Competitia de lungmetraj a Dracula Film Festival 2015

În secțiunea de lungmetraj a celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival au fost selecționate șase filme din Israel, România, Georgia, Slovenia, Ungaria și Italia, producții noi, dar deja premiate la importante festivaluri de gen.

“Sunt de-a dreptul entuziasmată de selecția competiției – pe care am realizat-o cu ajutorul colegilor mei Alin Ludu Dumbravă și Cristian Mărculescu- pentru că reușește să confirme, într-o ediție de criză, realizată doar prin efort local și fără finanțare CNC, vitalitatea cinema-ului de gen est-european ce crește și devine o forță de-a dreptul demonică.

Nu mai e vorba de un cinema marginal, ci de unul de avangardă, de pelicule care se impun la marile festivaluri horror & fantasy. Avem producții care ne arată că Europa de Est nu înseamnă doar arthouse hiper-intelectual produs pe banii statului pentru festivalurile de autor pretențioase, ci și un fel de a face film de gherilă visceral, șocant, transgresiv, imaginativ.

Acestor filme “zonale” li se adaugă două super-titluri din Israel  și din Italia, care fac înconjurul circuitului festivalier”, spune Anca Grădinariu, directorul artistic al Dracula Film Festival.

Juriul secțiunii de lungmetraj este alcătuit din Simon Boswell, compozitor de muzică de film nominalizat la premiile BAFTA, producător și muzician, artistul Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată) și jurnalistul și criticul de film Emanuel Lăzărescu.

Așadar, cele șase titluri care își vor disputa trofeul Dracula sunt:

JeruZalem (2015, Israel)

Regia: Doron Paz și Yoav Paz

Două tinere americane sunt ademenite de un student la antropologie, frumos și misterios, într-o excursie la Jerusalem. Dar distracția e brusc întreruptă atunci când cei trei sunt prinși în mijlocul unei apocalipse biblice. Prizonieri ai vechilor ziduri din Orașul Sfânt, cei trei călători trebuie să supraviețuiască îndeajuns de mult cât să găsească o cale de scăpare, în timp ce furia iadului se dezlănțuiește asupra lor.

Festivaluri: Frightfest 2015, Sitges 2015, Fantasia 2015, Pifan Film Festival 2015, premiul publicului și premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de film de la Jerusalem.

Trailer:

“Be My Cat: A film for Anne – Un film pentru Anne (2015, România)

Regia: Adrian Țofei

Obsedat să realizeze un film cu actriţa hollywoodiană Anne Hathaway, un tânăr din România recurge la gesturi extreme folosind trei actriţe pentru a înregistra scene din film. Scopul său? Săi le trimită lui Anne ca dovezi ale abilităţilor sale regizorale şi actoriceşti.

Festivaluri: Fantasporto, TIFF Cluj, Bram Stoker Film Festival.

Trailer:

Landmine Goes Click” – Cu piciorul pe mină (2015, Georgia)

Regia: Levan Bakhia

Această poveste sumbră despre violență și răzbunare confirmă că există o nouă generație extrem de talentată de regizori de horror în Europa de Est. Trei turiști americani traversează un peisaj dezolant din Georgia rurală.

Zona e cunoscută pentru faptul că e plină de mine din timpul războiului. Dar acest pericol se dovedește a fi unul minor în comparație cu întâmplările de coșmar care urmează. O combinație de Deliverance cu Death and the Maiden și cu nimic din ce ați mai văzut până acum, filmul lui Bakhia pornește în forță și nu se potolește nici măcar o clipă până la incredibilul cadru final.

Festivaluri: Frightfest 2015, Grossmann Fantastic Film & Wine Festival, premiul publicului la Fantasporto, Portugalia.

Trailer:

Idila-film-stills_1.2.5

“Idyll” – Idila (2015, Slovenia)

Regia: Tomaz Gorkic

După o noapte de beție, Zina, un fotomodel amator, pleacă pentru o sesiune foto în pădure, acompaniată de ambițioasa Mia, de apatica Dragica și de snobul fotograf Blitcz. Înacel loc idilic, o banală sesiune foto se transformă într-o luptă feroce pentru supraviețuire.

Festivaluri: Grossmann Fantastic Film&Wine Festival.

Trailer:

Liza main still

Liza, The Fox-Fairy” Demonul Liza  (2015, Ungaria)

Regia: Károly Ujj Mészáros

Liza e o asistentă naivă și drăgălașă de 30 de ani ce trăiește în Csudapest, capitala unei Ungarii fictive din anii ‛70, condusă după un sistem capitalist. Ea are grijă de Marta, văduva fostului ambasador japonez.

În timp ce Liza își serbează ziua de naștere, Marta e ucisă de Tomy Tani, fantoma unui cântăreț japonez din anii ‛50. Rudele victimei o încriminează pe Liza, iar sergentul Zoltan, însărcinat să ancheteze cazul, începe să se îndrăgostească de suspectă.

După o serie de ghinioane inexplicabile din viața ei amoroasă, tânăra e convinsă că s-a transformat într-un demon din mitologia japoneză.

Festivaluri: Fantasporto (Marele Premiu al secțiunii pentru filme fantastice), Méliès-ul de argint pentru Cel mai bun film fantastic european, Cel mai bun film la Festivalul Filmului Fantastic de la Bruxelles, Celmai bun film și regizor la Festivalul Internațional de Film Fantastic de la Madrid, Cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Fantasporto ș.a.

Trailer:

“The Perfect Husband” – Soțul perfect (2014, Italia)

Regia: Lucas Pavetto

Viola și Nicola traversează o perioadă dificilă. Relația lor de cuplu a fost pusă la încercare de un avort neașteptat. Ca să depășească această criză, decid să petreacă un sfârșit de săptâmână într-o casă veche din pădure, dar planul lor ia o turnură diabolică când în mintea unuia dintre soți se insinuează o nebunie suspectă.

Ceea ce ar fi trebuit să fie un week-end liniștit se transformă, brusc, într-un coșmar mortal.

Festivaluri: Fantasporto, Nola Horror Film Fest, New Orleans, Cel mai bun film de debut la Fanta festival, Italia, Cel mai bun film la Open Wound Horror, New Mexico, Cel mai bun film la Macabre Faire Film Festival, New York.

Trailer:

https://www.youtube.com/watch?v=MjbDhV2w3Ew

Cea de-a treia ediție a Dracula Film Festival va avea loc între 7 și 11 octombrie, în Brașov, la Teatrul Sică Alexandrescu, Cinena One, Cinemateca Patria și Sala Patria.

Dracula Film Festival este un festival competițional – în cadrul căruia vor fi proiectate filme horror, SF, supranaturale, thriller sau fantasy – și are 3 secțiuni: competiție lungmetraj internațional, competiție scurtmetraj internațional și competiție scurtmetraj românesc (Dracula Film Festival este singurul festival din România de acest gen care are o competiție de scurtmetraj).

Dracula Film Festival are loc anual în luna octombrie în Brașov, este organizat de Asociația Culturală Fanzin și prezentat de Viasat History.

Parteneri instituționali: Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov, Teatrul Sică Alexandrescu, Cinemateca Patria, Sala Patria

Sponsori: Viasat History, Silva, Coresi Shopping Resort, Optiplaza, Police

Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului

Parteneri: Intercom Film, RoImage, Mercenar, KunSTadt.

Parteneri media: Kiss FM, KISS TV, Vice, Zile si Nopți, Cinemap, Cațavencii, @Film, cinemagia.ro, cinefan.ro, cinemarx.ro, cineamator.ro, horrorum.ro, movienews.ro,

Parteneri media locali: Bună Ziua Brașov, Transilvania Expres, bizbrasov.ro, Mix2tv, brasovultau.ro, bzb.ro, mytex.ro, transilvanianews.com

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

În secțiunea de lungmetraj de la Dracula Film Festival au fost selecționate șase filme din Israel, România, Georgia, Slovenia, Ungaria și Italia.Competitia de lungmetraj a Dracula Film Festival 2015