CeZar lansează albumul de debut, intitulat “2005”

CeZar, interpret şi compozitor român, îşi lansează albumul de debut, intitulat “2005”. Acesta include opt piese în limba engleză, toate compoziţii originale, pe care artistul le-a scris, înregistrat şi mixat în studiouri din România, Irlanda şi Statele Unite ale Americii.

2005” este disponibil deja pentru download şi streaming în toate magazinele online, precum iTunes, Deezer, Google Play, Spotify şi multe altele, la acest link: https://UMRDD.lnk.to/Cezar-2005PR.

“Albumul reprezintă povestea mea şi am ales să-l numesc 2005, deoarece marchează începutul carierei mele în muzică”, spune CeZar. “Fiecare piesă este inspirată de persoane şi întâmplări care şi-au lăsat amprenta asupra ceea ce sunt eu astăzi”, încheie acesta.

2005” este un album pop-rock, care îmbină sound-ul acustic “crud” cu elemente moderne, ce-i oferă un statut de egalitate cu lucrările artiştilor consacraţi la nivel internaţional. Pentru definitivarea lui, CeZar a colaborat atât cu muzicieni şi producători români, precum şi străini.

CeZar – pe numele lui Cezar Hăbeanu – a început să cânte la chitară de la o vârstă fragedă, iar la 17 ani stârnea admiraţia trecătorilor, interpretând piese celebre pe străzile Ploieştiului. Nu după mult timp, şi-a luat destinul în propriile mâini şi a plecat în Amsterdam, unde a locuit pentru trei ani, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni şi interpreţi de stradă.

În 2013 a decis să se mute în Dublin, Irlanda, locul în care şi-a confirmat statutul de interpret şi compozitor (singer-songwriter). CeZar locuieşte în continuare în Irlanda, însă călătoreşte des prin Europa, pentru a-şi promova muzica.

2005” a fost înregistrat cu ajutorul lui Şerban-Ionuţ Georgescu (bass), Andrei Ilie (tobe), ambii din trupa Fameless, şi Călin Marcu (chitară electrică) care a facut parte din Coma. Printre alţii, au mai contribuit Nora Deneş (pian, vioară), Corina Ciuplea (violoncel) de la Muse Quartet şi Brigitta Szebenyi (voce).

Il puteti urmari pe CeZar pe pagina sa de facebook: www.facebook.com/CeZarPage

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro