Chet Faker a venit la București mai repede decât ne așteptam. Și a venit cu toate cele pe care însă le așteptam: de la muzică bună la atmosferă dezrobitoare. A încununat o duminică agitată, memorabilă pentru cei implicați în alegerile prezidențiale. Să spunem, așadar, că Chet Faker a ieșit câștigător pe 2 noiembrie.
Am ajuns la Arenele Romane cu puțin timp înainte ca Chet să urce pe scenă și lumea să tresalte. Recunosc, l-am descoperit de curând pe australianul de 26 de ani, dar mi-a plăcut de la primele versuri cântate mahmur. Da, știu, Chet înseamnă mai degrabă sunet, note mixate și lumină difuză, dar vocea parcă face, de fapt, toți banii.
Artistul, cunoscut mai degrabă de pe YouTube, a știut să pompeze energie în publicul român, la un concert sold-out. Fapt care l-a uimit chiar și pe el. Cu siguranță nu se aștepta ca românii să-i fie așa mari fani – tocmai de aceea România rămâne mereu surprinzătoare. Cu bune și rele.
Să revenim însă la Chet Faker.
Ne-am urcat împreună cu Chet într-un carusel de emoții și stări, de la relaxare și dezmorțeală la dans și aplauze pentru un artist care s-a produs singur. Uitându-te la Chet Faker, acolo, pe scenă, coborât din fereastra ta de Youtube, îți dai seama câtă putere are internetul și câtă putere îți poate da lumea 2.0 chiar și atunci când intri în offline. Nicholas James Murphy, pe numele său real, a intrat bine de tot în offline. Pozitiv, deși aproape extenuat de seria de 4 concerte consecutive care l-au lăsat să doarmă doar 5 ore pe noapte, australianul cu barbă de Movember a a scos din căciulița neagră, deja faimoasă, rând pe rând, piesele care l-au făcut atât de popular pe Youtube.
S-au auzit, așadar, la Arenele Romane, piese ca „I’m Into You“, „Talk is Cheap“, „1988“, „Drop the game“, „Love and Feeling“, „Solo Sunrise“, dar și o piesă unică, improvizație de moment al lui Chet. Un artist care poate naște muzică, pe loc, fără prea multe ajutoare și fără ifose de mare vedetă. O piesă s-a născut și a murit la Arenele Romane, pe 2 noiembrie, din mâinile, vocea și sufletul lui Chet Faker. A trăit intens alături de tinerii români prezenți în cortul celor de la The Fresh.
Apoi, Nick Murphy a luat o pauză de la muzică și ne-a povestit, cu emoție și sinceritate, traseul său, ca artist independent. S-a apucat de muzică, „la modul serios“ de doar trei ani și mărturisește că își compune singur muzica și versurile, în propriul său studio. Un loc cumpărat din banii lui, o muncă făcută cu alți oameni, ca el. Chet pare un boem într-o lume mercantilă și meschină. A refuzat să-și vândă sufletul corporațiilor și companiilor, a optat pentru independeță. „Am făcut acest lucru pentru că existați voi, cei care-mi cumpărați muzică și biletele la show-uri. Vă mulțumesc pentru asta“, a spus artistul, cocoțat pe scenă.
A supraviețuit frumos până acum și sper să îl redescopăr, la fel de emoționant, cu fiecare nou album. Mai întâi acolo, pe internet, unde ne-am cunoscut, apoi, aici, la București, unde l-am simțit.
Și pentru că după un astfel de discurs de suflet nu putea să urmeze decât o încheiere cu greutate, Chet ne-a cântat live piesa care i-a adus celebritate: „No Diggnity“. A fost un moment special pentru că, obșinuiți să-l auzim în căștile noastre, pe la birou sau în metrou, de data aceasta coverul făcut după melodia celor de la Blackstreet s-a auzit puternic, în boxele de la Arenele Romane. Live și profund.
Însă, pentru mine, piesa care a transformat o duminică politizată într-una care să fie așa cum se presupune să fie o duminică: de tihnă și de plăcere, a fost momentul „Talk is Cheap“. O melodie cântată de o voce caldă, romanțată, o melodie cântată odată cu publicul. O melodie cu un mesaj perfect pentru politicienii români: talk is cheap! Chet Faker a primit votul meu pe 2 noiembrie. Îl aștept și în turul doi.