Claudia Pavel împrumută vocea unui personaj animat în “Crăiasa Zăpezii”

Claudia Pavel Snow Queen Freeman EntOdată cu recenta revenire în peisajul muzical românesc, cu cele două single-uri „Sună-mă” și recentul „Privilege”, la care urmează să lanseze și videoclip, cântăreaţa Claudia Pavel aka Cream mai face un pas şi către actorie dublând pentru prima dată un personaj de desene animate.

Din 13 noiembrie pe marile ecrane, Claudia Pavel va fi cea mai simpatică negustoreasă în animaţia “Crăiasa Zăpezii“.

După ce a absolvit Facultatea de Actorie în ţară, Cream a urmat cursuri de profil în America şi a obţinut ulterior rolul principal într-un film românesc independent. Interpretarea unui personaj animat este un vis devenit realitate, după cum recunoaşte chiar ea: „Mărturisesc că întotdeauna mi-am dorit să dublez personaje de desene animate, pentru că sunt o mare iubitoare a acestui gen.

Este grozav când ştii că poţi fi o mică parte din universul unui copil. Este incredibil! Întotdeauna mi-au plăcut poveştile, basmele şi îmi place să visez, să trăiesc într-o lume a fanteziei măcar pentru o ora cât durează desenele animate.”

Personajul interpretat de Claudia Pavel, negustoreasa, este o doamnă cochetă şi fermecătoare, care îl ajută pe Kai ori de câte ori are ocazia şi îşi menţine mereu magazinul foarte bine aprovizionat. Îl simte ca pe propriul nepot şi e deosebit de încântată de toate desenele pe care băieţelul le realizează şi i le dăruieşte.

afis_CraiasaÎnsă Kai se află în pericol deoarece Crăiasa Zăpezii va face orice pentru a-şi păstra împărăţia şi a distruge toţi artiştii care nu sunt de acord cu viziunea ei.

Este condusă de dorinţa de a construi o nouă lume, în care puritatea albului să înlocuiască emoţiile şi gerul polar să îngheţe sufletele oamenilor, iar băiatul pare a fi ultima ameninţare asupra regatului ei.

Sora lui, Gerda, este singura lui familie şi acesteia îi revine misiunea de a-şi salva fratele şi de a o învinge pe răzbunătoarea Crăiasă. De-a lungul drumului, Gerda se va confrunta cu multe obstacole, dar va cunoaşte şi noi prieteni de nădejde.

Alături de Claudia Pavel, dublajul animaţiei în limba română este asigurat de nume celebre ca Elena Gheorghe, Simona Pătruleasa, Dan Cruceru, dar şi multe alte voci talentate.

Din 13 noiembrie, Freeman Entertainment aduce pe marile ecrane animaţia “Crăiasa Zăpezii“, o aventură fermecătoare, plină de personaje colorate, peisaje feerice şi multă zăpadă.

1 COMMENT

Comments are closed.

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Cântăreaţa Claudia Pavel aka Cream mai face un pas şi către actorie dublând pentru prima dată un personaj de desene animate. Claudia Pavel împrumută vocea unui personaj animat în "Crăiasa Zăpezii"