Concert FIRMA, GRIMUS și VELOSONICS

Firma@ premiileSUNETE-2014

 

FIRMA – primul concert din 2015!
GRIMUS // VELOSONICS – live @ Colectiv
Warm-up & afterparty >>> RE: ACTIV cu LEO

Sâmbătă 28 februarie, Firma va urca în premieră pe scena clubului Colectiv și va susține primul concert din 2015! Băieții aduc și un cadou pentru susținătorii rock-ului alternativ românesc: clipul ”Două Suflete”, un material video nou-nouț!
Firma va concerta alături de cunoscuta trupă prietenă GRIMUS și de tânăra formație bucureșteană Velosonics.

Warm-up & afterparty >>> RE: ACTIV cu LEO

FIRMA, trupă icon a rockului alternativ românesc, spărgea tiparele și redefinea standardele pieței muzicale de la începutul anilor 2000, devenind emblema unei generații marcate de piese precum `La Orbire`, `Nimeni` și `Important `.

Videoclipurile acestor piese au pus in evidenta o nuanta cinematografica a viziunii FIRMA, aprecierea lor la nivel international si national fiind dovedita de difuzarea lor pe VH1 si Mtv Europe si rulajul in heavy-rotation pe posturile televiziunilor autohtone ( ATOMIC TV, MTV, TVR).

FIRMA a fost prima trupă românească nominalizată la o secțiune internațională – “New Sounds of Europe” și invitată să performeze la gala MTV European Music Awards, în 2007 la München, după ce în 2004 fusese nominalizată la MTV European Music Awards la categoria “Best Romanian Act” și “Best Rock Band” la MTV Romanian Music Awards în 2005.

În 2014, după o lungă perioadă de creație și detașare, Firma a revenit în forță și a dăruit publicului un prim volum al albumului ”DESCÂNTECE”, lansat pe 16 octombrie, disponibil online pentru download GRATUIT:

https://soundcloud.com/trupafirma/sets/descantece-vol1

Albumul ”Descântece – Vol. 1” și piesa ”Tot ce va fi (este scris)”, primul single de pe următorul volum, inclus deja în setlist-urile celor mai recente concerte, au stârnit admirația fanilor care așteptau demult această revenire a trupei și fascinația noilor generații care acum descoperă universul Firma.

O dovadă a aprecierii trupei în noul context este și premiul MOST WANTED COMEBACK, pe care Firma l-a primit la Premiile SUNETE 2014 (1 noiembrie).

În toamna lui 2014, FIRMA a descântat mai multe colțuri ale României (Cluj, Timișoara, Craiova, Constanța), printr-un turneu național de promovare a noului material discografic”Descântece Vol.1 – Limited Edition Tour”, care a prilejuit o reîntâlnire cu publicul autohton.

Pe 14 februarie 2015, FIRMA a lansat videoclipul pentru single-ul ”Două Suflete”, o piesă cu un sound matur și complex, ce combină ritmurile trip-hop cu o linie de bas hipnotizantă și o lirică seducătoare și deopotrivă meditativă.

[ot-video][/ot-video]

Videoclipul ”Două Suflete”, regizat chiar de solistul trupei – Daniel ”Rocca” Stoicea, propune o abordare dintr-o perspectiva cinematografică. Free Space Films a asigurat producția materialului video, iar colaborarea cu Rhea Costa și-a pus amprenta asupra styling-ului clipului.
Încă din primul weekend clipul a fost difuzat în heavy rotation pe HiT Music Channel și Music Channel.

DISCOGRAFIE:
2003 – ”La Orbire”
2007 – ”Exit”
2014 – ”Descântece – Vol.1”

www.facebook.com/TrupaFirma
https://soundcloud.com/trupafirma
www.youtube.com/FirmaChannel

___

Grimus este o trupă clujeană de rock alternativ, înființată în 2005, care a rezistat  pe baricadele rock-ului alternativ românesc și a împins mereu limitele prin perseverență și dedicare, fiind prezentă pe scenele cluburilor authtone și ale marilor festivaluri.

În premieră pentru o trupă din România, în 2012, Grimus au fost invitați la 4 festivaluri majore europene : Rock For People din Cehia, Exit Festival din Serbia, Sziget Festival din Ungaria și B’estfest Summercamp din România. De-a lungul timpului au împarțit scena cu Red Hot Chili Peppers, Moby, Motorhead, Kasabian, Prodigy, Eros Ramazzotti, Garbage, Placebo, Roxette, Hurts, Deep Purple dar și cu Sir Salman Rushdie, cel “care le-a dat nume”.

Grimus au fost invitați în 2013 la cel mai mare festival european de tip showcase, Eurosonic din Olanda, apoi la Arezzo Wave din Italia și Vienna Waves din Austria.
Pe 11 ianuarie 2014, Grimus au cântat în premieră pe un alt continent, și anume în India la Festivalul Saarang din Chennai, iar în luna martie a fost lansat cel de-al treilea album, intitulat « Emergence ».

www.facebook.com/grimusworld
http://www.grimus.ro
___

Velosonics este o formație bucureșteană de rock alternativ compusă din  Adrian Spier – voce, Marius Acsintoaie – chitară, Andrei Niculescu – chitară, Flavius Fabian – bass și Cristian Prihotca – tobe).

Au fost “propunerea Guerrilla” în 10 orașe, au fost “pariul Sunete” și au ajuns pe coperta revistei respective. S-au împrietenit cu lumea la o bere Bergenbier și au cântat în poieni urbane (Piața Universității), în poieni idilice (Rocker’s Challenge) dar și pe străzi rău-famate (Matasari)!

În fine, de curând au fost “Garantați 100%” de TVR și au dovedit că “Votează: Contează” la Halele Carol. De curând au cântat în deschiderea trupei britanice Boxer Rebellion. Având în vedere ca toate piesele lansate s-au bucurat de succes, orice trupa “normala la cap” le-ar fi adunat pe albumul de debut, dar nu… ei s-au decis să-l cheme pe producătorul britanic Adam Whittaker și să intre în studio “neînarmați”, doar pentru a ieși câteva zile mai târziu cu 10 piese nou-nouțe și un debut discografic spectaculos: “Roundhouse”.

Premiera albumului a fost pe Deezer în 15 octombrie, după care acesta a devenit disponibil pe cele mai importante platforme digitale.
În sfârșit, începând cu 12 decembrie el exista și în varianta CD și se găsește la concertele trupei.

http://www.facebook.com/Velosonics
https://soundcloud.com/velosonics

 

firma_Colectiv

Facebook event

Open doors: 21:00h

Intrare > 20lei

***Biletele sunt disponibile online pe IaBilet.ro

Club Colectiv – Str. Tăbăcarilor, nr. 7 , fosta Fabrica Pionerul.

www.facebook.com/colectiv.ro

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro