturi de Dizzy Reed ( din 1990), Richard Fortus (din 2002), Frank Ferrer ( din 2006) si Melissa Reese din 2016), au adus in sufletele publicului piesele a 40 de ani de cariera artistica in peste 3 ore de muzica live.
Slash se apropie de 60 de ani si inca debordeaza de energie. Solo-urile de chitara au fost fantastice, riffurile energice, magie este ceea ce face el pe scena. A schimbat chitarile si a demonstrat inca o data pubicului din Romania ca este un geniu al corzilor.
Slash este enervant si emotionant in acelas timp, cel putin pentru mine. Pai cu sa fi atat de relaxat si totusi sa faci chitara sa scoata astfel de sunete? Cum sa produci atata emotie auditoriului si totusi sa nu clintesti nici un muschi de pe fata ( si totusi zambeste cateodata in spatele ochelarilor si umbrit de plete, ca l-am vazut)? Complicat.
Axl nu mai are voce am tot auzit cu ceva vreme inainte de concert. Nu mai poate, nu mai alearga ca altadata… bun si? Asta nu a impiedicat 40000 de oameni sa vina la concert, sa ii asculta piesele readaptate cumva pentru vocea lui mai putin puternica ca acum 20 de ani. Da, nu am avut parte de armonii si de prea multe inalte ca pe vremuri dar eu una nici nu ma asteptam sa fie altfel. Sunt multumita ca l-am vazut, ca l-am revazut, ca am ascultat live GNR si acelasi lucru am vazut si la ceilalti din jurul meu
Am cantat pana am ramas fara voce, Ne-am agitat si am aclamat, dar altfel nu se putea la un concert marca GNR. De la oamenii care au crescut cu muzica lor, la tinerii care poate nu cunosc decat cateva balade, toti am cantat impreuna cu trupa cele mai cunoscute refrene din lume, cele pe care poate ne-am indragostit dar pe care sigur am trait o emotie.
Printre momentele cheie ale serii a fost si piesa Civil War, un cant mai mult decat emotionant, dedicat acum Ucrainei. Axl chiar a purtat un tricou cu steagul Ucrainei, iar pe ecran acesta s-a transformat incet si foarte discret in cel al Romaniei adaugand culoarea rosie. Axl a facut oricum parada modei si si-a schimbat des tricourile, aratand in acelasi timp ca este foarte ,,in forma’’. Un alt moment magic a fost cel în care Duff a preluat microfonul si a cantat cu vocea piesa T.V. Eye, cover The Stooges.
Intreg stadionul a cantat „November Rain”, in locul lui Axl Rose, care din cauza efortului mare depus pana atunci a cam ramas fara voce si se simtea in intensitatea cu care canta iar privelistea unui intreg stadion cu lanternele de la telefoane aprinse in timp ce canta acest refren este greu de descris. Dar nu numai la aceasta piesa a fost asa, celebrele „Knockin’ on Heaven’s Door”, „Patience”, „Don’t Cry” și melodia de la final „Paradise City”, au avut parte de acelasi tratament si Axl a fost vizibil emotionat.
Setlistul a fost enorm dar cele 30 de piese tot parca au fost putine pentru cat de agitat a fost publicul. Axl a intinerit parca desi a trecut de 60 de ani si pe scena intinerea cu fiecare piesa pe care o canta. Slash a fost in forma maxima iar Duff, perfect .
Poate nu a fost un concert perfect dar a fost un concert foarte aproape de perfectiune daca stii sa lasi la o parte carcotelile. Am aut parte de un concert frumos care sa auzit de la bine spre foarte bine, cel putin de pe teren, la care nu am avut parte de cozi mari la apa sau bere. Daca era si racoare nu 40 de grade era perfect.
Efectele vizuale si jocurile de lumini au fost superbe, psihedelice pe alocuri, ecranele laterale au fost bine amplasate si s-au vazut foarte bine. Merch a fost mult si divers chiar daca la preturi destul de mari. Una peste alta a fost o seara frumoasa. Am ascultat muzica cu care am crescut, live, am stat cu prietenii si asta conteaza. 3 ore de visare, 3 ore de ritm si energie. Un concert marca Emagic pe care nu il vom uita prea curand.
GNR inseamna rock fara varsta, oamenii care au facut si fac muzica din pasiune, oameni care traiesc sa isi faca fanii sa simta emotii, sentimente la fiecare sunet sau vers.
Setlist
(Velvet Revolver cover)
(Link Wray’s “Rumble” intro)
(Wings cover)
(UK Subs cover)
(The Stooges cover) (Duff on vocals)
- Anything Goes
- Civil War
- Slash Guitar Solo
- Sweet Child o’ Mine
- November Rain
- Sorry
- Patience
- Knockin’ on Heaven’s Door
(Bob Dylan cover)
Encore:
(Jimmy Webb cover)
Spectacolul Guns and Roses a fost absolut spectaculos! A fost o bucurie sa ii vedem in toata splendoarea lor pe Axl, Slash si Duff McKinney reformandu-si vechea formatie si cantand vechii hituri care au fost mereu parte din viata tuturor. S-au facut destule lucruri bune in aceasta seara, am reconnectat cu vechi prieteni si ne-am bucurat de o seara de rock and roll.